Cea mai aşteptată lege pentru investitorii în energia verde,Legea 220/2008 ar putea fi aplicată începând cu luna iunie, adeclarat Zoltan Nahy Bege, manager general al departamentuluipentru gestionarea eficienţei energetice dintre cadrul AgenţieiNaţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
În România sistemul de promovare a generării de energie dinsurse regenerabile este bazat pe acordarea de certificate verzi.Pentru fiecare Mwh de energie produsă dintr-o sursă regenerabilă,o companie primeşte din partea Transelectrica un anumit număr decertificate verzi.
Investitorii în energia regenerabilă câştigă astfel atât dinvânzarea certificatelor verzi, cât şi din comercializareaenergiei pe piaţă. Investiţiile în parcuri eoliene suntrecompensate cu două certificate verzi/MWh produs până în 2017, iarcele din parcuri solare primesc şase certificate verzi pentru unMWh produs, conform Legii 220/2008 modificate în vara anuluitrecut.
Acum preţul pentru un MW este de circa 40 de euro, dar alăturide această sumă obţinută din tranzacţionarea directă un investitorîntr-un parc eolian mai primeşte încă 110 euro/MW din vânzareacelor două certificate verzi. Un investitor într-o fermă solarăprimeşte pe lângă preţul de piaţă şi contravaloarea a şasecertificate verzi, adică 330 euro/MW. Toate aceste costuri se vortranspune în factura plătită de consumatorul final. Fără aceastăschemă de sprijin, investitorii spun că investiţiile în energiaverde nu sunt rentabile.
Şi fonduri europene, şi certificate
Zoltan Nahy Bege a precizat că există posibilitatea caautorităţile de la Bruxelles să accepte ca investitorii în energieregenerabilă în România să primească atât fonduri europene, cât şicertificate verzi, deşi iniţial oficialii români spuneau că oastfel de alternativă ar putea fi exclusă, existând temereasupracompensării acestor investiţii.
"Schema se pare că va fi aprobată ca nefiind ajutor de stat. Subo anumită formă se va permite şi cumulul ajutoarelor (cele pentruinvestiţia iniţială şi certificatele verzi - n. red.)", a explicatBege.
Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care legea încănu se aplică este faptul că textul din 2008 a suportat anumitemodificări, promulgate anul trecut sub forma Legii 139.
195 mil. euro pentru micii investitori
Ministrul mediului Laszlo Borbely a anunţat că 49 de companiicare investesc în energie verde vor primi subvenţii de peste 800de milioane de lei.
"49 de companii care produc energie regenerabilă vor primisubvenţii de 800 de milioane de lei", a declarat Borbley în cadrulunui seminar pe tema energiei regenerabile, fără a preciza cândurmează să fie alocate fondurile.
Cele 49 de companii vor primi de la stat maximum şapte milioanede euro fiecare, sumă care reprezintă 50% din investiţia pe caredoresc să o facă.
În prezent în România sunt instalaţi în jur de 530 MW în sursede energie regenerabilă, din care 450 MW în energie eoliană, 70 MWîn microhidrocentrale, 8 MW în biomasă şi alte cantităţi mici înenergie solară, conform estimărilor Transelectrica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels