• Leu / EUR5.2442
  • Leu / GBP6.1296
  • Leu / USD4.5298
Eveniment

Dumitru: Limitarea deficitului bugetar şi a datoriei publice trebuie însoţită de măsuri de ajustare

Dumitru: Limitarea deficitului bugetar şi a datoriei publice trebuie însoţită de măsuri de ajustare

Autor: Marius Radu - Mediafax

02.06.2011, 14:51 379

Introducerea în Constituţie a unor limite privind deficitulbugetar şi datoria publică ar fi un pas important în asigurareasustenabilităţii finanţelor publice, însă trebuie prevăzute şimăsuri de ajustare dacă aceste limite se ating, afirmăeconomistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru,informează Mediafax.

Administraţia prezidenţială a propus miercuri ca în Constituţiesă fie incluse două prevederi care stabilesc că deficitul bugetarnu poate fi mai mare de 3% din PIB, iar datoria publică nu poatedepăşi 60% din PIB.

"Cred că, pe lângă limitele de deficit şi/sau datorie publică,ar trebui prevăzute foarte clar şi măsurile de ajustare necesare însituaţia în care acele limite se ating", a declarat Dumitru.

Te-ar putea interesa și:

El spune că iniţiativa de a stabili limite pentru aceştiindicatori se încadrează într-un context european caracterizat depreocupare pentru restabilirea sustenabilităţii finanţelor publiceşi de creştere a coordonării politicilor economice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2442
Diferență: 0,0439
Ieri: 5.2442
Azi: 4.5298
Diferență: 0,2279
Ieri: 4.5298
Azi: 6.1296
Diferență: 0,0196
Ieri: 6.1296