AnalIştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România estimează că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0416 lei/euro în următoarele 12 luni, în timp ce rata anticipată a inflaţiei va înregistra o valoare medie de 5,57%, cea mai mică valoare din ultimele 20 de luni.
Datele colectate de CFA în luna ianuarie 2024 mai arată că, pentru orizontul de 6 luni, 70% dintre analiştii financiari incluşi în sondajul lunar anticipează un curs valutar de 5,0030 lei/euro. În ceea ce priveşte indicatorul de încredere macroeconomică al CFA, acesta a scăzut în luna ianuarie cu 5,5 puncte la valoarea de 52,1 puncte, pe fondul scăderii în principal a componentei de anticipaţii a indicatorului.
„Incertitudinea fiscală ridicată precum şi anticipaţiile de majoare a fiscalităţii în condiţiile unui defict bugetar ridicat, va avea impact negativ asupra încrederii în economie în următoarele 12 luni”, spune Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.