Eveniment

Ce trebuie să facem ca să atragem şi să reţinem profesorii juniori în învăţământ. OCDE şi Comisia Europeană: Reduceţi birocraţia pentru a le lăsa profesorilor timp să predea, daţi-le profesorilor talentaţi posibilitatea să avanseze mai rapid, investiţi în programe prin care să reduceţi abandonul profesorilor

Autor: Ramona Cornea

06.03.2024, 15:00 86

Elizabeth Fordham, OCDE: „A fost o creştere a salariilor profesorilor, una necesară, însă România trebuie să se uite şi la cum este realizată schema salariilor. În prezent este doar o legătură slabă între creşterea salariilor, creşterea responsabilităţii şi a performanţelor profesionale.” Raluca Painter, DG Reform, Comisia Europeană: „Când au fost consultate cu privire la ceea ce i-ar fi făcut să rămână în această meserie, pe lângă de salarizare, asociaţiile de profesori spuneau că este nevoie de consolidarea reputaţiei lor, de statutul în societate, despre a avea posibilitatea de formare profesională.”

Salariile mici şi creşterea lentă a acestora au făcut profesia didactică mai puţin atractivă, arată un raport al OCDE despre învăţământul preuniversitar din România. Salariile cadrelor didactice în România sunt scăzute în comparaţie cu cele ale colegilor din alte ţări şi cu cele ale altor profesii din ţară care necesită studii superioare.

Statisticile euro­pene arată că pro­fesorii români câştigă cu aproape 13% mai puţin faţă de ceilalţi a­ngajaţi cu studii superioare din economia locală. Mai mult, în timp ce este posibil ca profesorii să ajungă în vârful grilei de salarizare în cel puţin 25 de ani, în medie, dascălii români au nevoie de 40 de ani pentru a ajunge acolo.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO