• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Eveniment

Fondul Monetar Internaţional aterizează la Bucureşti să evalueze stricăciunile făcute în economie de scandalul politic. GALERIE FOTO

Fondul Monetar Internaţional aterizează la Bucureşti să evalueze stricăciunile făcute în economie de scandalul politic. GALERIE FOTO

Doar prezenţa a fost la referendumul de ieri singura necunoscută, în condiţiile în care sondajele au indicat un pronunţat curent de opinie pentru demiterea preşedintelui

Autor: Iulian Anghel

30.07.2012, 00:07 1080

Odată cu închiderea urnelor în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, România trebuie să închidă un capitol, pentru că prelungirea scandalului politic va umfla nota de plată, afirmă analiştii.

"Trebuie început, în primul rând, prin restabilirea încrederii Occidentului, a pie­ţelor. Trebuie continuat cu respectarea plângerilor lor, de la combaterea corupţiei la chestiunile de natură legislativă cum ar fi, de exemplu, acelea în materie de atragere de fonduri europene - să nu se mai fure banii. Trebuie să respectăm regulile Uniunii Europene dacă mai vrem să fim în UE şi dacă mai vrem banii lor", comentează analistul financiar Dragoş Cabat. Şi, întăreşte el: peste toate încrederea este esenţială.

Leul a scăzut cu peste 7% de la începutul anului. Dar jumătate din această depreciere s-a întâmplat în ultimele săptămâni de criză politică.

Încrederea poate fi restabilită şi menţinută prin politici economice echilibrate. Episodul referendumului a trecut, dar, cu sau fără Traian Băsescu la Cotroceni, nu trebuie uitat că România nu a sfârşit cu alegerile - urmează alegerile legislative. În aceste condiţii, respectarea ţintei de deficit este principala armă a menţinerii încrederii şi abia alte măsuri ar putea contribui la consolidarea acesteia.

La modul declarativ, Guvernul pare să fie conştient de fragilitatea situaţiei, aceasta fiind şi raţiunea anunţului unui nou posibil acord de tip preventiv cu FMI pentru perioada 2013-2015.

Ministrul finanţelor Florin Georgescu subliniază că decizia este de natură strategică. Dar "strategică" pentru un partid sau o alian­ţă este şi menţinerea la putere şi consolidarea acesteia. De aici riscul pentru că, mai ales în situaţii dificile, s-ar putea dovedi că ceva este "mai strategic" decât altceva.

Iar toate alegerile trecute ne-au arătat că partidele consideră prioritară câştigarea alegerilor cu un scor cât mai bun pe principiul: întâi câştigăm şi apoi mai vedem.

Situaţia nu va fi deloc uşoară în viitoarele luni pentru că datele economice nu arată bine. Relansarea economică atât de aşteptată întârzie. Nici măcar vremea nu mai ţine cu economia pentru că trebuie amintit că agricultura a avut anul trecut o contribuţie bună la creşterea economică de 2,5%. Acum estimările pesimiste arată că pe întreg 2012 am putea avea o creştere între 0,5%-0,8%.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a revizuit săptămâna trecută prognoza de creştere economică la 0,8% de la 1,2% şi subliniază: criza politică internă, alături de situaţia externă dificilă, ar putea afecta evoluţia PIB-ului chiar şi pe termen scurt.

Sunt şi cauze externe care nu pot fi evitate. Dar o evoluţie neanticipat de slabă a PIB pune în pericol ţinta de deficit. Ai venituri mai puţine, ai bani mai puţini şi trebuie să cheltuieşti mai puţin. Cu sau fără Traian Băsescu la Cotroceni banii vor fi aceiaşi. Întrebarea este: poate administraţia să-şi ajusteze cheltuielile şi politicile şi să fie pregătită pentru orice conjunctură sau totul va fi plasat pentru lunile ce vin sub zodie electorală?

Florin Georgescu este optimist şi spune că datele de la sfârşitul lui iunie ar oferi certitudinea încadrării în prognoza de creştere economică de 1,5%. Pe ce se bazează? Pe faptul că am încasat venituri mai mari decât cele prognozate pentru că a existat o bună evoluţie a ramurilor economiei care creează Produsul Intern Brut.

Bugetul general consolidat a înregistrat după primele şase luni un deficit de 1,12% din PIB (faţă de deficitul convenit cu FMI de 2,2% din PIB), pe fondul unui excedent de 400 mil. lei în iunie, în condiţiile în care veniturile au fost mai mari cu 0,5% din PIB.

Dar aceleaşi date reflectă şi faptul că, în privinţa cheltuielilor totale, acestea au crescut cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cheltuielile cu investiţiile statului (cheltuielile de capital) au scăzut cu 0,8%.

FMI va ajunge la Bucureşti în următoarele zile pentru evaluarea acordului preventiv în vigoare. Va fi un semnal important şi pentru pieţe şi pentru investitori, în condiţiile în care, oricum, investiţiile străine sunt la nivelul lor cel mai de jos din ultimii ani. Încrederea şi voinţa de a nu devia în an electoral şi într-o situaţie politică şi aşa tulbure creează premisele unui start mai bun măcar în 2013, în condiţiile în care oameni de afaceri precum Adrian Crivii, preşedintele firmei de consultanţă Darian, cred că 2012 este deja un an pierdut.

Războiul politic a continuat şi ieri, pe întreaga zi.

Premierul Victor Ponta a declarat după ce a votat că, din punctul său de vedere, cariera politică a preşedintelui suspendat Traian Băsescu se termină dacă peste 5.200.000 de români votează pentru demiterea acestuia, adică mai mulţi decât cei care l-au ales în 2009.

"Pentru a fi validat, referendumul are nevoie de nouă milioane de voturi, dar orice vot peste 5.200.000 va pune capăt din punct de vedere politic unei cariere lungi, e adevărat, dar, oricum, care se termină azi dacă sunt mai mult de 5.200.000 de voturi pentru demiterea preşedintelui", a spus Ponta.

El a arătat că, dacă peste 5.200.000 de români votează pentru demitere, "lucrurile sunt decise".

"Dacă ai fost ales cu 5.200.000 şi peste 5.200.000 de români, în ciuda tuturor eforturilor făcute, vin la vot, politic lucrurile sunt decise. Vor fi decise con­sti­tuţional dacă vin nouă milioane ori, până la ora 23.00, e foarte po­sibil. Nu ştiu să spun, nu mă înconjor de Lăzăroi şi vrăjitoare ca să pot să anticipez", a spus Ponta.

De cealaltă parte, Traian Băsescu s-a plâns că familia i-a fost atacată şi asta după ce Guvernul a or­ganizat o aşa-numită zi a por­ţilor deschise la vila Dante despre care premierul susţinuse că este pregătită pentru "un viitor fost preşedinte".

"Astăzi, chipurile, a organizat ziua uşilor deschise la vila Dante. Abia acum am înţeles de ce Victor Ponta s-a pretat la acea minciună uriaşă, că vila este pregătită pentru un viitor fost preşedinte. Nu am auzit de o asemenea formulare în administraţie. Însă, toţi membrii familiei mele au avut parte de presiuni, de huiduieli, de injurii, astăzi, când au intrat şi au plecat din casă", a afirmat Traian Băsescu după ce a avut o întâlnire cu liderii PDL la sediul PDL Bucureşti din Modrogan 22.

Băsescu a spus că, de fapt, toată această poveste a fost montată de Victor Ponta "în perspectiva organizării zilei porţilor deschise la vila lui dottore Ponta în ziua referendumului".

"De fapt, toată povestea, acest mincinos care se nu­meş­te Victor Ponta, a montat-o în perspectiva orga­ni­zării zilei porţilor deschide la vila lui dottore Ponta în ziua referendumului. Este urât şi arată cât de josnici sunt oamenii aceştia, care pot merita orice, dar nu me­rită să conducă România", a mai spus Traian Băsescu.

Miercurea trecută premierul a luat mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finalul mandatului.

Traian Băsescu şi-a petrecut o bună parte din ziua de ieri la sediul PDL.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470