Eveniment

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, în mandatul căruia a început criza din 2008: Situaţia de azi nu seamănă încă, dar începe să semene cu cea din precedenta criză. Atunci, FMI, Banca Mondială şi alţii ţipau “Reduceţi cheltuielile!”, acum este invers, toată lumea strigă “Cheltuiţi!”

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, în mandatul căruia a început criza din 2008: Situaţia de azi nu seamănă încă, dar începe să semene cu cea din precedenta criză. Atunci, FMI, Banca Mondială şi alţii ţipau “Reduceţi cheltuielile!”, acum este invers, toată lumea strigă “Cheltuiţi!”

Călin Popescu-Tăriceanu, fost premier

Autor: Iulian Anghel

15.10.2020, 09:30 931

♦ Un lucru fundamental deosebeşte criza de azi de cea din 2009-2010. Atunci FMI, Banca Mondială şi alţii ţipau: „Reduceţi cheltuielile”. Acum este invers, toată lumea strigă: „Cheltuiţi!”  ♦ Situaţia începe să semene izbitor cu cea din 2009-2010, crede fostul premier liberal (2005-2008) Călin Popescu-Tăriceanu ♦ El a fost acuzat că a lăsat economia nepregătită în faţa crizei din 2008-2010, abuzând de creşterea cheltuielilor publice.

Există puncte comune în orice criză. La nivel macro, am avut în 2009 o cădere economică puternică (5,5% în 2009, cu deficit bugetar de 7% din PIB care avea să ajungă la 9% în 2010). În 2020, aşteptăm o contracţie a economiei de 4 - 5% şi un deficit fiscal de 8 - 9% din PIB, care va merge spre 12% din PIB, dacă pensiile se majorează cu 40%.

„Criza de astăzi încă nu seamănă cu precedenta, dar începe să semene, cel puţin din perspectiva inactivităţii politice. Avem, din punct de vedere economic, o încetinire puternică. A crescut numărul de şomeri, ceea ce creează o presiune în plus pe cheltuieli. Veniturile vor scădea, pentru că nu mai ai acelaşi număr de plătitori de taxe. Bugetul de pensii se va dezechilibra şi mai mult, din acelaşi motiv. Pe de altă parte, există o deosebire uriaşă. În 2009 – 2010, FMI, Banca Mondială şi alţii cereau insistent reducerea cheltuielilor. Acum este invers: «cheltuiţi cât mai mult»“, spune fostul premier.

Există însă o asemănare, adaugă el. Inactivitatea politică legată de alegeri: „În 2008, când primele semne de criză au apărut, am început o serie de ajustări de cheltuieli. Dar în ultimele luni, guvernul Boc (care s-a instalat în toamna lui 2008 – n.red.) nu a făcut nimic pentru reducerea cheltuielilor statului. Dimpotrivă, a aprobat cheltuieli (pe care noi le refuzasem) pentru că erau alegeri prezidenţiale în 2009. Acum, guvernul actual, nu a făcut nici cel mai mic gest de ajustare a cheltuielilor – nu să tai investiţiile, dar să încerci măcar o reducere de cheltuieli prin ministere. Pentru că, din nou, este campanie electorală pentru prezidenţiale”.

Dar presiunea din Parlament pentru majorarea puternică a pensiilor nu este evident că tot din gama de toamnă a politicii este?

Fostul premier, al cărui partid (ALDE), pregăteşte o fuziune cu PRO România a lui Victor Ponta, a susţinut PSD în privinţa majorării pensiilor şi răspunde evaziv: „Trebuie spus că o mare parte din această creştere de 40% se întoarce la buget prin taxe, pentru că pensionarii sunt, în majoritate, săraci şi-i vor folosi în consum. Pe de altă parte, guvernul acesta nu face nimic pentru majorarea veniturilor, nu prin taxe, ci prin diminuarea evaziunii care a crescut”.

Guvernarea Tăriceanu (2005-2008) a beneficiat de cea mai fericită aliniere a astrelor din toţi cei 30 de ani scurşi de la căderea comunismului, în 1989. După căderea economică din 1997-1999 a urmat o revenire în 2000 (guvernul Isărescu) şi apoi o creştere economică puternică în guvernarea Năstase. Guvernul „Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD” a venit pe această creştere şi pe un val de optimism puternic. România intrase în NATO, graniţele se deschiseseră. În plus, apropierea datei aderării la UE (2007) sublinia acest entuziasm. Guvernul Tăriceanu a scăzut taxele prin introducerea cotei unice de 16% la impozitul pe salarii şi profit – o politică ce a stimulat economia şi consumul. Astfel că 2008 s-a încheiat cu o creştere economică nemaiîntâlnită, de 9,3%, dar şi cu un deficit bugetar de 4,8% din PIB, neverosimil la o astfel de creştere economică.

Când a venit criza, un an mai târziu, economia s-a prăbuşit: minus 5,5% scădere a PIB şi 7% din PIB deficit fiscal, cădere ce avea să fie şi mai gravă în 2010. Pentru că nu au fost resurse pentru scăderea taxelor care erau deja jos, măsură care să ajute economia. Cota unică a ajutat puternic economia, doar că, în anii ce au venit, guvernele au majorat taxele în loc să le scadă şi, astfel, criza s-a accentuat şi recuperarea a fost mult mai grea.

Programul PNL prevedea un PIB de 200 mld. euro pentru 2012. O valoare la care s-a ajuns abia în 2018.

Vorbind despre acele vremuri, Tăriceanu îşi aminteşte cum s-a ajuns la creşterea record de 9% în 2008, dar şi la căderile ultuitoare din următorii doi ani.

„Cota unică a fost un succes, pentru că a crescut veniturile bugetare, în ciuda predicţiei FMI că acestea se vor prăbuşi. În al doilea rând, a crescut percepţia pozitivă privid climatul de afaceri de aici şi, astfel, investiţiile au început să vină puternic în România”.

Între 2005-2008, valoarea investiţiilor străine a fost de 30 mld. euro, adică 36% din soldul ISD-urilor de 82,5 mld. euro, la finalul lui 2019, după cum arată datele BNR.

Dar nu doar cota unică a fost cea care a stimulat investiţiile, spune fostul premier.

„Eu am moştenit dosarul cu privatizarea BCR care <era pe ţeavă>, cum se spune. Dar organizarea, prezentarea ofertelor au fost realizate de guvernul pe care l-am condus. Privatizarea (în 2005, către Erste Group – n.red.) a fost cel mai mare succes din Europa Centrală şi de Est, în acel an. La o valoare de piaţă de 6 mld. euro, am primit 3,6 mld. euro>, spune Tăriceanu.

Destinaţia acelor bani reprezintă şi astăzi o controversă. Pentru că banii s-au dus în consum, nu în investiţii. Confruntat cu deficite fiscale mari, guvernul a luat din banii de privatizare ai BCR, cu gândul să-i pună înapoi cândva, dar deficitele au tot crescut, a venit criza şi ce-a fost păpat bun păpat a rămas.

Între privatizările de succes din aceea perioadă, Tăriceanu aminteşte vânzarea uzinei de la Craiova către Ford, în detrimentul General Motors, dar şi discuţiile cu Renalul pentru majorarea investiilor la Dacia sau punerea bazelor reţelelor de furnizori de componente auto care deservesc Dacia şi Ford, dar şi multe alte companii mari din Europa.

„Întelegerea cu Renault pentru continuarea investiţiilor – 250 mil. euro – de guvernul meu a fost încheiată. Astăzi, investiţiile Dacia sunt de 3 mld. euro. Desigur, Dacia a beneficiat de ajutor de stat, dar multe companii au beneficiat de un astfel de ajutor. Între 2005 - 2008 s-a contruit toată reţeaua de furnizori de componente auto. Şi unele dintre aceste companii au beneficiat de ajutorul de stat”.

Aceste toate, spune fostul premier, au condus la o creştere economică puternică, dar şi la majorarea consumului, prin intrarea pe piaţă a unor companii puternice care acordau „credit cu buletinul”. Acestea au accentuat dezechilibrele – deficitul de cont curent a crescut puternic: „Vorbeam cu Isărescu, iar el se plângea de  deficitul de balanţă de plăţi. Îl întreb: <ce facem?>. Iar el zice: <nu putem face nimic, pentru că intră bani pentru investiţii>. În 2008 s-au vândut 300.000 de maşini noi, nu second-hand. Anul trecut s-au vândut 150.000”.

Tăriceanu mai spune că a schimbat structura cheltuielilor bugetare, nu doar a redus taxele: „Ne-am apropia cu 6% din PIB, nivel de cheltuieli pentru educaţie, de 1% din PIB pentru cercetare. O treime din buget a însemnat în 2008 cheltuieli de investiţii (educaţie, sănătate, investiţii în infrastructură, în canalizări la sate.”

Cum rămâne însă cu deficitul fiscal de 4,8% din PIB, în 2008, un deficit uriaş raportat, la o creştere economică de 9%?

„Deficitul nu ne aparţine în totalitate, o bună parte este a guvernului Boc”, susţine Tăriceanu.

Deficitul a crescut prin apariţia unor obligaţii nepermanete, nu a fost un deficit structural care să apese pe deficitele viitoare, spune el.  În plus, mai adaugă fostul premier, deşi ministrul de finanţe, Varujan Vosganian, discutase cu Bruxellesul ca despăgubirile la Fondul Poprietatea să nu fie incluse în calcului deficitului fiscal, guvernul Boc le-a inclus la final, ceea ce însemna un plus de 0,7% din PIB (1 mld. euro). Plata unor despăgubiri pentru judecători, rămase din vremea guvernării PSD, a însemnat 0,2% din PIB.

„Apoi, după plecarea noastră de la guvernare, guvernul Boc a cheltuit un miliard de euro pentru administraţiile locale (0,7% din PIB) pe care Ministerul nostru de Finanţe nu le aprobase. Iată, deci, cum s-a ajuns la deficitul de 4,8% din PIB.”

Fostul premier spune că, simţind criza, a decis, o restrângere de cheltuieli, dar Guvernul Boc, înstalat în toamna lui 2008, nu a făcut nimic în acest sens şi a cheltuit puternic şi în 2008 şi în 2009, din împrumuturi, pentru că erau alegeri prezidenţiale. El vede o similitudine, la acest nivel. Guvernul de azi nu taie din cheltuielile, pentru că sunt alegeri prezidenţiale.

Mai este însă un aspect izbitor: în 2008, premierul Tăriceanu s-a opus majorării salariilor profesorilor cu 50%, măsură sprijinită de preşedintele Traian Băsescu (aflat în opoziţie faţă de guvernul liberal). Dar PNL a votat în Parlament această majorare. Acum PSD, dar şi ALDE, partidul fostului premier (în opoziţie cu guvernul liberal şi preşedintele Iohannis), susţin majorarea pensiilor cu 40%. Atunci Băsescu susţinea că „este o minciună” că majorarea pensiilor va periclita grav deficitul bugetar, cum susţinea Tăriceanu. Acum Tăriceanu spune că, o parte din bani de majorarea pensiilor, se întorc la buget şi lasă să se înţeleagă că nu este o mare problemă. Ştim ce s-a întâmplat atunci. A venit FMI: salariile au fost tăiate, în 2010, cu 25%, iar TVA a fost majorată la 24%.

Ce va fi acum, vom vedea. Dar fostul premier crede că FMI va veni din nou. Dacă aşa este, ştim deja ce va cere.

AFACERI DE LA ZERO