Eveniment

Ghetoizarea României. Viitoarele investiţii vor veni tot în zonele unde există infrastructură. „Salvarea regiunilor sărace nu se poate face fără o intervenţie masivă a guvernului pentru următorii 10 – 20 de ani.“

Ghetoizarea României. Viitoarele investiţii vor veni tot în zonele unde există infrastructură. „Salvarea regiunilor sărace nu se poate face fără o intervenţie masivă a guvernului pentru următorii 10 – 20 de ani.“

Autor: Iulian Anghel

20.06.2016, 00:08 3791

Faimoasa intenţie de armo­ni­zare a decalajelor dintre re­giuni, scoasă în piaţă pu­blică pentru a fi admirată încă de prin 2006 – 2007, rămâne o vorbă în vânt. Decalajele între regiuni se accentuează sau, acolo unde se reduc, reducerea este insigni­fi­an­tă pentru că investiţiile care să reducă de­calajul se fac tot în regiunile mai evo­lua­te economic, acolo unde există in­fra­structură. În aceste condiţii, o dramă pân­deşte România: ghetoizarea.

„Nu ştiu dacă, în cazul Moldovei, nu este deja prea târziu pentru o inter­venţie. Din cei peste două milioane de ro­mâni plecaţi în afară sau în alte re­giuni din ţară, cea mai mare parte sunt din Moldova“, comentează cu pesi­mism economistul Aurelian Dochia.

Motivele unei astfel de situaţii sunt clare: investiţiile vin acolo unde există infrastructură, chiar dacă investitorii sunt obligaţi să caute oameni şi până la 80 de kilometri distanţă de centrul afacerii.

George Stamate, director vânzări la di­vizia infrastructură din cadrul Arabesque, cu o cifră de afaceri de 1,5 mld. lei în 2014, este clar: proiectele imo­biliare, indiferent că este vorba de indus­tri­al, rezidenţial sau comercial, se vor dez­volta în continuare acolo unde şo­majul este mic şi există infrastructură pentru a atrage investitori. Aşa se petrece în toate industriile, pentru că, ciuda fap­tului că investitorii se plâng de lipsa forţei de muncă din vestul României, ca ur­mare a expansiunii ex­plozive a busi­nessului, ei nu par dis­puşi să facă un pas din­colo de unde se opreşte autostrada. Ro­mânia expe­ri­men­teză, prin urmare, cu destul succes, misterioasa fabulă bi­blică potrivit căreia „celui care are i se va da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are“.

Cifrele Comisiei Naţionale de Prog­noză (CNP) spun totul despre asta: dacă în 2014 regiunea Nord–Est, una din­tre cele mai sărace, avea un PIB pe lo­cuitori de 62,2% din PIB-ul naţional, în 2019 acest „indice de disparitate“ se va reduce cu doar 0,4%, în vreme ce în ca­zul unei alte regiuni sărace, Sud-Mun­tenia, „indicele de disparitate“ va creş­te cu 0,3%, la 78,4%. Alte date, ace­leaşi concluzii: dacă în 2009 câştigul sa­larial mediu net reprezenta în regiu­nea Nord-Est 95% din salariul regiunii Vest (etalonul cu care se măsoară deca­la­jele regionale, întrucât Bucureştiul este într-o altă ligă), în 2019 va însemna 88%. La fel în cazul altor patru re­giuni, salariile vor scădea faţă de regiu­nea Vest.

Toate datele oferă o concluzie deloc liniştitoare: armonizarea nu se produce, cauzele sunt clare şi cunoscute şi, cu toate acestea, nimeni nu ridică un deget.

Este nevoie de o intervenţie masivă a statului, arată Aurelian Dochia.

„Nu există o altă soluţie decât o intervenţie masivă a sta­tu­lui pe o perioadă de 10 – 15 – 20 de ani, intervenţie care să plece de la rezolvarea problemei infrastructurii până la cea a edu­caţiei. În cazul Moldovei, de pildă, Iaşiul poate deveni un centru de referinţă, un oraş în care să se constituie un sistem de învăţământ performant. Trebuie căutaţi investitori străini şi determinaţi să investească, dar pentru asta trebuie să re­zolvi chstiunile urgente. Este un efort pe termen lung pe care numai guvernul îl poate face. Nu ştiu însă în ce măsură o schimbare de guvern nu ar duce la schimbarea strategiei, la schim­barea priorităţilor, cum s-a întâmplat la noi de atâtea ori.“

 

Dacă vorbim de intervenţia statului şi de investiţii în infrastructură, aici trăim un dezastru. Investiţiile din buget (cheltuielile de capital) s-au redus an de an, de la 4,6% din PIB în 2019, 3,8% în 2010 şi 4,2% în 2011, până la 2,9% în 2012, 2,5% în 2014 şi 2,6% anul trecut. Guvernul a mizat pe fondurile europene, care nu au fost la nivelul programărilor: 7 miliarde de euro a pierdut România din fondurile UE în exerciţiul financiar 2007 – 2013.

Pe programul de infrastructură au fost pierduţi 1,7 miliarde de euro, dar cei 2,5 miliarde de euro care au fost absorbiţi au mers în majoritate tot spre „regiunile bogate“ din centru şi vest, pentru că acolo se construiesc autostrăzi şi se repară căile ferate, în ideea că „trebuie să ne conectăm la Vest“. Estul şi sudul României au fost complet lăsate de izbelişte.

Bugetul pentru 2016 al Ministerului Transporturilor finanţează autostrăzi şi căi ferate în Transilvania şi Banat. Peste 1,3 miliarde de lei vor ajunge anul acesta în infrastructura rutieră din vestul ţării. Modernizările liniilor de cale ferată – 1,8 miliarde de lei – se va petrece tot în vest. Pentru Moldova, bugetul nu prevede niciun ban. Cum să reduci disparităţile cu astfel de proiecte?

Singure, regiunile sărace nu se pot ridica. Se vede clar din evoluţia PIB. La o creştere economică de 3,8% la nivelul ţării în 2015 creşterea a fost în Regiunea Nord-Est de 3,1%, în Sud-Est de 2,6%, Muntenia-Sud de 1,6%, Vest de 4,2%, Nord-Vest de 4,2%, Centru de 4,6%, iar în Bucureşti-Ilfov de 4,6%. Se vede, prin urmare că regiunile sărace au avut o creştere la jumătate faţă de regiunile care beneficiază de infrastructură şi de investiţii. Au şi salarii mai mari, prin urmare. În Vaslui, la zece luni din 2015 (ultimele date disponibile la INS) salariul în judeţ era de 1.365 de lei, faţă de 1.966 de lei în judeţul Timiş. Cu toate salariile mici, investitorii nu vin la Vaslui şi merg tot în Timiş preferând să-şi caută forţă de muncă şi la 80 de kilometri de fabrică.

AFACERI DE LA ZERO