Eveniment

În sfârşit: investiţiile şi nu consumul au fost motorul creşterii economice în T3/2022

În sfârşit: investiţiile şi nu consumul au fost...

Autor: Iulian Anghel

17.01.2023, 00:07 1986

Investiţiile au contribuit la creşterea PIB în T3 din 2022, an/an, cu 3,8% faţă de o contribuţie a consumului de 2,5%.

În T3/2022, faţă de T3/2021, economia a crescut cu 3,8%, creştere care a venit preponderent din investiţii şi nu din consum, fapt explicabil printr-o creştere puternică a fondurilor UE care intră în România, printr-un aport semnificativ de investiţii străine (10 mld. euro la 11 luni din 2022), dar şi printr-o reducere de consum cauzată de inflaţie şi de creşterea dobânzilor bancare. Investiţiile au depăşit, în T3/2022, ponderea de 30% din PIB, faţă de o medie a ultimilor zece ani de 23% din PIB.

„Investiţiile au crescut puternic în trimestrul al treilea din 2022 şi această creştere se vede nu doar în statistici, se vede şi când mergi pe şoselele, unde sunt în derulare lucrări de infrastructură“, spune Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank.

Construcţiile şi, în special, lucrările de infrastructură realizate din fonduri publice şi din fonduri UE au făcut ca investiţiile să devină principalul motor al economiei, în T3/2022, mai puternic decât consumul.

Pe tot anul 2022, lucrurile nu vor rămâne aşa, dar este de remarcat că investiţiile în T3 au depăşit 30% din PIB, pe partea lui de utilizare. Cum România mizează în aces an pe 10 miliarde de euro de la UE, iar lucrările majore de infrastructură au fonduri parţial asigurate, finalizarea unor autostrăzi, în câţiva ani, este posibilă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO