Eveniment

Investiţiile străine directe urmăresc trendul economiei şi cresc cu 18% la cinci luni

Investiţiile străine directe urmăresc trendul...

Autor: Iulian Anghel

15.07.2015, 00:07 3841

Investiţiile străine directe au fost în primele cinci luni din an de aproape 1,3 mld. euro, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, ritm în care au şanse să depăşească la finele anului 3 miliarde de euro, nivel nemaiatins de cinci ani.

Investiţiile străine directe al căror sold era la finele lui 2013 de 60 de miliarde de euro s-au prăbuşit de la un vârf de 9,5 mld. euro în 2008, ultimul an de dinaintea crizei, până la 1,8 miliarde de euro în 2011. Însă, în ultimii cinci ani, ele nu au mai depăşit 3 miliarde de euro.

Pe fondul unei performanţe mai bune a economiei şi al avansului cererii pe piaţa internă, analiştii se aşteaptă ca ele să crească în acest an.

Consumul a crescut cu 4% la cinci luni, iar construcţiile evoluează şi ele bine – o creştere de 10% în primele cinci luni, an/an. Producţia industrială avansează şi ea, chiar dacă mai lent, cu un plus de 2,2% la cinci luni, an/an, în vreme ce investiţiile în economie au fost în T1 cu 8,5% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent.

Cum creş­terea economică a fost în T1 de 4,3%, iar pe întreg anul se aşteaptă o creştere de aproximativ 4%, econo­miştii speră şi la o majorare a volumului investiţiilor străine care au însumat la cinci luni, potrivit datelor publicate ieri de BNR, 1,3 miliarde de euro, faţă de un miliard de euro în primele cinci luni din 2014.

De altfel, investiţiile străine directe au scăzut în 2014 cu 10,6% faţă de 2013, la 2,4 miliarde euro, faţă de 2,7 mld. euro în 2013.

În primele cinci luni din acest an, din cele 1,3 mld. euro investiţii străine, 650 de milioane euro au însemnat participaţiile la capital (inclusiv profitul net estimat), iar restul au fost credite intragroup.

 

Deficitul de cont curent scade cu 26%

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 312 milioane euro în primele cinci luni, în scădere cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deficitul balanţei de bunuri s-a adâncit de la 2 miliarde de euro la 2,1 miliarde de euro. Excedentul înregistrat la servicii a crescut de la 2,3 miliarde de euro la 2,4 miliarde de euro.

 

Datoria externă s-a redus cu 3,5 miliarde de euro

Datoria externă pe termen lung a însumat la finalul lui mai 90,7 miliarde de euro, din care 71,4 miliarde euro (78,7% din total datorie externă) a fost datorie pe termen lung şi 19,3 mld. euro datorie pe termen scurt. Datoria pe termen lung a scăzut din decembrie până în mai cu 5,6%, iar cea pe termen scurt a crescut cu 4%.

Datoria externă totală a scăzut cu 3,5 miliarde euro între decembrie 2014 şi mai 2015.