Eveniment

Ioan Niculae, preşedinte Interagro: Vom importa gaze din străinătate pentru funcţionarea combinatelor de îngrăşăminte chimice. OMV Petrom şi Romgaz ne refuză solicitările

Ioan Niculae, preşedinte Interagro

Ioan Niculae, preşedinte Interagro

12.04.2019, 00:03 1498
Ioan Niculae, preşedintele Interagro, afirmă într-un co­municat transmis presei că producătorul de îngră­şăminte chimice Interagro va importa gaze din străinătate pentru funcţionarea combinatelor.

„Vreau să-i văd (pe producătorii români de gaze) şi nu trebuie să ajungem în 2022, ci şi până atunci, dacă se va face import de gaz. Eu să presupunem că îmi import tot gazul pentru fabricile mele, 3 miliarde de metri cubi! Ce vor face cu gazul? Că nici în pământ nu mai pot să-l bage. O să facă ce a zis acel oficial din Un­garia, că dacă tot ne-am distrus industria chimică şi petro­chimică, «O să facem un foc mare în Piaţa Vic­toriei şi să ne uităm toţi la el»“, a spus Ioan Niculae.

„Cu privire la OUG 114 şi la tema care a tot fost vehi­culată prin presă după prima variantă, cum că Inte­ragro va primi gaze cu preţ mic, pot să vă asigur că Interagro nu va primi nimic la preţ subvenţionat. În condiţiile date de OUG 114 ar fi însemnat ca niciun combinat să nu repornească. Noi, la nivel naţional, nu am importat niciodată mai mult de 35% din consumul total. Acum se prevede ca producţia internă repar­tizată fabricilor de îngrăşă­minte chimice să fie 5% şi restul de 95% din import“, adaugă el.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO