Klaus Iohannis a intrat în galeria preşedinţilor României care vorbesc despre educaţie şi despre sănătate fără să spună nimic. „Patron“ peste un guvern care va continua politica unui PIB pentru educaţie de 3%, faţă de 6% din PIB cât prevede legea, preşedintele a transmis ieri în cadrul unui eveniment la Cotroceni că şcolile trebuie să „inspire“ curăţenie, siguranţă şi igienă.
Din 7.100 de şcoli din România, 4.000 nu au autorizaţie de funcţionare.
„De siguranţa şi sănătatea copilului de astăzi depind sănătatea şi bunăstarea adultului, precum şi dezvoltarea societăţii de mâine. Educaţia pentru sănătate este o primă cale prin care copiii pot afla informaţii corecte despre diferite aspecte ale sănătăţii. Aceasta implică mai mult decât o materie suplimentară la clasă. Presupune existenţa în fiecare unitate de învăţământ a unei ambianţe şcolare ce inspiră, printre altele, curăţenie, siguranţă, igienă şi implică asigurarea asistenţei medico-sanitare de urgenţă în timpul programului. Susţin prevenţia ca prioritate zero a politicilor de sănătate şi cred că educaţia în acest sens este calea către o societate mai prosperă“, a spus preşedintele.
La puţin peste un an de când a fost numit în funcţie, preşedintele Iohannis a vorbit, la fel ca predecesorii săi, despre unele nevoi din sistemul educaţional, participând la o dezbatere pe o temă la care România suferă acut, dar fără să lase în urmă câteva idei concrete.
Intervenţia sa este departe de aşteptări, mai ales că este al doilea şef de stat (după Emil Constantinescu) care şi-a început cariera ca profesor.
Subfinanţarea sistemului de învăţământ este una dintre cele mai mari probleme cu impact direct în economie şi a devenit o „boală“ pentru firmele care doresc să se extindă pe plan local.
România ar fi trebuit să aibă de câţiva ani o alocare de 6% din PIB educaţiei, lucru care nu s-a întâmplat în niciun an şi care nu a fost prioritar pentru niciunul dintre decidenţii politici care s-au aflat la cârma ţării în ultimii ani.
În prezent, România alocă 3,2% din PIB pentru finanţarea educaţiei, la jumătate faţă de importanţa pe care o acordă Finlanda, etalonul în materie de politici educaţionale, şi cu o treime mai puţin decât media din Uniunea Europeană, arată datele Eurostat. În acelaşi timp, mediul privat se plânge din ce în ce mai mult de calitatea scăzută a pregătirii absolvenţilor de facultate sau de liceu, iar rata mai scăzută de promovare la bacalaureat a fost unul dintre marile „şocuri ale ultimilor ani“. În plus, chiar profesorii şcoliţi înainte de 1990 îi arată astăzi cu degetul pe colegii mai tineri, indicând pregătirea deficitară a acestora. Soluţii care să rezolve imediat dezastrul din educaţie nu există, iar orice măsură ar fi adoptată în prezent ar avea rezultate pe termen lung, spun specialiştii, care admit totuşi că se pot face ameliorări punctuale.
Andrei Caramitru, McKinsey: O soluţie pentru motivarea profesorilor buni să rămână în sistem este implementarea unui sistem de remunerare pe bază de performanţă, care însă este greu de realizat deoarece se opun sindicatele.
Andrei Caramitru, McKinsey: O soluţie pentru motivarea profesorilor buni să rămână în sistem este implementarea unui sistem de remunerare pe bază de performanţă, care însă este greu de realizat deoarece se opun sindicatele.
„Se pune prea mult accentul pe slaba pregătire din învăţământul universitar, când în prezent marile probleme sunt la clasele mici. De acolo trebuie rezolvate problemele, dar aceasta este o chestiune care durează foarte mult, în America se discută de 50 de ani pe tema asta. De asemenea, la noi se pune foarte mult accent pe modificarea programei şcolare, în timp ce în state precum Finlanda există un interes foarte mare pe calitatea profesorilor, pentru că dacă ai profesori buni, programa poate fi făcută în aşa fel încât copiii să fie bine pregătiţi. (…) În Finlanda cei mai buni absolvenţi de facultate se duc să fie profesori, aşa cum se întâmpla la noi înainte de căderea comunismului“, a explicat Andrei Caramitru, senior partner în cadrul firmei de consultanţă în management McKinsey.
El a precizat să o soluţie pentru motivarea profesorilor buni să rămână în sistem este implementarea unui sistem de remunerare pe bază de performanţă, care însă este greu de realizat deoarece se opun sindicatele.
„Mai grav este că se accentuează decalajele pregătirii elevilor dintre zone. Probabil că oraşele mari nu vor avea probleme, dar în cele mici sau în mediul rural vor fi greu de atras profesori buni. În opinia mea, ar trebui ca statul să facă un program, cu finanţare europeană, prin care să recruteze cei mai buni 4.000-5.000 absolvenţi de facultate, cu note de peste 8, care să primească salarii de 2.000 de euro pe lună dacă acceptă să predea, timp de trei ani, în zone alese de autorităţi. Aşa s-ar reduce decalajele“, a mai spus Caramitru.
O altă măsură, care a funcţionat în alte state, a fost alocarea, de către părinţii din anumite comunităţi, a unor sume pentru atragerea celor mai buni profesori în comunitatea respectivă. De asemenea, s-ar putea scoate la suprafaţă banii plătiţi „la negru“ pentru meditaţii, prin înfiinţarea unor structuri prin care elevii pot merge să se specializeze după amiază.
„O altă soluţie ar putea fi crearea unor parteneriate între şcoli şi clusterele industriale, astfel încât mediul privat să primească reduceri de taxe dacă oferă ajutor financiar şcolilor, dar totodată să poată interveni în programa şcolară şi în zona de remunerare a profesorilor“, a mai spus Caramitru.
