• Leu / EUR4.7305
  • Leu / GBP5.1654
  • Leu / USD4.2682
Eveniment

Ministerul Sănătăţii şi Banca Europeană de Investiţii au semnat un acord pentru asistenţă tehnică de 13 mil. euro pentru spitalele regionale

Ministerul Sănătăţii şi Banca Europeană de Investiţii au semnat un acord pentru asistenţă tehnică de 13 mil. euro pentru spitalele regionale

Autor: Georgiana Mihalache

9 iul 2019 344

Minsterul Sănătăţii şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat un acord de asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor spitalelor regionale, valoarea acestui contract fiind de peste 12,8 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii. Banii au venit de la Ministerul Fondurilor Europene şi proiectul se va derula până la finalul lui 2023.

Construcţia spitalelor regionale a fost amânată de la an la an, în contextul în care în România nu s-au mai construit spitale de stat în ultimii ani, iar renovările unităţilor existente durează chiar şi zece ani.

„Astăzi facem un alt pas important pentru construirea celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. În cadrul  acestui Acord  de servicii de asistenţă tehnică (PASSA), vom beneficia de sfaturile experţilor BEI în faza de proiectare, supraveghere şi construcţie a celor trei spitale” , a spus Sorina Pintea, ministrul sănătăţii.

Experţii BEI vor acţiona în calitate de consultanţi independenţi pentru Ministerul Sănătăţii, de la elaborarea ofertelor pentru documentaţie până la darea în exploatare.

Care este stadiul spitalelor regionale?

Cel mai avansat proiect este SRU Iaşi, unde studiul de fezabilitate a fost deja aprobat din mai 2019. În luna septembrie a acestui an urmează să fie depusă la Comisia Europeană cererea de finanţare a spitalului din Iaşi.

În cazul spitalului din Cluj-Napoca a fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut acordul de mediu şi sunt finalizaţi indicatorii tehnico-economici. La o lună după Iaşi, în octombrie 2019, urmează să fie depusă cererea de finanţare şi pentru spitalul din Cluj, după cum promite Ministerul Sănătăţii.

Până la finalul anului urmează să fie depusă cererea de finanţare şi pentru spitalul din Craiova, al treilea mare spital regional de pe lista Ministerului Sănătăţii.

georgiana.mihalache@zf.ro

 
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7305
Diferență: 0,0656
Ieri: 4.7284
Azi: 4.2682
Diferență: 0,061
Ieri: 4.2575
Azi: 5.1654
Diferență: -0,3396
Ieri: 5.1609
Azi: 4.3593
Diferență: 0,2
Ieri: 4.3494