Eveniment

Mirajul dezvoltării: aderarea României la OECD nu înseamnă că suntem o ţară dezvoltată, ci pe drumul dezvoltării. „Apartenenţa la OECD este o premisă pentru a te considera o ţară dezvoltată, dar statutul se câştigă mai greu“

Mathias Cormann, secretarul general al OECD (stânga) şi premierul României, Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria

Mathias Cormann, secretarul general al OECD (stânga) şi premierul României, Nicolae Ciucă, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria

Autor: Răzvan Botea

31.01.2022, 18:50 382

România ar putea adera la Organizaţia de Cooperare şi Dez­vol­tare Eco­nomică (OECD - Organi­za­tion for Economic Co-operation and Development) în următorii ani, grupul select al celor mai dezvoltate economii ale planetei, după ce a recuperat decalajele economice faţă de ţările dezvoltate cu un ritm bun: de la un PIB per capita la 30% din media ţărilor OECD la începutul anilor 2000, la 63% la finalul lui 2019, înainte de a izbucni criza, a spus şeful OECD, într-o vizită în premieră la Bucureşti. În ce măsură însă se poate considera România o ţară dezvoltată prin apartenenţa la acest grup?

„V-aţi descurcat foarte bine în ultimul deceniu pentru a creşte economia, standardele de viaţă. Aţi prins din urmă economiile OECD, în ciuda crizei financiare. În România, PIB per capita a ajuns la finalul lui 2019 la 63% din  media OECD, ceea ce înseamnă o creştere enormă, de la aproximativ 30% din media OECD la începutul anilor 2000“, a spus, într-o vizită în premieră la Bucureşti, Mathias Cormann, secretarul general al OECD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO