Eveniment

Nici nu s-a uscat cerneala pe tranzacţie şi Elon Musk face curăţenie la Twitter: A dat imediat afară directorul executiv si directorul financiar si s-a pus pe el în fruntea companiei pentru care a plătit 44 mld. dolari

Nici nu s-a uscat cerneala pe tranzacţie şi Elon Musk...

Autor: Petru Mazilu

28.10.2022, 08:48 9220

Elon Musk a finalizat preluarea Twitter printr-o tranzacţie în valoare de 44 de miliarde de dolari şi prima măsură a fost să-i concedieze pe directorii de top.

Prima sa măsură a fost să concedieze conducerea companiei, pe care a acuzat-o că l-a indus în eroare cu privire la numărul de conturi spam de pe platformă.
Musk i-a demis pe directorul executiv al Twitter, Parag Agrawal, pe directorul financiar Ned Segal şi pe şeful departamentului de afaceri juridice şi politici Vijaya Gadde, potrivit unor informaţii preluate de Sky News

De asemenea, sursele spun că Agrawal şi Segal se aflau în sediul central al Twitter din San Francisco în momentul încheierii tranzacţiei şi ulterior au fost escortaţi afară din clădire.

Fondatorul Tesla şi SpaceX a primit un termen limită de 28 octombrie pentru a încheia afacerea şi pentru a evita să ajungă în faţa unui judecător. Asta după ce compania de socializare l-a dat în judecată pentru că a încercat să rupă oferta iniţială făcută în aprilie.

Musk şi Twitter trebuiau să se prezinte în instanţă pe 17 octombrie, dar acest termen a fost amânat după ce cel mai bogat om din lume a declarat că, până la urmă, va merge până la capăt cu achiziţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO