Eveniment

Octavian Paltanea, Director Dezvoltare, Grup Carmistin: Investiţiile făcute de grupul nostru începând cu anii 2016-2017 şi-au văzut efectele şi randamentele mai ales în perioadele aceastea de criză când utilităţile au avut o creştere fulminantă. Mulţi agricultori nu au reuşit să ţină pasul cu preţurile din piaţă

Octavian Paltanea, Director Dezvoltare, Grup Carmistin:...

Autor: Mircea Nica

07.12.2023, 16:33 194

Investiţiile făcute de grupul nostru începând cu anii 2016-2017 şi-au văzut efectele şi randamentele mai ales în perioadele aceastea de criză când utilităţile au avut o creştere fulminantă. Mulţi agricultori nu au reuşit să ţină pasul cu preţurile din piaţă, iar retailerii încearcă să obţină cel mai mic preţ la raft, a spus Octavian Paltanea, Director Dezvotlare, Grup Carmistin, în cadrul Conferinţei ZF Investiţi în România, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu CEC Bank, la Ploieşti.

“Noi am reuşit să ne ţinem un cost destul de jos, să avem o stabilitate a preţului, a capitalului uman şi investim în continuare, mai ales în capital uman. Încercăm să aducem din universităţi, din cadrul academic să facă internship la noi şi să sperăm să îi integrăm în businessul nostru. Suntem o organizaţie cu angajaţi foarte tineri. Peste 60% din angajaţi au sub 40 de ani. Anul trecut ponderea tindea către genul feminin. Anul acesta a sărit puţin peste jumătate, 51% bărbaţi, 49% femei”, a mai explicat Octavian Paltanea.

Ce a mai spus Octavian Paltanea:

♦ Businessul nostru a început din Prahova. Cei care sunt din top management, colegii noştri sunt prahoveni şi ploieşteni. Suntem o organizaţie care activează în domeniul agro-zootehnic pe cinci linii de business şi anume, creşterea puilor, creşterea porcilor, producerea furajului necesar hrănirii animalelor, partea de agricultură şi partea de energie vedere. În momentul acesta organizaţia noastră numără undeva la 3.500 angajaţi. Am avut o creştere destul de bună spunem noi.

♦ Colegii noştri şi toate departamentele organizaţiei noastre a încercat să obţină cât mai multe finanţări, tocmai pentru a avea o creştere sănătoasă. Anul trecut am închis consolidate cifra de afaceri la 1,2 mld. lei. Noi spunem că anul 2023 va fi un an mai bun decât anul trecut. Domeniul de food business, mai ales în perioadele de criză, atât timp cât le gestionezi corect, partea de cost şi business intelligence, nu ai cum să nu câştigi. Noi am avut o creştere rapidă, dar sănătoasă bazată foarte mult pe investiţii.

♦ Pe partea de agricultură sunt probleme. Schimbările climatice sunt drastice. Sunt evidente lipsa ploilor şi a umidităţii în sol. Au influenţat foarte mult agricultura. Agricultorii din ce în ce mai greu reuşesc să aibă rezultate bune pe hectar, indiferent de ce culturi vorbim. Noi ne-am axat mult pe partea de cultură bio. Încercăm să nu aducem fosfaţi, amoniac sau alte substanţe în sol. Olanda, Germania şi toate ţările din Vest, închid unităţi de producţie atât agricultură, cât şi creşterea animală, creşterii de amoniac în sol.

♦ Pe linia de porc anul trecut s-a închis balanţa comercială cu un deficit de 82%. Noi am consumat undeva la 8,4-8,5 milioane de capete de carne de porc şi am produs 3,2 milioane.

♦ Apariţia pestei porcine în România a afectat un mediu de business destul de instabil când a apărut acum 3 ani de zile. Răspunsul autorităţilor a fost lent şi nu au ştiut să o gestioneze, fapt care a încetinit foarte mult producţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO