Probabil ca cea mai importanta aspiratie a Romaniei in momentul aderarii la UE a fost atingerea standardelor de viata vest-europene. Si nu este de mirare, deoarece, calatorind in strainatate sau uitandu-se la televizor, romanii pot vedea cu ochii lor viata buna de care se bucura fiecare cetatean european. Exista insa riscul de a crede ca aceasta aspiratie, de altfel legitima, poate fi atinsa legiferand salarii nominale mai mari. Aceasta ar insemna punerea carutei inaintea cailor - asa cum alte tari, spre nenorocul lor, au invatat deja - incercand sa atinga prin lege standarde de viata mai ridicate. In Germania, de exemplu, incercarea de a creste prematur salariile reale in Germania de Est dupa reunificare a condus la cresterea semnificativa a somajului in Est si la o recesiune de cativa ani a intregii economii germane.
Aceasta lectie nu trebuie sa treaca neobservata in Romania. Mai mult, trebuie sa fim constienti de pericolele de incetinire a cresterii, de crestere a inflatiei si de reducere a competitivitatii ca urmare a cresterii excesive a salariilor. In contextul actual al unei inflatii scazute, o abordare mai buna ar fi promovarea unei politici salariale moderate in sectorul public, iar in sectorul privat productivitatea muncii sa fie cea care conduce la cresterea salariilor.
Context. Intr-adevar, in Romania salariile sunt mici in comparatie cu salariul mediu in UE, iar dintre statele membre numai Bulgaria si Letonia au salarii mai mici, exprimate in euro.
Salariile sunt legate de productivitatea muncii, altfel firmele nu ar supravietui. De aceea, analizand economia pe sectoare de activitate, acelea cu productivitate mai mare au, in general, si salarii mai mari. Daca insa comparam productivitatea muncii in tarile europene, observam ca salariile relativ scazute din Romania reflecta o productivitate relativ scazuta. Aceasta nu este vina Romaniei, ci inseamna ca volumul de capital per salariat este mai scazut decat in alte tari din Europa. Mai mult, o parte insemnata a stocului de capital - de exemplu intreprinderile aflate in proprietatea agentiei de privatizare (AVAS), inclusiv cele din domeniul energetic - trebuie reinnoita sau, in unele cazuri, inlocuita, pentru a deveni mai productiv. De aceea sunt atat de necesare investitiile, in special investitiile straine directe, daca Romania doreste atingerea standardelor de viata europene.
Procesul de convergenta a demarat si, intr-adevar, decalajul dintre salariul mediu din Romania si cel din UE a inceput sa scada. Politica salariala a sectorului public trebuie sa asigure sustenabilitatea si durabilitatea procesului de convergenta.
Salariile in sectorul public. Ritmul de crestere al salariilor din sectorul public este necorelat cu tinta de inflatie de 4 procente pentru sfarsitul anului 2007 (care scade la 3,8 procente pentru sfarsitul anului 2008). Anul trecut, in unele sectoare publice, salariile au crescut in doua etape, cu o medie de 15 procente. Anul acesta salariile cresc in trei etape, in medie cu 20 de procente. Intr-adevar, politica salariala in sectorul public romanesc sta la baza unor anomalii privind structura salariilor. Dupa ce au fost aproape dublate in 2004, salariile din administratia publica erau, la sfarsitul lui 2006, aproximativ de doua ori salariul mediu. Prin comparatie, in Germania, salariile din sectorul public sunt apropiate de medie, iar in Cehia sunt cu 10 procente sub salariul mediu pe tara.
Chiar daca productivitatea sectorului public este greu de cuantificat, ar fi totusi dificil de argumentat ca eficienta sectorului public in Romania - masurata prin calitatea serviciilor publice - a crescut semnificativ in ultimii ani. In plus, exista temerea propagarii cresterii salariale excesive din sectorul public catre sectorul privat.
Relatia dintre salariile in sectoarele public si privat si angajarea fortei de munca. Cresterea accentuata a salariilor din sectorul public a pus presiune pe salariile din sectorul privat, iar analizele statistice arata ca in ultimii 5-6 ani cresterile salariale din domeniul public au afectat sectorul privat. Mai mult, daca ne uitam la angajarea fortei de munca, observam ca numarul total de salariati a crescut in sectorul public in detrimentul sectorului privat, pe o piata rigida a fortei de munca. In limbajul economic se spune ca nivelul angajarii in sectorul public a exercitat presiune asupra nivelului angajarii in sectorul privat.
Trebuie sa ne preocupe aceste evolutii? In fond, cresterea salariilor face parte din procesul de convergenta pe care il parcurge Romania, in special dupa aderarea la UE. De asemenea, cresterea salariilor reflecta cresteri de productivitate in sectorul privat, alimentate de investitiile straine directe. De la inceputul lui 2006 cresterile de productivitate au depasit cresterile salariilor in sectorul privat, pastrandu-se astfel competitivitatea economiei romanesti. Totusi, in ultimele luni, cresterea salariilor reale a devansat cresterea productivitatii, in timp ce expansiunea angajarii in sectorul public in detrimentul celui privat a exacerbat presiunile salariale. In primele cinci luni ale lui 2007, raportat la anul precedent, salariul real mediu a crescut cu peste 20 de procente, in timp ce productivitatea in industria prelucratoare a crescut cu numai 10 procente. Daca tendinta continua, cresterea costurilor salariale va conduce la cresterea semnificativa a costurilor unitare cu forta de munca, ceea ce va avea impact negativ asupra competitivitatii si cresterii economice.
In loc de incheiere. Guvernul are dreptate atunci cand face o prioritate din convergenta veniturilor catre niveluri mai ridicate din Europa, aceasta fiind si aspiratia legitima a populatiei.
Totusi trebuie sa avem grija ca prin cresterea salariilor pe baza legii si in neconcordanta cu cresterea productivitatii sa nu omoram gaina cu oua de aur.
Singurul rezultat al unei asemenea masuri este pierderea competitivitatii si incetinirea cresterii. Salariile mai mari vor veni in mod firesc ca urmare a cresterii productivitatii, dar pentru asigurarea sustenabilitatii cresterii economice relatia de cauzalitate trebuie sa fie dinspre productivitate inspre salarii.
Costas Christou este economist in cadrul Departamentului Europa al FMI, iar Juan J. Fernandez-Ansola este reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
