Eveniment

(P) Nu există doar ”azilele groazei” în Ilfov | VITALITAS, servicii de 5* în cel mai mare ”hotel pentru seniori” din Europa de Est

(P) Nu există doar ”azilele groazei” în Ilfov |...

Autor: Publicitate

03.10.2023, 19:23 142

În vara acestui an, judeţul Ilfov s-a transformat într-un punct de reper negativ pe harta căminelor din România unde sunt îngrijiţi bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi. Opinia publică, şocată de informaţiile care au parvenit despre umilinţele pe care le-au îndurat rezidenţii din câteva centre, a aflat, ulterior, că există şi locuri unde seniorii sunt respectaţi şi trataţi aşa cum merită după o întreagă viaţă de muncă.

·         În România, potrivit statisticilor, indicele de îmbătrânire demografică  este în creştere de la an la an, iar preocuparea pentru îngrijirea şi ocrotirea  seniorilor apasă greu pe umerii ambelor  generaţii.

·         Din păcate, senectutea este investită cu o conotaţie negativă şi lăsată, practic, în umbra celor mai noi tehnologii şi a inovaţiilor în sănătate şi în domenii conexe.

Dar se poate şi altfel. Un astfel de centru – un hotel de 5* pentru seniori, cel mai mare din Europa de Est – este VITALITAS. Instituţiile statului care au efectuat controale la VITALITAS după izbucnirea scandalului ”azilele groazei” au constatat că nu există absolut nimic în neregulă.

La VITALITAS, a oferi îngrijire şi confort – la nivel de excelenţă – este nu doar un obiectiv, ci şi o realitate susţinută, cotidian, prin performanţă, pricepere şi profesionalism. VITALITAS este singurul centru dedicat seniorilor, proiectat şi realizat de la zero pentru acest scop, în sistem “no-step” – fără nicio treaptă pe întreg circuitul dedicat rezidenţilor.

Redefinind standardele de calitate ale industriei de servicii de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice în doar 6 luni de activitate, VITALITAS oferă sevicii premium persoanelor de vârta treia, sub un motto generos, transformat în realitate – ”O longevitate de calitate”

 ”Viaţa merită într-adevăr trăită, nu doar supravieţuită”

Integrarea se realizează treptat şi firesc, cu empatie şi căldură, printr-o muncă de echipă

Nu mai este un secret că seniorii reprezintă o categorie vulnerabilă, economic, fizic şi emoţional, din cauza excluderii din câmpul muncii, a limitărilor impuse de vârstă şi de sănătate.

Marginalizarea şi izolarea unei categorii de vârstă care reprezintă aproximativ 20% din populaţia României este reprezentativă pentru valorile acesteia.

Din  dorinţa de a aduce un nou concept pe piaţa  din România care să  schimbe paradigma îngrijirii vârstnicilor, a apărut VITALITAS, o adevărată oază de îngrijire. Amplasat într-un cadru natural, în proximitatea pădurii Snagov, beneficiind de un parc şi de un lac chiar în curte, centrul oferă seniorilor tot ceea ce au nevoie pentru a-şi continua această etapă a vieţii cu demnitate şi, nu în ultimul rând, cu bucuria de a trăi fiecare zi cu o energie pozitivă redescoperită.

Departe de agitaţia oraşului, seniorii devin rezidenţi ai acestei locaţii privilegiate şi încă din prima zi, sunt integraţi  în  circuitul  de  socializare,  pentru a minimiza impactul schimbării. Integrarea se realizează treptat şi firesc, cu empatie şi căldură, printr-o muncă de echipă.

La VITALITAS, seniorii beneficiază de un plan personalizat de îngrijire, sunt orientaţi spre activităţi, pentru a se întării ideea de scop şi senzaţia  de  utilitate, precum şi o perspectivă de viitor. Abordarea multidisciplinară  presupune interacţiuni frecvente cu specialiştii implicaţi în planul  terapeutic. Astfel, nevoile fiecărei persoane sunt prioritizate şi îndeplinite.

Centrul de Excelenţă pentru Îngrijirea şi Asistenţa Persoanelor Vârstnice şi Prevenirea Tulburărilor de Memorie este localizat la marginea pădurii Snagov, în Strada Codrii Vlăsiei nr. 9, mai precis la circa 800 m de la ieşirea de pe A3 spre Snagov – Ghermăneşti.

Îngrijire la standarde înalte într-un spaţiu premium

Vârsta a treia este asociată, din păcate, cu ultimii ani ai vieţii, fiind o sintagmă care induce resemnare şi aşteptare pasivă, dar centrul  VITALITAS şi-a propus să încurajeze seniorii la activităţi diverse, precum pictura, socializarea sau hidroterapia.

Terapia ocupaţională oferă şansa de reintegrare, prin redobândirea unor funcţii cognitive şi comportamentale.

  • Centrul VITALITAS oferă servicii de rezidenţă permanentă sau temporară.
  • Serviciile şi programele dedicate se adresează seniorilor cu afecţiuni degenerative, celor care au nevoie de recuperare medicală, persoanelor ce necesită îngrijire permanentă, dar şi persoanelor singure care au nevoie de socializare şi de o comunitate.
  • Echipa VITALITAS este formată din medici, asistenţi medicali, kinetoterapeuţi, psihoterapeuţi şi personal auxiliar.

Spaţiul a fost creat să acomodeze persoanele cu dificultăţi motorii prin conceptul de “no-step”, adică fără nicio treaptă pe întreg circuitul dedicat rezidenţilor.

Seniorii au libertate completă de mişcare, dacă starea de sănătate le permite. Aceştia pot ieşi cu familia la restaurant, sau se pot bucura de o ”sesiune” de  cumpărături.

Sună la 0219012 şi programează-ţi o vizită ca să vezi excelenţa la lucru. Pentru mai multe informaţii, accesează pagina web  vitalitas.ro/ro/

”Rezidenţii îşi pot trăi vârsta a treia cu demnitatea binemeritată şi cu respectul cuvenit”

”O longevitate de calitate” este motto-ul şi laitmotivul centrului VITALITAS. În cadrul acestui proiect, seniorii  beneficiază nu doar de o îngrijire de  calitate, ci şi de o calitate a vieţii ridicată.

Prin integrarea într-o comunitate, în cadrul unui spaţiu premium, cu toate facilităţile necesare pentru stimulare cognitivă şi încurajarea unui stil de viaţă activ, rezidenţii îşi pot trăi vârsta a treia cu demnitatea binemeritată şi cu respectul cuvenit.

Familia este implicată activ în viaţa celui drag. Membrii familiei pot beneficia de psihoeducaţie, graţie  psihologului  clinician  care  asigură  comunicarea  permanentă  între  familii  şi  seniori,  în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii acestora.

Echilibrul psiho-emoţional este un aspect extrem de important în cadrul unei comunităţi de seniori, în care sănătatea psihică este la fel de importantă ca cea fizică.

  • În cadrul centrului VITALITAS se pune accentul pe profilaxia, diagnosticarea şi tratamentul bolilor de memorie, dar şi pe recuperare  medicală,  a  refacerii  motricităţii şi densităţii
  • Dotările centrului includ o bază de recuperare, săli de kinetoterapie şi fizioterapie, o piscină de aquaterapie, un  restaurant  cu  bucătărie  proprie,  o  cafenea,  salină,  salon  de  înfrumuseţare, farmacie, clinică medicală şi chiar şi un cabinet stomatologic.

Nu în ultimul rând, centrul VITALITAS are un spaţiu special destinat celor ce suferă de Alzheimer, Parkinson sau alte tulburări de memorie. Acesta include şi un spaţiu în aer liber în care rezidenţii se pot plimba sau pot face mişcare sub atenta monitorizare a personalului specializat, care, cu profesionalism şi empatie, oferă asistenţă permanentă vârstnicilor afectaţi de Alzheimer şi de alte tulburări.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO