Eveniment

Preşedintele INS: Din ianuarie 2016 vom da toate statisticile gratuit în format digital

Preşedintele INS: Din ianuarie 2016 vom da toate...

Autor: Corina Mirea

10.07.2015, 17:23 750

Institutul Naţional de Statistică (INS) va oferi la liber, începând de la 1 ianuarie anul viitor, toate statisticile pe care le deţine şi pe care le poate produce în format digital. Astfel, instituţia care contorizează dinamica României atât la nivel demografic, dar şi la nivel economic, social sau teritorial, va trece de la stadiul de prezentare a statisticilor „pe hârtie” sau în format PDF la o platformă integrală de date, potrivit lui Tudorel Andrei, preşedintele INS.

„Digitalizarea este o prioritate pentru noi, motiv pentru care vrem să oferim acces liber tuturor cetăţenilor la datele pe care le avem, dar în format digital. Nu putem face acest lucru de acum pentru că vrem să avem un sistem de calitate pentru furnizarea acestor informaţii. Deja am oferit acces liber şi pentru TEMPO (baza de date online a INS – n.red) de ceva timp, chiar dacă a presupus eforturi financiare considerabile pentru instituţie”, a spus Tudor Andrei în cadrul evenimentului de aniversare a 156 de ani de la înfiinţarea INS.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO