• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Eveniment

Prima legătură cu Vestul de pe autostradă

Prima legătură cu Vestul de pe autostradă

Premierul Victor Ponta a fost prezent la eveniment, chiar dacă merge în cârje după operaţia suferită

Autor: Andreea Neferu

13 iul 2015 2448

După deschiderea punctului de trecere a frontierei a PTF Nădlac şi a joncţiunii dintre autostrăzile A1 (RO) şi M43 (H), şoferii vor putea intra direct pe autostradă în România şi vor putea merge neîntrerupt pe o şosea de mare viteză până după Timisoara.

Punctul de frontieră a fost deschis circulaţiei publice sâmbătă, odată cu deschiderea lotului II al Autostrăzii Nădlac - Arad, cuprins între Pecica şi Arad.

Premierul Victor Ponta a fost prezent la eveniment.

Costurile de amenajare a primului punct de trecere a frontierei aflat pe o autostradă, care are 20 de benzi de circulaţie, este de 30 de milioane de lei.

Noul punct de control de la graniţă, aflat la joncţiunea autostrăzilor A1 din România şi M43 din Ungaria, se va numi Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota. Punctul de frontieră se află pe teritoriul României, la aproximativ zece kilometri de Vama Nădlac, situată pe DN 7, care în prezent este cea mai mare de la graniţa cu Ungaria.

Noul punct de control va avea 20 de benzi de circulaţie, respectiv câte zece pe fiecare sens, cu câte zece cabine duble, în care vor sta poliţişti de frontieră români şi ungari.

Suprafaţa punctului Nădlac II este de 22 de hectare, iar aceasta este supravegheată video complet. De asemenea, camerele instalate la cabinele de control identifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor, iar programele informatice afişează dacă maşinile sunt furate sau dacă au vigneta plătită.

Din cele zece benzi de pe fiecare sens, patru sunt pentru autoturisme, patru sunt pentru automarfare, nefiind inclus transportul de mărfuri ce trebuie controlate fitosanitar şi veterinar şi transportul de mărfuri periculoase, iar două sunt pentru autocare.

Pentru traficul greu vor exista patru cântare, două pe fiecare sens de circulaţie. Parcarea de pe sensul de ieşire din ţară are 107 locuri pentru camioane.

Proiectul amenajării acestui punct de frontieră a fost modificat faţă de cel cuprins în contractul de construire a autostrăzii Nădlac-Pecica. Astfel, la solicitarea autorităţilor, punctul a fost extins, pentru a avea o capacitate de tranzit mult mai mare decât cea prevăzută iniţial, iar costurile de amenajare se ridică la peste 30 de milioane de lei, semnându-se un contract nou cu asocierea de firme care a realizat autostrada Nădlac-Arad, Astaldi şi Max Boegl. Tot sâmbătă a fost deschis circulaţiei şi lotul al doilea al autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad.

Tronsonul are o lungime de 16 kilometri, însă şase kilometri au fost deja deschişi circulaţiei în luna decembrie 2014, odată cu primul lot, pentru a exista legătură între DN7 şi şoseaua de mare viteză.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363