Eveniment

Protest în Capitală: Fermierii şi transportatorii vin în Bucureşti să protesteze. Potrivit Primăriei, vor fi 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir. Care vor fi rutele blocate

Protest în Capitală: Fermierii şi transportatori se mobilizează pentru drepturile lor
21.01.2024, 10:38 475

Fermierii şi transportatorii din Bucureşti organizează un protest aprobat, duminică, desfăşurat între 09:30 şi 22:00, conform anunţului Primăriei Capitalei.

Traseele vehiculelor au fost stabilite, începând cu adunarea între orele 6:00-6:30 pe Şos. Alexandriei, banda 1 de circulaţie, urmând ca între 6:30-7:00 să se deplaseze către Piaţa Constituţiei prin traseul Şos. Alexandriei - Calea Rahovei - Bulevardul Tudor Vladimirescu - Calea 13 Septembrie - B-dul. Libertăţii - Piaţa Constituţiei.
Deplasarea se va realiza respectând regulile de circulaţie, iar mijloacele de transport vor fi îndrumate şi parcate sub supravegherea forţelor de ordine.

Între orele 8:30-9:30 este prevăzută afluirea pietonală a participanţilor în Piaţa Constituţiei, urmată de un miting de protest între 9:30-22:00, iar defluirea participanţilor este programată până la ora 23:00.

Primăria a aprobat protestul, permitând participarea a 200 de vehicule şi maxim 5.000 de persoane.


Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a aprobat un protest la care vor participa  5000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir. Acesta va avea loc duminică, luni şi marţi în parcarea din Piaţa Constituţiei.

„Am aprobat un protest care nu va afecta traficul din Bucureşti. Acesta va avea loc duminică, luni şi marţi în parcarea din Piaţa Constituţiei”, anunţă Nicuşor Dan.

El precizează că protestul a fost aprobat pentru 5000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de tir.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a respins marţi solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor.

„Au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini si utilaje. Întregul transport ar fi fost blocat”, afirma el.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO