Eveniment

"Carti verzi" pentru imigrantii din UE

15.12.2004, 00:00 12



Comisia Europeana intentioneaza sa accelereze procesul de acceptare a persoanelor care imigreaza din motive economice si, in scopul dezvoltarii economice, sa acorde "carti verzi" acelora care au calificare profesionala, relateaza Financial Times.



Aceasta initiativa se inscrie in cadrul eforturilor UE de a imbunatati modalitatile prin care cele 25 de state membre incearca sa atraga persoane calificate profesional.



Franco Frattini, comisarul european pentru Justitie si Securitate, a pledat pentru organizarea "unei dezbateri deschise si transparente" referitoare la modul in care UE ar trebui sa stimuleze imigrarea in scopuri economice, in conditiile in care se confrunta cu lipsa fortei de munca si imbatranirea populatiei.



Statele membre UE reusesc cu greu sa ajunga la un acord cu privire la acest fenomen, in conditiile unei rate ridicate a somajului si intensificarii xenofobiei in unele tari. Frattini, fost ministru italian de Externe, este de parere ca atragerea persoanelor care au calificare profesionala reprezinta un factor esential in sporirea competitivitatii pe piata europeana.



Statele membre au respins in trecut planurile pentru armonizarea reglementarilor referitoare la imigrarea din motive economice, insa Frattini este de parere ca o abordare comuna din partea tarilor din UE este acum posibila. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO