Eveniment

Ritmul anual de creştere a exporturilor a accelerat în iulie la 18%, până la recordul de 4,5 miliarde de euro

Ritmul anual de creştere a exporturilor a accelerat în...

Autor: Iulian Anghel, Claudia Medrega

09.09.2013, 21:16 489

Exporturile au atins în iulie o valoare lunară record de 4,5 mld. euro, evoluţia favorabilă susţinând estimările că vor rămâne principalul motor pentru creşterea economică, după ce şi în prima jumătate a anului exporturile au susţinut economia.

În iulie, exporturile au avansat cu 18,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2012, potrivit datelor comunicate de Institutul de Statistică, ritm de creştere care nu s-a mai înregistrat din anul 2011.

Exportul net a avut în prima jumătate a anului o contribuţie de +5,3% la creşterea PIB, consecinţă a creşterii cu 10,7% a expor­turilor de bunuri şi servicii corelată cu redu­cerea volumului importurilor cu 0,9%. Eco­nomia a crescut în prima jumătate a anului cu 1,8% comparativ cu semestrul I din 2012.

În luna iulie, motorul principal al acce­lerării exporturilor a fost agricultura, după ce în prima jumătate avansul a fost sus­ţinut de creşterea cererii pentru automobile şi componente auto, după cum spun analiştii.

„Exporturile au accelerat în luna iulie, dar motorul principal a fost agricultura. În prima jumătate a anului, exporturile Ro­mâniei au performat foarte bine, susţinute de creşterea cererii pentru automobile şi componente auto. Ritmul de creştere a exporturilor a continuat să accelereze de la 5,9% în primele şase luni până la 7,7% în şapte luni, faţă de aceleaşi perioade din anul precedent, dar creşterea a fost concentrată în categoria bunurilor agroalimentare. Se pune întrebarea dacă Româ­nia poate susţine aceste rate de creştere rapidă pentru exporturi în 2014. În plus, există unele riscuri ca exporturile auto să încetinească din septembrie“, afirmă Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.

Comparativ cu primele şapte luni din 2012, exporturile au crescut cu 7,7%, până la 28,2 mld. euro, în timp ce importurile au scăzut cu 0,7%, la 31,3 mld. euro. Avansul exporturilor şi restrângerea importurilor au făcut ca, în primele şapte luni ale anului, deficitul comercial să ajungă la 3,1 mld. euro, mai mic cu 2,2 mld. euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Rata anuală de creştere a exporturilor către ţările UE a accelerat semnificativ în iulie până la 20%, de la un ritm de 6,3%, în iunie, faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Şi ritmul anual de creştere a exporturilor către ţările non-UE a urcat de la 9,1% în iunie până la 13,7% în iulie, comparativ cu aceeaşi lună din anul precedent. „Dinamica încu­raja­toare a exporturilor ar putea continua şi în luna august, susţinută de cererea externă, în special din partea partenerilor comerciali din UE“, anticipează Florentina Cozmâncă, senior economist la RBS Bank.

În perioada ianuarie - iunie exporturile către statele UE au avansat mai timid decât exporturile către statele din afara Uniunii. Pe primele şapte luni ale anului exporturile către statele UE au urcat cu 7%, iar cele către statele din afara Uniunii cu 9,4%, la valorile exprimate în euro.

 

Construcţiile dau şi ele semne uşoare de revigorare

Volumul lucărilor de construcţii a scăzut în primele şapte luni cu 2,2% faţă de perioada similară a anului trecut, pe serie brută.  Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare scăderea a fost de 4,1%. Faţă de iulie 2012 volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 15,4% ca serie brută şi 9,1% ca serie ajustată.

În perioada ianuarie - iulie, pe elemente de structură lucrările de construcţii noi s-au contractat cu 11,8%, semn că încă econonomia nu-şi dă drumul şi nu sunt proiecte noi, creşterea venind din lucrările de reparaţii capitale (+29%) şi reparaţii curente (+14,2%). Lucrările de construcţii inginereşti (cele de infrastructură) au scăzut cu 4,5% în primele şapte luni ale anului, explicabil şi prin faptul că investiţiile statului (cheltuielile de capital) s-au redus cu 10,4% între ianuarie şi iulie, iar mediul privat are încă probleme să depăşească criza.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO