Eveniment

Şeful Sarantis: Demisia creează instabilitate în acest moment. Cel mai potrivit pentru funcţia de premier este Mugur Isărescu

Autor: Cristina Rosca

06.02.2012, 12:09 196

Constantin Tudorache, cel care conduce de mai bine de un deceniu Sarantis România, proprietarul producătorului de cosmetice Elmiplant, crede că decizia a demisie a guvernului ar fi trebuit luată mai de mult. Acum însă creează instabilitate.

"Această decizie ar fi trebuit luată acum mult timp, acum însă cred că nu este un moment potrivit deoarece România este afectată atât de criza economică cât şi de această iarnă grea".

În condiţiile actuale însă, Tudorache este de părere că cea mai bună soluţie ar fi numirea unui premier tehnocrat. El mai spune că singura lui propunere ar fi Mugur Isărescu, însă ştie că acesta a refuzat.

"Mugur Isărescu ar fi putut ţine în echilibru partidele politice. El este un om respectat şi cuvântul lui ar fi ascultat. Nu am avea tensiuni politice".

Despre guvernul boc şeful Sarantis spune că a avut rezultate foarte slabe. "În timpul acestui guvern ne-am împrumutat masiv iar, datoria a crescut extrem de puternic. Ca urmare a acestui fapt vom avea de suferit pe viitor. Vom suferi din cauza proastei gestionări a fondurilor şi din cauza largheţei cu care s-au cheltuit banii împrumutaţi".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO