Eveniment

Sorin Pâslaru, ZF: Cum pot spune băncile că nu au întreprinderi pe care să le finanţeze când industria alimentară nu ţine pasul cu retailul pentru că nu are suficientă capacitate de producţie?

Sorin Pâslaru, ZF: Cum pot spune băncile că nu au...
26.03.2019, 00:06 1913

Deşi ar fi fost de aşteptat ca majorarea puternică a consumului populaţiei din ultimii cinci ani, ca urmare a creşterii salariale, să se regăsească în creşterea producţiei locale, datele arată că, în cazul industriei alimentare de exemplu, dinamica producţiei este de trei ori mai redusă decât cea a retailului.

Astfel, cifra de afaceri a întreprinderilor din industria alimentară a crescut cu doar 13% în perioada 2014-2017, de la 39 de miliarde de lei la 44 miliarde de lei, în timp ce în aceeaşi perioadă comerţul cu amănuntul a crescut cu 36%, de la

147 de miliarde de lei la 200 de miliarde de lei, arată datele din  analiza „Capitalul privat românesc“, ediţia a IV-a, publicată recent de Ziarul Financiar cu sprijinul PIAROM.

În aceeaşi perioadă, între 2014 şi 2017, cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor din economia românească a crescut cu 25%, până la 1.359 de miliarde de lei.

Deci retailul, întreprinderile care au CAEN principal comerţul cu amănuntul, şi-au majorat afacerile cu 36%, având practic o viteză de creştere cu 50% mai mare decât cea a întregii economii, însă industria alimentară nu a ţinut pasul cu cererea nou creată, astfel încât ritmul său de creştere a fost la jumătate faţă de cel al întregii economii.

Acest diferenţial de creştere de 1 la 3 între producţie şi comerţ, adică cerere internă, este cea mai puternică expresie a incapacităţii economiei româneşti de a folosi cererea suplimentară pentru a-şi majora capacităţile de producţie. Practic, aşa cum de altfel se vede şi din evoluţia deficitului comercial extern din ultimii patru ani, cererea suplimentară determinată de majorăriile salariale din sectorul public şi privat se duce în consum din import, în ceea ce priveşte produsele alimentare. Însă situaţia este valabilă şi pentru electrocasnice, tractoare, maşini agricole, autobuze, camioane, medicamente sau îngrăşăminte chimice.

Însă pentru industria alimentară, unde se presupune că România ar trebui să aibă un atu, determinat de resursele naturale abundente, situaţia este dramatică.

Degeaba a ajuns România în 2018 pe locul I la producţia de porumb şi floarea-soarelui şi este în top III din Uniunea Europeană la producţia de grâu în ultimii cinci ani, dacă acestea nu se transformă în produse agroalimentare, dacă nu se pune valoare adăugată pe lanţul agroalimentar, astfel încât să fie satisfăcută cererea internă.

Nici măcar nu se mai pune problema exportului, fiind evident că producătorii români nici măcar nu pot face faţă cererii suplimentare autohtone de produse alimentare. Este astfel de înţeles dezbaterea despre (dez)implicarea băncilor în economie, în finanţarea investiţiilor pentru capacităţi de producţie.

Cum pot spune băncile că nu au întreprinderi pe care să le finanţeze, când este vizibilă lipsa de capacităţi de producţie din industria alimentară? Cum de ajunge spre exemplu o companie de procesare de carne, precum Ana şi Cornel din Mizil, judeţul Prahova, cu afaceri de 44 de milioane de euro, să declare că nu a luat niciodată un credit şi că toate investiţiile se fac din profitul companiei?

Cum de o firmă care are afaceri în creştere medie anuală de 20% în ultimii cinci ani nu este bancabilă şi băncile nu stau la coadă să o finanţeze în condiţii cât mai bune?

Privind „de sus“, de la nivel macro, unde se vede că producţia alimentară nu ţine pasul cu vânzările comercianţilor, ar trebui ca băncile să aibă ca ţintă numărul unu producătorii de alimente locale, pentru că au piaţă sigură. De jos însă, de la firul ierbii, iată că Ana şi Cornel, şi mii de alte firme de profil, îşi limitează investiţiile la capacitatea proprie de finanţare.

Nu este cazul de acuze şi nici de scos vinovaţi, însă ce este cert este că pe undeva există un blocaj şi chiar o lipsă de angajament.

Pentru că dacă va înainta în această matrice  - cu o dinamică a consumului mereu mereu dublă sau triplă faţă de cea a producţiei -  economia românească în niciun caz nu va trece la nivelul următor şi va sfârşi să fie sufocată de crize ciclice.

Este pur şi simplu o eroare de design să înaintezi de trei ori mai repede în consum decât în producţie. Cine a reuşit să iasă din statutul de ţară subdezvoltată în ultimii

50-70 de ani a reuşit invers, producând mai mult decât consumând, şi sprijinindu-se pe cererea externă.

Nici nu mai contează că industria alimentară este singura, împreună cu mobila, dintre industriile locale unde românii sunt majoritari. Oricum ar fi, cu capital străin sau românesc, producătorii care nu reuşesc să ţină pasul cu cererea locală nu pot deveni locomotivă, ci sunt vagonul unui tren condus de consumul din import.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO