• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Eveniment

STC şi Elsaco, contract de 53 mil. euro pentru o termocentrală la Oradea

STC şi Elsaco, contract de 53 mil. euro pentru o termocentrală la Oradea

Autor: Carol Dan

18.02.2015, 00:00 996

Finanţarea construirii noului grup energetic, care va avea o capacitate electrică de 42 MW, este asigurată din fonduri din Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu de 53 milioane de euro, a declarat marţi primarul Oradei, Ilie Bolojan, într-o conferinţă în Bucureşti.

Bolojan a adăugat că alte 50 milioane de euro, tot din fonduri POS Mediu, vor fi utilizate pentru reabilitarea conductelor de termoficare din oraş.

"Centrala este supradimensionată acum cam de trei ori. Se pune un grup nou de 42 MW electrici care le va înlocui pe cele existente. Unele grupuri ale centralei Oradea vor fi demolate, altele vor fi păstrate de rezervă", a spus primarul.

Noul grup ar urma să fie pus în funcţiune până la sfârşitul anului în curs.

Termocentrala din Oradea are o capacitate instalată de 250 MW şi funcţionează pe gaze naturale, fiind pusă în funcţiune în 1996.

După finalizarea investiţiei, factura la energie termică a locuitorilor din Oradea ar trebui să scădă cu 10%, dar primăria nu o va reduce pentru că are nevoie de bani pentru reabilitarea reţelei de termoficare.

"Vom menţine preţul actual, de 235 lei pe gigacalorie. Acum subvenţionăm cu 10%, după proiect nu vom mai subvenţiona", a adăugat Bolojan.

În prezent, pierderile înregistrate în reţeaua de energie termică a oraşului Oradea sunt de aproximativ 26%, cu mult peste o rată normală de 7%.

Potrivit lui Bolojan, Oradea este oraşul cu cea mai mare pondere a populaţiei racordată la sistemul centralizat de încălzire, de peste 70%, având 141.000 de locuitori conectaţi la reţeaua municipală.

Grupul energetic nou al centralei din Oradea va fi dotat cu o turbină pe gaz furnizată de compania GE Distributed Power, din grupul american GE.

GE Distributed Power şi STC urmează să semneze un contract de servicii pentru o perioadă de 15 ani, pentru optimizarea funcţionării termocentralei, potrivit GE.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270