Eveniment

Ucrainienii, singuri in cursa pentru Fortpres Cluj

11.08.2004, 00:00 24

Consortiul ucrainian Industrialnai Soiuz Dombassa Donetk este singurul investitor care a depus oferta pentru preluarea societatii Fortpres CUG din Cluj, a anuntat ieri Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
"Investitorul va trebui sa faca dovada experientei, traditiei si prezentei pe piata de minimum doi ani in domeniul productiei si/sau comercializarii produselor realizate in prezent de societate (produse din industria metalurgica, constructii metalice si ale industriei de masini si echipamente)", spune AVAS.
Reprezentantii corporatiei ucrainiene au anuntat la finele lunii trecute ca au depus oferte pentru preluarea Fortpres, dar au spus si ca sunt interesati si de preluarea Combinatului de Utilaj Greu (CUG) din Cluj.
Compania din Ucraina beneficiaza de suportul sindicalistilor din Fortpres care au trimis AVAS o scrisoare prin care isi exprimau sustinerea pentru acest potential cumparator.
Corporatia Uniunea Industriala din Donbas, care patroneaza echipa de fotbal Metalurg Donetk din Ucraina, are o cifra de afaceri anuala de trei miliarde de dolari si produce anual opt milioane de tone de otel. Anul trecut corporatia a achizitionat 79% dintre actiunile combinatului metalurgic Dunaferr din Ungaria pentru care a platit 2,1 milioane de dolari.
CUG Cluj fabrica si comercializeaza constructii si alte produse metalice, in timp ce Fortpres Cluj produce echipament metalurgic si energetic, role, prese si subansamble. Productia celor doua firme este complementara, fapt care a determinat ca AVAS sa incerce anul trecut sa le vanda catre acelasi investitor.
Pentru ca nimeni nu s-a aratat interesat de aceasta oferta, Autoritatea a decis sa demareze procedura de lichidare voluntara in cazul CUG Cluj si sa relanseze la privatizare numai Fortpres. Astfel, dupa expirarea termenului de depunere a ofertelor - 10 august, numai corporatia ucraineana fiind inregistrata in cursa pentru preluarea societatii clujene.
Participatia AVAS la capitalul Fortpres se ridica la 92,7% din actiuni, in vreme ce SIF Banat Crisana detine 5% din actiuni, iar ceilalti actionari controleaza 2,024% din capital.
In ceea ce priveste CUG, Autoritatea detine 91,15% din capitalul social al societatii, restul actiunilor aflandu-se in proprietatea SIF Banat-Crisana (5,02%) si a altor actionari (3,82%). La 31 decembrie 2003, CUG a inregistrat pierderi totale de 121 miliarde de lei, iar datoriile totale se ridicau la 801 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO