Eveniment

UPDATE: Un incendiu a izbucnit la un bloc din Drobeta Turnu Severin. Un trup carbonizat a fost găsit de pompieri

Autor: Mediafax

25.04.2011, 18:24 35

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un bloc de treietaje din municipiul Drobeta Turnu Severin, peste 80 de persoanefiind evacuate, iar la faţa locului se află mai multe echipaje depompieri şi o ambulanţă, informează Mediafax.

Potrivit căpitanului Claudiu Balaure de la Inspectoratul pentruSituaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, la faţa locului au ajuns 25 depompieri cu patru autospeciale şi două scări, intervenţia acestorafiind îngreunată de vântul puternic.

El a precizat că pompierii au chemat alte două autospeciale înajutor.

Imobilul din municipiul Drobeta Turnu Severin unde a izbucnitincendiul este construit de primărie şi a fost dat în folosinţă laînceputul anului 2011. În acest bloc, care are trei etaje şimansardă, locuiesc 84 de persoane.

Locatarii imobilului au fost evacuaţi.

Cu toate acestea, echipele de intervenţie au găsit, luni, înjurul orei 18.20, la trei ore de la izbucnirea incendiului, trupulcarbonizat al unei adolescente de 15 ani care a rămas într-o camerăde la mansarda unde a izbucnit incendiul, într-un bloc de treietaje din Drobeta Turnu Severin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO