Eveniment

Urmează conferinţa KPMG România şi ZF „România organizaţională – între flexibilitate, transparenţă salarială şi un altfel de dialog social. Ce urmează?“ Cum îşi pot păstra companiile flexibilitatea, să continue să fie productive şi ce modificări legislative de impact pentru piaţa muncii vom avea anul acesta

Urmează conferinţa KPMG România şi ZF „România...

Autor: Ramona Cornea

27.06.2023, 00:05 252

Cum îşi pot păstra companiile flexibilitatea, să continue să fie productive şi ce modificări legislative de impact pentru piaţa muncii vom avea anul acesta

♦ România se confruntă cu un trend demografic descendent, care va continua până în 2100 ♦ Acestor valuri de constrângeri li se mai adaugă şi cel generat de accentuarea cerinţelor de raportare şi de creştere a transparenţei ♦ Invitaţii la conferinţă vor vorbi despre provocările cu care se confruntă piaţa muncii şi ce soluţii au departamentele de resurse umane.

KPMG România organizează miercuri, 28 iu­nie, conferinţa „România organiza­ţională – între flexibilitate, transparenţă salarială şi un altfel de dialog social. Ce urmează?“, transmisă live, începând cu ora 10:00, pe site-ul Ziarului Financiar.

Invitaţii conferinţei vor dezbate timp de două ore şi jumătate provocările cu care se confruntă piaţa muncii şi soluţiile pe care le au departamentele de resurse umane.

Piaţa muncii a intrat, odată cu pandemia, într-un proces de transformare radicală, cea mai importantă din ultimele generaţii, iar schim­bările vor continua. De la „great resig­nation“, trecând prin „quiet quitting“ şi până la „great reconsideration“, ultimii ani le-au văzut pe toate.  Departamentele de resurse umane au fost în prima linie, experimentând, căutând soluţii şi rescriind regulile. Munca la distanţă şi orarul flexibil au devenit piloni importanţi în ofertele lor de atragere şi retenţie a forţei de muncă.

În plus, populaţia lumii îmbătrâneşte, ceea ce adaugă presiune pe piaţa muncii: România se confruntă cu un trend demo­gra­fic descendent, care va continua, dacă ţinem cont de prognozele ce indică tendinţe con­tinue de scădere până în 2100. În acest con­text, organizaţiile vor trebui să găsească so­lu­ţii pentru a-şi asigura forţa de muncă, într-o piaţă în care bazinul disponibil se îngus­tează.

Acestor valuri de constrângeri se mai adaugă şi cel generat de accentuarea cerin­ţelor de raportare şi de creştere a tran­s­pa­renţei – o serie de directive europene vin să provoace din nou organizaţiile şi depar­tamen­tele de HR.

Toate aceste subiecte vor fi dezbătute miercuri, 28 iunie, în cadrul conferinţei KPMG România şi ZF „România organizaţională – între flexibilitate, transparenţă salarială şi un altfel de dialog social. Ce urmează?“

Printre invitaţii care vor dezbate principalele provocări şi soluţii de pe piaţa muncii vor fi: Mădălina Racoviţan, partner, people services leader, KPMG în România, Inga Ţîgai, associate partner, people services, KPMG în România, Daniel Jinga, associate director, people services, KPMG în România, Ovidiu Popescu, director, energy, sustainability & climate change, KPMG în România, Claudia Stan, associate director, people services, KPMG în România, Ruxandra Gheorghe, head of total rewards and organisational design, BCR, Irina Stănică, senior managing associate, KPMG Legal - Toncescu & Asociaţii, Carmen Creţu, associate manager, KPMG Legal - Toncescu & Asociaţii, Adelina Dabu, head of public affairs, Confederaţia Patronală Concordia şi Adina Vidroiu, HR director Romania, Moldova & Hungary, Microsoft.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO