Eveniment

Urmează conferinţa ZF Energie 2019. Cum putem transfera resursele naturale ale ţării în bunăstarea populaţiei? Specialiştii din energie: Amânarea investiţiilor este un eşec major al statului român. Este nevoie de o analiză profundă a nevoilor reale ale populaţiei

Urmează conferinţa ZF Energie 2019. Cum putem transfera resursele naturale ale ţării în bunăstarea populaţiei? Specialiştii din energie: Amânarea investiţiilor este un eşec major al statului român. Este nevoie de o analiză profundă a nevoilor reale ale populaţiei

Autor: Răzvan Botea

03.12.2019, 10:48 154

În primul rând, pentru ca populaţia să beneficieze de resursele energetice ale României, este nevoie ca acestea să fie exploatate, iar amânarea investiţiilor este un eşec al statului român, spune Răzvan Nicolescu, partener la Deloitte. De asemenea, el mai spune că banii proveniţi din taxarea sectorului energetic trebuie să ajungă la nevoile populaţiei prin investiţii în educaţie, sănătate şi infrastructră.

„Pentru ca populaţia să beneficieze de resursele de hidrocarburi ale subsolului acestea trebuie să fie exploatate. Amânarea investiţiilor este un eşec major al statului român. Apoi statul trebuie să le taxeze corect. După ce sunt taxate, banii trebuie distribuiţi populaţiei sub formă de servicii de educaţie şi sănătate mai bune, dar şi de infrastructură energetică şi transport eficientă şi nepoluantă“, a spus pentru ZF Răzvan Nicolescu, partener la Deloitte specializat în sectorul energetic.

Dumitru Chisăliţă, analist al sectorului energetic românesc, spune că pentru ca populaţia să beneficieze la un nivel optim de resursele naturale ale ţării este nevoie în primul rând de o analiză a nevoilor populaţiei. De asemenea, el mai spune că este nevoie de echilibrarea preţurilor din piaţă astfel încât să fie suportabile pentru utilizatori, dar şi să aducă venituri bugetului de stat.

„Este necesară o analiză foarte pertinentă pe baza unor date reale şi nu a ceea ce există în momentul de faţă. Majoritatea datelor sunt nereale. Prima faza este o auditare a situaţiilor existente, care trebuie să fie corect determinate şi din perspectivă tehnică, economică, dar şi din perspectiva necesităţilor reale pe care le are populaţia. Din păcate se vorbeşte foarte mult azi, dar fără să existe o analiză despre ce vrea populaţia“, a declarat Dumitru Chisăliţă pentru ZF.

De asemenea, el mai crede că o altă abordare a problemei este dezvoltarea unor producători de energie într-un mi energeti echilibrat: „Al treilea considerent este de a dezvoltă companii care să producă într-un mix echilibrat. Oricare dintre aceşti vectori dacă nu sunt echilibraţi, sunt păguboşi, iar România a demonstrat treaba asta.“

În ceea ce priveşte resursele energetice ale României, Răzvan Nicolescu spune că România trebuie să se grăbească să le exploateze, având în vedere că exloatarea va deveni mai dificilă pe măsură ce se implementează măsurile de la nivel european ce vizează schimbările climatice. De asemenea, el mai spune că exploatarea acestor resurse va aduce României venituri la bugetul de stat în valoare de cel puţin 150 mld. dolari în următorii 20 de ani.

„În contextul schimbărilor climatice şi al obiectivelor UE de atingere a neutralităţii în privinţa emisiilor de gaze ce produc efect de seră va fi tot mai greu să exploatăm şi apoi să vindem aceste resurse, dacă nu ne grăbim. Exploatarea tuturor resurselor de hidrocarburi ale subsolului ar putea genera minim 150 miliarde dolari taxe directe şi induse la bugetul de stat în următorii 20 ani“, a mai spusl Răzvan Nicolescu pentru ZF.

 

Ziarul Financiar organizează joi, 12 decembrie, conferinţa anuală ZF Energie, eveniment în cadrul căruia specialiştii în domeniu şi reprezentanţii celor mai mari jucători din piaţa de energie vor încerca să răspundă la întrebarea „Cât de pregătită energetic este România pentru iarna 2020 şi cum să relansăm investiţiile?“. Ca la fiecare final de an, Ziarul Financiar pune întrebările necesare pe masă şi îi cheamă la dezbateri pe cei mai buni specialişti ai sectorului.

Comedymall Delir cu Dănuţa
AFACERI DE LA ZERO