Ecosistemul românesc de start-up-uri merge în direcţia bună, pe piaţa locală existând mijloacele dezvoltării acestuia, însă pentru atingerea potenţialului maxim este nevoie atât de o schimbare la nivel de mentalitate, cât şi de o implicare mai activă a statului în dezvoltarea acestuia, a declarat René Schöb, Partner KPMG, Head Tax and Legal al KPMG în România, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de ZF în parteneriat cu firma de audit şi consultanţă KPMG.
„Cred că suntem destul de departe deja, avem acceleratoare, un ecosistem de spaţii de coworking, comunităţi tech în multe oraşe, chiar şi un accelerator precum Spherik cunoscut la nivel regional şi care joacă un rol important chiar şi la nivel european, fonduri de investiţii active în România, aşadar există un ecosistem. Viitorul depinde însă de dezvoltarea unor idei bune care se pot transforma în afaceri cu mai mult de 1-2 angajaţi, care gândesc în afara României în termeni de servicii şi soluţii oferite, care pot schimba lumea din afara ţării“, a spus Schöb.