Eveniment

ZF 20 de ani. Economia şi businessul ultimilor 20 de ani

ZF 20 de ani. Economia şi businessul ultimilor 20 de ani

Autor: Alina-Elena Vasiliu

16.11.2018, 00:05 231

Economia a fost pe o pantă ascendentă din 1999 timp de nouă ani consecutiv, oprin­du-se brusc în 2009, odată cu propagarea mondială a crizei financiare.

După un declin de 6,6% în 2009, economia a revenit pe creştere.

Ultimele două decenii au adus României un Produs Intern Brut de aproximativ cinci ori mai mare, valoarea acestui indicator ajungând, de la 37 de miliarde de euro în 1998 la 187 de miliarde de euro în 2018. În acelaşi timp, un euro valorează acum de trei ori mai mult decât la începutul anului 1999, anul lansării oficiale a monedei unice, când paritatea era de 13.000 de lei (echivalentul a 1,3 lei după denominarea din 2005) pentru un euro. Dolarul american a crescut şi el de patru ori în ultimii douăzeci de ani şi a ajuns să valoreze puţin peste 4 lei, faţă de 1 leu în urmă cu două decenii.

PIB-ul României rămâne însă în spatele unora dintre ţările din regiune, fiind, de exemplu, cu patru miliarde de euro mai mic decât cel al Cehiei, o ţară care are jumătate din populaţia României şi o creştere economică mai redusă, raportat la ultimul an.

Salariile angajaţilor români au crescut atât de mult în moneda locală pentru că angajatorii au fost nevoiţi să facă majorări salariale care să acopere sau chiar să depăşească nivelul inflaţiei. De asemenea, creşterea salariului minim (de la 25 de lei la începutul anului 1998 la 1.065 de lei în 2017) a fost un alt factor care a influenţat nivelul salariului mediu din economie.

Un român care voia să-şi cumpere un apartament cu două camere în apropierea centrului comercial Bucureşti Mall, din zona Vitan, plătea, în 1998, un preţ mediu de 5.000 de euro. Douăzeci de ani mai târziu, media a ajuns la 80.000 de euro, potrivit datelor de pe site-urile cu anunţuri imobiliare, aşadar o creştere de 16 ori.

Sistemele de creditare, dar şi programul Prima casă au schimbat radical piaţa rezidenţială din România, aducând noi criterii de selecţie pentru cumpărători. Doar în ultimul an, piaţa imobiliară locală a fost influenţată de evoluţia ROBOR, dar şi de devalorizarea monedei naţionale în raport cu euro, ceea ce a dus la scumpirea apartamentelor, în condiţiile în care creditul este contractat în lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO