Eveniment

ZF Antreprenorii României. Cei mai mari zece antreprenori din Sibiu au afaceri de 460 mil. euro şi 6.500 de angajaţi

ZF Antreprenorii României. Cei mai mari zece...

Autor: Mihaela Pascari

11.04.2016, 00:06 1645
Ziarul Financiar ajunge îm­pre­ună cu Banca Transilvania la Sibiu cu conferinţa „Capitalul privat românesc - şansă pentru dezvoltarea economică a României“, un proiect editorial care adună cei mai mari antreprenori români în marile oraşe din ţară. Oprirea proiectului ZF Antreprenorii României la Sibiu va avea loc pe 14 aprilie.

Cele mai mari zece afaceri antreprenoriale din judeţul Sibiu, în care trăiesc aproximativ 400.000 de oameni, au împreună rulaje de circa 2 miliarde de lei (aproximativ 460 milioane de euro în 2014), venituri adunate de acţionari cu ajutorul a circa 6.500 de angajaţi.

Cea mai mare companie antreprenorială la nivel de judeţ este firma Compa, controlată de Asociaţia Salariaţilor (54,5%), iar printre acţionarii minoritari se numără şi fondurile de pensii private ale NN. Producătorul de componente auto Compa din oraşul Sibiu a avut în 2014 în jur de 1.660 de angajaţi şi este unul dintre cei mai mari exportatori cu capital românesc. Aproximativ 90% din producţia companiei sibiene merge la export. Compania a avut venituri totale de 421 mil. lei (circa 109 mil. euro) în 2014, în creştere cu 14% faţă de anul anterior şi un profit net de 31 milioane de lei (circa 6 milioane de euro). Însă pentru anul trecut, compania a raportat venituri totale de 491 mil. lei (circa 109 mil. euro), în creştere cu 14% faţă de anul precedent şi un profit net de 28 mil. lei (peste 6 mil. euro).

Pe locul doi pe podiumul antreprenorilor se află compania de construcţii din comuna Şelimbăr, CON-A, deţinută de omul de afaceri Mircea Bulboacă. CON-A este unul dintre cei mai mari jucători din industria construcţiilor şi a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 230 mil. lei (51,8 mil. euro), un câştig net de 10,3 mil. lei (peste 2 mil. euro), cu un număr de 437 de angajaţi. Firma a înregistrat anul trecut o creştere de 10% a afacerilor, pe fondul unui trend uşor ascendent al pieţei construcţiilor, potrivit oficialilor companiei. CON-A are o fabrică de prefabricate din beton în Mârşa-Avrig, judeţul Sibiu, care produce elementele liniare de structură (stâlpi, grinzi) şi elemente prefabricate pentru poduri, dar şi o fabrică de confecţii metalice. Podiumul este completat de un alt business în producţie, de această dată în industria alimentară, Scandia Sibiu, companie controlată de Dumitru Creştin şi Viorel Gaspar. Producătorul de conserve pe bază de carne este prezent şi pe segmentul de mezeluri şi restaurante, având un total de 535 de angajaţi în 2014 şi afaceri de circa 226 mil. lei (circa 50 mil. euro).

Recent, compania a trecut printr-o schimbare la nivel de management al departamentului de HR. Alina Rădulescu, cea care a condus politicile de HR ale producătorului în ultimii şase ani, a devenit director de resurse umane pentru grupul din domeniul IT Teamnet în prima parte a acestui an. În locul său, la Scandia a venit Aura Pătru, care a lucrat anterior ca director de HR la Dent Estet.

Topul celor mai mari afaceri antreprenoriale din Sibiu este completat de businessuri diverse, din domenii ce variază de la turism la benzinării şi de la panificaţie la farma.

Primul studiu al capitalui privat românesc, publicat de ZF în decembrie anul trecut, arată că firmele cu capital privat românesc sunt mai profitabile decât cele străine, dar mai îndatorate. Astfel, firmele private româneşti au declarat un rezultat net consolidat (profituri nete plus pierderi) de 14 miliarde de lei în 2014, faţă de 2 miliarde declarate de firmele străine.

Evenimentul din 14 aprilie organizat la Sibiu va aduna în centrul dezbaterii cei mai mari antreprenori din judeţ.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO