Introducerea unui impozit pe cifra de afaceri de minimum 1%, aplicabil companiilor cu o cifră de afaceri anuală de peste 250 milioane lei, inclusiv din industria farma, va produce efecte negative în lanţ, a spus Lucian Bondoc, Managing Partner la Casa de avocatură Bondoc şi Asociaţii, prezent luni la conferinţa ZF Health&Pharma Summit ’23.
“Impozitarea unor companii din sector cu 1% din cifra de afaceri va produce o serie de efecte negative în lanţ, pentru o parte din distribuitorii de medicamente, de exemplu, putând depăşi tot profitul aferent majorităţii portofoliului. În plus, partea de comunicare, de transparenţă, este la un nivel foarte scăzut. Atunci când ai presiune bugetară cum este acum în România, şi cum va fi şi în următorii trei ani, contează foarte mult transparenţa şi criteriile. La toate astea se adaugă şi presiunea din alte părţi care fac mai dificil de susţinut pieţe mai mici precum România. Una înseamnă 17% din PIB în sănătate, cum este în SUA, şi alta 6% din PIB, cum este la noi”.
Alte declaraţii:
♦ În primul rând cred că industria ar trebui să realizeze că autorităţile sunt tentate să reintre într-un ciclu de un tip care a mai fost practicat în trecut. Acum 15-20 de ani existau plafoane bugetare la farmacii etc care au generat cozi regulat. Sub presiune, s-au flexibilizat bugetele la nivelul farmaciilor, dar s-a restrâns mult accesul inovaţiei la nivelul ţării pentru a limita bugetul total. Între 2008-2014 au fost admise în rambursare doar 20 şi ceva de molecule din peste 140, pentru a limita îndirect creşterea cheltuielilor bugetare aferente. În 2014, presiunea din partea pacienţilor şi industriei a deblocat acest lucru, dar s-a introdus taxa clawback şi, de atunci, industria a plătit o parte semnificativă din creştere. Progresiv, s-a ajuns la un claw-back enorm, de aproape 31% şi s-a procedat în urmă cu câţiva ani la plafonarea la 25%, 20% şi 15%, în funcţie de medicamente. Acum, statul este pe cale să reintre în ciclul de acum 15 ani (întârziind direct sau indirect accesul medicametelor inovative), pentru că a început din nou să suporte creşterea de cost (odată cu plafonarea claw-back).
♦ În acest context, industria trebuie să fie foarte atentă la modul în care moderează acest aspect, pentru ca lucrurile să nu se mai întâmple la fel.
♦ Al doilea aspect- vedem o tentaţie a statului de a discrimina gradual din ce în ce mai mult sectorul privat de sănătate faţă de cel public. De exemplu, la sectorul privat, dacă ne uităm la o serie întreagă de serviciile medicale, vom vedea nişte tarife care fie nu sunt actualizate, fie sunt actualizate mult mai încet, iar la sectorul public o parte dintre costuri sunt acoperite în alte moduri. Salariile în sectorul medical public s-au mărit mult (şi fără vreo diferenţiere notabilă pe bază de performanţă), dar nu au fost mărite proporţional tarifele de decontare pentru servicile corespondente concurente din sectorul privat. De asemenea, costurile cu utilităţile sau cu diverse echipamente şi investiţii în infrastructură spitalicească au beneficiat de diverse finanţări care nu au fost recunoscute ca necesare şi în sectorul privat corespondent. În cazul angajaţilor, există spitale întregi în care numărul acestora este de mult mai mare decât cel al pacienţilor internaţi. Există diferenţe mari în schemele de personal la spitalele care ţin de unele autorităţi locale faţă de cele care ţin de minister etc.
♦ În cinci ani s-au cam dublat cheltuielile cu personalul bugetar, a crescut datoria publică cu peste 10 puncte absolute şi s-a generat cel mai mare deficit pe ţară din Europa (ca procent din PIB), dar statul, în mod paradoxal, are impresia că este un administrator mai bun ca înainte. Astfel, pentru că foarte mulţi au făcut apel la stat în perioada pandemiei, acesta tinde să-şi asume cât mai mult, dar fără verificarea eficienţei concrete anterioare şi cu un nivel de transparenţă şi comunicare reală mult sub optim, cam cel mai jos nivel din ultimii 10 ani.
♦ În concluzie, există o tentaţie a Guvernului de a reintra în ciclul păgubos de acum zece ani în ceea ce priveşte medicamentele şi serviciile medicale. Se blochează/îngreunează accesul inovaţiei, fără a exista o transparenţă în comunicare. Se discriminează tot mai mult sectorul privat faţă de sectorul public şi nu se asumă nişte indicatori de performanţă transparenţi şi obiectivi.
