Finanţe personale

Modelul declaraţiei unice privind plata contribuţiilor la stat a fost publicat în Monitorul Oficial. Vedeţi aici cum arată formularul

Autor: Marius Radu - Mediafax

03.01.2011, 15:23 207

Persoanele fizice şi firmele vor plăti contribuţiile şiimpozitele la bugetul de stat prin completarea unui singurformular, care va fi transmis prin intermediul internetului saudepus pe suport de hârtie, prezentat într-o hotărâre de guvernpublicată în Monitorul Oficial în 31 decembrie.

Actul normativ, aprobat de Guvern în 28 decembrie, conţineinformaţiile necesare privind modelul declaraţiei unice şimodalitatea de depunere a formularului.

Prima declaraţie unică este valabilă pentru obligaţiile aferentelunii ianuarie şi va fi depusă până la data de 25 februarieinclusiv, scrie Mediafax Business.

Formularul de plată a contribuţiilor sociale şi impozitului pevenit va putea fi completat pe suport de hârtie până la 1 iulie2011, dată după care va fi depus lunar doar prin mijloaceelectronice.

Astfel, firmele vor completa o declaraţie unică pentrucontribuţiile sociale şi impozitul pe venit, care va fi depusă laANAF, iar Ministerul Finanţelor va trimite ulterior datele lacasele de sănătate, şomaj şi pensii.

Până în momentul introducerii acestei facilităţi, firmele erauobligate să completeze cinci formulare pentru achitareaimpozitelor, dintre care două la ANAF şi trei pentru asigurări desănătate, şomaj şi pensii.

Persoanele fizice completau până acum, în anumite situaţii,formulare privind impozitul pe venit, contribuţiile pentruasigurări de sănătate şi pensii.

Vedeţi aici cum arată modelul declaraţieiunice privind plata contribuţiilor la stat a fost publicat înMonitorul Oficial

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO