• Leu / EUR4.7581
  • Leu / GBP5.4956
  • Leu / USD4.2268
Fonduri UE

Luaţi cât de multe fonduri europene mai puteţi!

Luaţi cât de multe fonduri europene mai puteţi!

Creşterea absorbţiei de fonduri europene ar trebui să fie prioritatea zero a Guvernului pentru a suplini căderea investiţiilor străine de la 8 miliarde de euro în 2008 la 1,9 mld. euro în 2011.

Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât în cinci ani şi jumătate de când UE a pus la dispoziţie cele 19,6 mld. euro prin intermediul celor 7 programe finanţate din fondurile structurale, România nu a reuşit să absoarbă decât 9,17% din banii "gratis" de la UE, adică mai puţin de 2 mld. euro. În acelaşi timp, turbulenţele de pe pieţele financiare şi criza datoriilor suverane ale statelor europene fac practic imposibil accesul României la finanţări ieftine.

În economie ar fi trebuit să intre până acum cel puţin jumătate din totalul sumei alocate de la Bruxelles, însă managementul defectuos al programelor, problemele legate de achiziţiile publice, birocraţia excesivă şi deficitul de funcţionari care lucrează cu fondurile europene au întârziat absorbţia banilor europeni.

Mai mult, într-un an în care ar fi trebuit să absoarbă 3,5 mld. euro pentru a nu risca să intre în aşa-numitul proces de dezangajare (adică de pierdere a unor fonduri alocate în 2007), plăţile pentru patru programe au fost întrerupte. Astfel, de la 1 iulie România nu mai trimite către CE cereri de rambursare pentru patru programe operaţionale (Programul Operaţional Regional, Mediu, Transport şi Competitivitate).

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7581
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7584
Azi: 4.2268
Diferență: -0,0898
Ieri: 4.2306
Azi: 5.4956
Diferență: 0
Ieri: 5.4956
Azi: 4.1488
Diferență: -0,4821
Ieri: 4.1689