Media & Advertising

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână al revistei Business MAGAZIN: Cum inovează companiile din România

Ce puteţi citi în numărul din această săptămână...

Autor: Ioana Matei

09.12.2019, 00:05 212

♦ Lansarea de noi proceduri, sisteme, produse sau servicii a devenit nu doar un atu, ci chiar condiţia esenţială pentru ca o companie să se dezvolte într-un mediu din ce în ce mai competitiv ♦ Cum inovează însă concret companiile din România veţi putea citi în ediţia specială a Business MAGAZIN, ediţie dedicată inovaţiei.

 

Printre proiectele incluse în acest număr special al revistei se află: 

→ Prima fabrică din lume care produce panourile prefabricate cu structură din cadre de lemn şi izolaţie din paie la gabarite de pereţi, realizate printr-un proces semiautomatizat, realizată de Biobuilds. Proiectul pilot Biobuilds, casa pasivă Ria House, este cea mai eficientă casă pasivă din lume produsă cu tehnologie de serie.

→ Sistemul de livrare nonstop al eMAG care permite ridicarea coletelor fără a interacţiona cu operatorii sau curierii. Punctele de ridicare a comenzilor sunt amplasate în exteriorul clădirilor sau la benzinării §i sunt deschise non stop.

→ Dezvoltatorul imobiliar Globalworth a inaugurat anul acesta primul lobby inteligent din România, dar şi din Europa Centrală şi de Est. Totodată, proiectul include podeaua cinetică - o noutate la nivel mondial, fiind cea mai mare podea care generează energie instalată într-o clădire de birouri.

→ Proiectul Groupama Asigurări Video Asist este o inovaţie bazată pe o aplicaţie de smartphone, care facilitează şi accelerează procesul de constatare a daunelor. Acestea pot fi astfel constatate simplu şi mult mai rapid, la distanţă, prin intermediul unui apel video.

→ HR Virtual Assistant 1.0 este o soluţie robotizată dezvoltată de KPMG România pentru automatizarea activităţilor din procesul de calcul salarial, cum sunt colectarea şi verificarea datelor de intrare în calculul de salarii lunar, procesarea şi importul datelor necesare în aplicaţia software de HR şi salarizare, validarea calculului salarial pe baza regulilor stabilite de utilizator sau realizarea de rapoarte specifice.

Citiţi despre alte proiecte inovatoare ale companiilor din România în cea mai recentă ediţie a Business MAGAZIN.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO