Cele mai cunoscute şi importante festivaluri de muzică de pe plan local - Untold, Electric Castle, Neversea şi Summer Well - le-au adus organizatorilor afaceri cumulate de 130 mil. lei, cu circa o treime mai mult decât în anul anterior. Banii sunt obţinuţi pe de-o parte din vânzarea de bilete şi pe de alta din sponsorizări, conform celor mai recente date ale ZF. Contractele de parteneriat şi sponsorizare cântăresc de regulă cel mai greu în total.
Pe plan local există anual câteva zeci de festivaluri mai mari sau mai mici şi încă pe atâtea concerte care au început de câţiva ani să pună România pe harta mondială a muzicii. Cele patru evenimente selectate de ZF sunt cele mai importante din punctul de vedere al vizitatorilor şi al businessului obţinut. Mai exact, peste 775.000 de vizitatori au primit în 2018 Untold, Electric Castle, Neversea şi Summer Well, dintre care peste 200.000 au fost unici.