Mediafax.biz Exclusiv

Magazinele de pantofi Promenade, cel mai nou pariu al acţionarilor Otter: „Sperăm să ajungem la zece magazine în 2012“

Magazinele de pantofi Promenade, cel mai nou pariu al acţionarilor Otter: „Sperăm să ajungem la zece magazine în 2012“

Autor: Cristina Rosca

23.06.2011, 17:37 1136

"Vrem sădeschidem un nou lanţ de magazine. Se numeşte Promenade şi este unalt fel de concept. Se adresează unui target uşor diferit faţă decel al Otter. Până la finalul anului vom deschide primul magazin înTom Constanţa şi sperăm ca până la finalul lui 2012, în funcţie decum evoluează lucrurile, să ajungem la o reţea de zecemagazine."

Schwartz, 40 de ani, arecetăţenie română şi s-a născut la Bucureşti, iar în businessul cuîncălţăminte pe piaţa locală se află de aproape de douădecenii.În afacereaOtter, el deţine 97% din acţiuni, restul fiind controlate de VilmaSchwartz, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Filip Schwartz spune că va deschide magazinePromenade în centre şi galerii comerciale cu hipermarket, pentru că"targetul nostru nu este neapărat românul care merge lamall".

Clientul acestor magazine are între 30 şi 50de ani şi caută comoditate. Preţurile vor fi ceva mai mici decât laOtter, iar printre branduri se vor număra Ara, Fluxx sauOtter.

"Vor fi însă alte colecţii decât cele de laOtter, iar preţurile vor varia între 49 şi 79 de euro în timp ce laOtter variază între 49 şi 149 de euro".

Mai mult, unităţile vor avea între 80 şi 120de metri pătraţi, ceva mai mici decât cele Otter, care au între 120şi 180 de metri pătraţi. Costul unui magazin este de 400 de europer metru pătrat, fără fondul de marfă, respectiv între 32.000 şi48.000 de euro per fiecare unitate Promenade.Pentru un magazin de 150 de metripătraţi fondul de marfă este de circa 100.000 de euro.

"Vom deschide iniţial la Constanţa şi dupăaceea în Cluj, abia apoi în Bucureşti. Pentru noi, Constanţa este,alături de Cluj, cel mai bun oraş ca vânzări dupăBucureşti."

Cele mai bune magazine ale Otter sunt FeeriaBucureşti, Afi Palace Cotroceni, Unirea Shopping Center şi MallVitan, toate în capitală, urmate îndeaproape de Polus Cluj şi TomConstanţa.

"Am deschis magazine doar dacă businessplanul dădea cu plus"

Schwartz, care recunoaşte că de mai bine dedoi ani nu a mai oferit un interviu, iese astfel "la atac", şimizează pe expansiune după ce în ultimii trei ani a închis unmagazin Fila, două magazine de îmbrăcăminte şi s-a concentrat pebusinessul de încălţăminte, sector în care a renunţat de asemeneala magazinele neprofitabile.

"Majoritatea închiderilor din ultimii treiani au fost de fapt relocări în aceleaşi centre comerciale, însăîntr-o poziţie mai bună. Totodată, am închis tot ce nu era magazinde încălţăminte. În cazul magazinelor monobrand Geox am rămas doarcu cele mai bune din punctul de vedere al vânzărilor şi alprofitabilităţii.Încazul magazinelor Otter suntem la acelaşi număr ca în2008."

Astfel, în prezent, compania OtterDistribution deţine 30 de unităţi Otter şi patru Geox.Schwartz are însă în plan întoamna acestui an să deschidă trei magazine Otter "şi le vomdeschide dacă se vor deschide şi centrele comerciale.Este vorba de PalasIaşi, Electroputere Craiova şi Maritimo Constanţa".

Compania nu a oprit completprocesul de expansiune nici în timpul crizei.

Astfel, în perioada 2009-2010s-au deschis magazine la Piteşti, Cluj, Baia Mare şi Timişoara.Noile unităţi au fost deschise în urma unor calcule foarte stricteatât în ceea ce priveşte chiria, cât şi cheltuielile depersonal.

"Am deschis doar dacă business planul dădea cu plus.Nu am spus nu clar la nimic,nici închideri, nici deschideri."

Cea mai mare parte a magazinelor din reţeauaOtter Distribution se află în centre şi galerii comerciale. Doartrei unităţi se află în zone stradale.

Cel mai profitabil an

Schwartz anunţă planurile de expansiune aleOtter Distribution după ce vânzările s-au stabilizat în primeleluni ale acestui an la nivelul din 2010, însă mai jos decât în 2009şi 2008.

"În cifre absolute sper ca la finalulacestui an să avem o cifră de afaceri cu 5-10% mai mare decât ceadin 2009."

În 2010 cifra de afaceri a OtterDistribution a fost de 64,7 mil. lei (15,4 mil. euro), în scăderede la 68,7 mil. lei (16,2 mil. euro) în anul anterior. După un 2009cu profit operaţional, însă cu o pierdere netă de 1,5 mil. lei(0,35 mil. euro), "2010 a fost cel mai profitabil an pentru noi,mai profitabil ca 2008.Anul trecut profitul net a fost de peste 4,5 mil.lei (1,1 mil. euro). Anul 2008 a fost anul chiriilor mari, alextinderii agresive, anul în care nu puteai să ţii costurile subcontrol.Acum,după restructurarea businessului, costurile au fost ţinute subcontrol şi cifrele sunt îmbucurătoare. Singura în scădere faţă de2009 este cifra de afaceri".

Schwartz recunoaşte însă că şicreşterea pe care o estimează pentru 2011 nu va avea la bază orevenire a consumului, ci deschiderea de noi magazine, mai alesspre sfârşitul anului, şi aducerea de noi branduri înportofoliu.

Branduri de top

Printre brandurile actuale din portofoliulOtter se numără Clarks, Geox, Ara, Gabor, Otter, Le coq sportif.Primele două sunt şi cele mai vândute mărci de pantofi din lume, curulaje anuale de 2,5 mld. dolari în 2009, potrivit unui clasamentrealizat de Shoe Intelligence.

Dintre cei mai mari 20 de jucători de pepiaţa de încălţăminte lifestyle casual, pe piaţa locală suntprezenţi doar cinci, Clarks, Geox, Ecco, Caterpillar şi HushPuppies.

Aceste produse se vând de regulă înlanţurile locale de magazine, nu în magazinele proprii ale mărcilorrespective. În cazul brandului Geox, deşi există magazine monobrandîn România, acestea sunt deţinute tot de compania românească OtterDistribution.

"Nu este greu să aduci brandurile străine, pentru că ele cautămereu să intre pe pieţe străine.Este greu să le menţii în portofoliu un deceniu şimai mult. Pentru ele este mai bine, mai sigur, mai ieftin să intreaşa."

În afară de marile branduri de încălţămintepe care le are în magazine, Otter Distribution produce şi privatelabel în România. Schwartz nu dă însă numele companiilor careproduc pantofii mărci private pentru Otter.

Otter Distribution a ales să vândă produseGeox în magazinele Otter, dar şi să deschidă magazine monobrand alcelui de-al doilea cel mai important brand de încălţăminte din lumedupă vânzări, potrivit lui Schwartz.

"Geox este pentru noi un centru de profit.În prezent avem patru magazine mono brand Geox, trei în Bucureştişi unul în Timişoara."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO