Mediafax.biz Exclusiv

Proprietarul Benvenuti rămâne precaut şi după doi ani consecutivi de creştere: Mizăm pe plus 5-10% anul acesta

Proprietarul Benvenuti rămâne precaut şi după doi ani consecutivi de creştere: Mizăm pe plus 5-10% anul acesta

Autor: Cristina Rosca

08.03.2012, 17:49 85

"Vom termina anul cu o creştere a cifrei de afaceri, însă nu ne aşteptăm la valori spectaculoase.

Mizăm pe un avans de 5-10 procente", a spus Dan Pavel.

Pavel, care a lansat în 2004 pe piaţă compania Benvenuti, după aproape un deceniu în care a fost unul dintre acţionarii Leonardo alături de Florin Panea, adaugă faptul că şi anul trecut businessul companiei a crescut. El nu oferă însă cifre.

"Mai mult, am terminat 2011 şi cu un discret profit", a adăugat el.

Acesta este al doilea an consecutiv în care retailerul de pantofi obţine profit şi tot al doilea consecutiv în care afacerile urmează un trend ascendent.

Anul 2009 a fost pentru Benvenuti anul care a întrerupt trendul, cifra de afaceri scăzând la 35,2 mil. lei (8,3 mil. euro), de la 41,4 mil. lei (11,2 mil. euro) în anul anterior. Tot 2009 a fost anul când compania a trecut pe pierderi de 1,8 milioane de lei (425.000 de euro) faţă de profitul de circa 1 mil. lei (270.000 de euro) în anul anterior. În 2010 însă afacerile au urcat la 46,2 mil. lei (11 mil. euro), iar afacerea a revenit pe profit, de 0,5 mil. lei (0,12 mil. euro).

Afaceri meteosensibile

Deşi estimează o creştere a businessului în 2012, Dan Pavel spune însă că nu crede că şi consumul va urma acelaşi trend.

"Consumul din România este acum stabil şi cred că această situaţie va continua pe tot parcursul anului. Nu văd nici scăderi şi nici creşteri spectaculoase." În luna ianuarie Institutul Naţional de Statistică a anunţat că cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul - cel mai important indicator pentru consum - a avansat cu aproape 10 procente, cea mai importantă creştere din ultimii trei ani. Primele semne de revenire a consumului au apărut însă încă din trimestrul patru din 2011.

Pentru businessul Benvenuti luna ianuarie nu a fost una la fel de bună ca pentru consum, ba din contră, "a scărtâit".

"Situaţia nu vine însă ca o surpriză pentru noi în condiţiile în care în fiecare an lunile ianuarie şi februarie sunt luni de reducere, în care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile", a continuat Pavel.

În ceea ce priveşte luna martie, Pavel spune că încă se mai vând produsele de iarnă, însă timid îşi face loc şi colecţia de primăvară.

"Afacerea cu haine şi încălţăminte este meteosensibilă. Vânzările din luna aceasta spre exemplu sunt dependente de vreme", a explicat Pavel.

Extindere prudentă

Deşi nu se aşteaptă la o creştere a consumului, Dan Pavel spune că va deschide în acest an cel puţin un magazin, în complexul Palas Iaşi.

"Mai avem câteva negocieri, însă nu este nimic stabilit. Oricum vrem să ne dezvoltăm încet, pentru că deşi piaţa este stabilă acum, ea poate fi uşor influenţabilă de situaţia externă", afirmă Pavel.

Anul trecut compania a deschis tot un singur magazin, în centrul comercial Electroputere Parc din Craiova. Acum reţeaua numără 35 de magazine, dintre care opt în Capitală. Aici se găseşte şi singurul magazin Enzo Bertini, deschis în 2008 în Băneasa Shopping City. Acest magazin, care oferă branduri precum DKNY, CK, John Richmond, Moschino şi Enzo Bertini, se adresează persoanelor cu venituri peste medie.

"În cadrul reţelei Benvenuti, nu cele mai ieftine produse se vând cel mai bine. Clienţii caută însă întotdeauna produsele cele mai bune calitativ cu cel mai mic preţ." În toamna anului trecut Dan Pavel a lansat şi Benvenuti Casa, primul magazin de mobilă şi decoraţiuni al companiei Benvenuti, în Oradea, oraşul unde a fost fondată şi unde îşi are sediul compania.

"Magazinul acesta începe să dea şi rezultate. După doi ani, dacă totul merge bine o să ne gândim la expansiune", conchide Pavel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO