Avem şanse, şi în acest an, să obţinem un ritm mai bun al Produsului Intern Brut. Ceea ce înseamnă, practic, o creştere economică mai mare comparativ cu anul precedent. Şi cu anii precedenţi. Mai mult chiar, plecând de la cifrele din primele două trimestre, ne aşteptăm la un ritm între 4 şi 5 la sută al PIB-ului în 2016. Exprimat, desigur, prin mai multe bunuri fizice şi servicii, prin mai multe valori adăugate deci. Şi, totodată, prin mărfuri mai multe şi mai bune în magazine, dar şi prin mai mulţi bani în buzunare. S-a deschis astfel, chiar dacă nu atât de mult cât ne-am fi dorit, calea către o schimbare esenţială. Pentru ca economia să-şi recâştige încrederea pierdută, iar populaţiei să-i fie redată speranţa pierdută.
Dar calea asta e lungă şi va putea fi parcursă numai dacă societatea românească va reuşi să valorifice mai bine ce avem: capacităţi de producţie, bani, oameni. Şi, mai ales, să-şi asume măsuri durabile şi nu focuri de paie.
Ce criterii sunt de luat în seamă? Dinamica PIB-ului este, desigur, o dimensiune relevantă. Mult prea generală însă. Pentru a ne feri de alunecări în subiectivism, soluţia optimă este consultarea balanţelor adevărului. Între care opt, în orice tip de economie, dau imaginea cea mai semnificativă a performanţelor unei ţări. Sau a lipsei de performanţe. Iată-le: 1) dinamica produsului intern brut nominal; 2) locul ţării în topul valorilor PIB-ului pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare; 3) productivitatea muncii; 4) excedentul sau deficitul intern; 5) excedentul sau deficitul extern; 6) ocuparea forţei de muncă; 7) mişcarea preţurilor; 8) vitalitatea sau anemia monedei.
Să cântărim şi să judecăm. Datele de până acum, măsurate an de an începând din 2011, când România a ieşit din recesiune, plus obiectivul pentru 2016, între 4 şi 5 la sută, ne situează pe primele locuri din Europa în privinţa ritmului de creştere economică. Aşadar, nu mai suntem doar pe locul 17 potrivit PIB-ului nominal deşi ne situăm sus, pe locul 7 în UE, după numărul de locuitori; sau pe locul 27 din 28 în privinţa puterii de cumpărare. Pentru că, iată, începem să concurăm şi pentru locuri din vârful clasamentului.
Dar la celelalte capitole? E nevoie să ne grăbim. Asta e problema noastră: grăbim reformele sau ne tăiem singuri craca de sub picioare. Va mai fi însă nevoie de o unire: între ţara activă şi cea pasivă.
Ţara activă face bani. Şi face PIB-ul în cea mai mare parte. Un PIB mai tare decât economia în ansamblu.
Ţara pasivă o formează acea parte a societăţii care aşteaptă. De aici nu vin nici regenerarea muncii, nici restructurarea economiei, nici schimbarea comportamentului economic. Şi nici banii de care societatea are nevoie. În România pasivă banii doar se redistribuie.
Până când nu va exista o masă critică, a producătorilor de bani, prin muncă performantă, care să câştige mai mult, atât de mult încât să-şi poată plăti un consum în creştere neîncetată pentru ei şi familiile lor şi să aducă mai multe venituri la buget, nu vom scurta drumul. Şi nici nu vom avea o creştere optimă a consumului… A unui consum care să fie acoperit în cea mai mare parte de fabricile din ţară, împinse către sensul lor real, acela de furnizoare de bunuri, de locuri de muncă şi de bani. Atunci, abia, magazinele vor avea încasări mai mari, iar la buget vor fi adunaţi şi bani pentru bunăstare.
Să fie limpede: stimularea consumului e o nevoie vitală. Nicăieri în lume creşterea economică nu este posibilă fără un consum în creştere, fără consumatori dispuşi să-şi cheltuiască banii făcând cumpărături. PIB-ul, indicator ce arată îmbogăţirea unei ţări, sau sărăcirea ei, urcă efectiv numai atunci când magazinele sunt luate cu asalt, când e înghesuială pe itinerarele turistice, când restaurantele au mulţi clienţi şi chiar atunci când femeile se dau în vânt după bunuri de lux… dacă sunt fabricate în ţară. O politică economică este cu adevărat bună în măsura în care sunt căutate şi găsite căi de stimulare a consumului. Cu o condiţie esenţială: cea a dublului efort. Să fie împinsă înainte producţia pentru export şi, totodată, piaţa internă să nu ducă lipsă de produse de consum. În primul rând din producţia internă.
