Covid-19 a destabilizat economiile lumii cum nu a mai reuşit nimeni până acum, generând o prăbuşire mult mai mare ca cea din 2008. Şocul produs de acest virus a generat o criza la nivel global fără precent în ultimii 100 de ani .Foarte important este faptul că nimeni nu a prevăzut această palmă traumatică administrată de pandemia planetară.Totul se întamplă ca şi cum întreaga omenire ar fi cazată într-o singură încăpere.
Criza este, indiscutabil, globală, nimeni nu a reuşit să se ferescă de consecinţele ei. Este o nevoie acută de bani, fapt reclamat de aproape toate firmele, bani care nu s-au mai produs în această perioada, de stagnare, pandemică.
Scăderile care s-au înregistrat în marile economii ale lumii, SUA 32%, UE 18%, ne arată faptul că, în realitate, asistăm la o prăbuşire a economiilor.
Pandemia restartează economia după ce Covid-19 i-a înfipt un pumnal în spate, instalând vria şi, totodată, dezechilibrând toate economiile lumii.
Covid-19 a strangulat toate economiile lumii, le-a bagat în depresie, a paralizat atât consumul cât şi producţia, şi , nu în ultimul rând, a tăiat din elanul investiţional al oamenilor de afaceri.
Acum, în plină pandemie, se pune întrebarea dacă “mâna invizibilă” a lui Adam Smith va mai avea putere să regleze procesele în economie sau este necesar să vină statul pentru a reface echilibrele destabilizate.
De fapt, ne confruntăm cu o dispută între teoriile lui Milton Friedman, părintele economiei “laissez-faire”, care critică excesul de stat şi despotismul controlului de stat, ca inamici principali ai economiei, şi a lui J.M.Keyness, adeptul statului programator şi diriguitor al problemelor din economie.
Milton Friedman afirma faptul că dacă pui un guvern să conducă deşertul Sahara în cinci ani nu mai rămâne nici un fir de nisip.
Adam Smith în scrierile sale făcea o analogie între economie şi ceas, odată puse în funcţiune vor merge independent. Desigur, el nu s-a gândit, vreodată, că va apare un Covid care va pune piedică economilor, generând o criză care nu are cauza în mecanismul pieţelor.
Keynisismul este acuzat, ca prin intervenţia statului, prelungeşte agonia firmelor cu probleme, ori in acest caz este ceva de forţă majoră, aproape toate firmele au nevoie de ajutor.
În vremuri de boom economic statul este sfătuit să stea în banca lui, pentru a nu tulbura petrecerea, afirma profesorul Lucian Croitoru, dar apelăm la el ori de câte ori avem nevoie. Intervenţionismul etatist, sub orice formă, este singura speranţă pentru salvarea economiilor.
În cartea „Economia pe canapeaua lui Freud” , autorii Tomas Sedlacek şi Oliver Tanzer afirmă: “ oricând apare câte o problemă economia se refugiază în braţele tatălui(statului) pe care, altfel, îl dispreţuieşte”.
Evident, toate guvernele lumii vor adopta doctrina “salavaţionistă”, unele declanşând un “jogging bugetar” pentru a putea face rost de bani, după ce economia a pedalat în gol câteva luni.
Toate economiile trebuie să depăşească consecinţele acestui eveniment aleatoriu sever, şi pentru aceasta e nevoie de ajutorul statului.
Nu. Nu este vorba de demantelarea economiei de piaţă. Intervenţia statului în economie este cerută de acest context pandemic, când pur şi simplu economiile s-au tamponat cu Covid-19. Retragerea statului din economie este iminentă după trecerea acestei crize, economia de piaţă trebuie să-şi urmeze cursul.
Intervenţia post-traumatică a statului trebuie orientată, în special, spre sectoarele grav afectate de lipsa cererii, unde sunt semnale că s-a ajuns la un nivel zero a saţietăţii consumatorului.
Sunt păreri conform cărora, doar, intervenţionismul etatist poate salva economiile lumii.
Prin politici guvernamentale trebuie descurajată înclinaţia spre economisire a populaţiei, cauzată, în primul rând, de incertitudine. Şi precauţia excesivă a consumatorului trebuie anihilată.
Un fapt este cert, economiile nu mai pot fi ţinute la foc mic, într-o stare anxios-depresivă. Pornim producţia, dar cum relansăm consumul ? Este posibil să asistăm la o explozie(răzbunare) a fenomenului consumerist după această perioadă de abstinenţă, în care fiecare dintre noi am fost un fel de Robinson Crusoe ? Ar fi de mare ajutor pentru economiile tuturor statelor dacă acest fenomen s-ar produce cât mai repede.
Acţiunea de demanding a firmelor trebuie să primească un răspuns prompt din partea statului.
Ce posibilităţi au guvernele să intervină pentru a atenua “extended freeze” ? In primul rand cele care au pus bani deoparte ( au avut excedente) în vremurile bune vor folosi fondurile respective. Alte guverne vor împrumuta masiv, transmiţând povara cambiilor către generaţiile viitoare. Nu e de neglijat nici metoda “quantitative easing” , pentru cine poate s-o aplice.
Un rol important, în capacitatea de implicare a statului, îl va avea potenţa financiară a acestuia.
The New Yorker scrie pe coperta a-IV-a a cărţii “Păcăliţi de hazard”(autor Nicholas Taleb): ” suntem la cheremul unor întâmplări pe care raţiunea nu le poate anticipa şi, cu atât mai puţin, controla. Ele vin şi pleacă, lăsând în urma lor când abundenţă , când penurie, când extaz, când catastrofe. Consolarea este că fenomenul acesta e democratic în cel mai înalt grad- stăm cu toţii sub zodia lui “.
Nimeni nu poate prezice crizele de tip Covid-19, dar, după unele păreri, putem modifica gradul de expunere, putem să ne folosim de politicile prociclice şi, mai presus de toate, putem creste gradul de luciditate al guvernelor în contextul în care lipsa de soluţii este copleşitoare.
Concluzia dominantă este că pentru a scoate economia din starea de avarie, după ce Covid-19 ne-a declarat „stop-joc” , este nevoie de mai mult stat , poate chiar un exces de stat.
Băcanu Gheorghe este inginer auto
