Deteriorarea situatiei contului curent si cresterea consecutiva a datoriei externe reprezinta, de fiecare data cand situatia se acutizeaza, subiectul a numeroase dezbateri. Ne-am confruntat cu o astfel de conjunctura in perioada 1998-1999, subiectul fiind din nou adus in discutie in prezent, tot ca urmare a unui deficit extern ridicat inregistrat in 2003. Intrebarea care se pune este daca in acest moment situatia schimburilor externe ale Romaniei mai reprezinta un motiv de ingrijorare sau nu, daca nivelul actual al deficitului contului curent este nesustenabil.
O referinta pentru indicatorii sustenabilittii, folositi in avertizarea timpurie a crizelor contului curent, o constituie trei rate ale indatorarii pentru evaluarea riscului de tara, iar nivelurile considerate sunt : 200% pentru raportul dintre datoria externa si exporturi, 20% pentru raportul dintre serviciul datoriei externe si exporturi si 30% pentru raportul dintre deficitul contului curent si exporturi. Romania depasise aceste niveluri de alerta la sfarsitul anului 1998, moment pentru care exista un consens general ca deficitul curent era nesutenabil: serviciul datoriei externe/exporturi ajunsese la 36%, iar deficitul contului curent/exporturi la 35%. Intr-un mod cu totul diferit a evoluat situatia dupa 1999, primul dintre cei trei indicatori s-a redus la 97% in prezent (fata de 112% in 1998), al doilea a scazut de la 36% la 18.8% iar cel de-al treilea de la 35% la l8.7%. Din aceasta perspectiva se poate aprecia ca in prezent situatia indatorarii externe este mult mai comfortabila.
Studiile empirice cu privire la crizele contului curent recomanda folosirea mai multor variabile macroeconomice pentru o apreciere mai corecta a situatiei contului curent. Cele mai importante astfel de variabile vor fi investigate in continuare.
Astfel, un curs de schimb real supraevaluat semnalizeaza apropierea unei crize, iar anii 1997-1998 au marcat o apreciere reala a leului fata de dolar de peste 20%, apreciere despre care nu se mai poate vorbi in prezent, politica promovata de BNR vizand o usoara apreciere reala fara de cosul valutar euro-dolar, care sa poata fi compensata de catre exportatori prin castiguri de competitivitate.
Economiile si investitiile au o influenta directa asupra sustenabilitatii pozitiei externe, dat fiind faptul ca soldul contului curent este determinat de diferenta intre economisirea nationala si investitii. Deoarece cresterea investitiilor determina cresterea veniturilor viitoare, aceasta imbunatateste solvabilitatea. Pentru Romania, ambii indicatori s-au situat pe un trend descendent pana in 1999, chiar cu un minim istoric pentru economisirea privata (doar 4.3% din PIB), avand insa un moment de curbura si marcand tendinte de crestere in ultimii patru ani.
Relatia intre deficitul bugetar si cel extern este una directa, cu cat guvernul consuma peste veniturile bugetare, cu atat dezechilibrul extern se accentueaza. Desi redus in 1998 la 2.8% din PIB, deficitul bugetar inregistrase anterior niveluri inalte, de 4-5%, care au contribuit la agravarea situatiei contului curent, in prezent, insa, deficitele tolerate se situeaza sub 3%.
Relatia dintre cresterea economica, deschiderea economiei si sustenabilitatea sectorului extern este una evidenta, tarile cu crestere economica rapida putand sustine deficite persistente ale contului curent, fara a-si creste indatorarea externa relativ la produsul intern brut. De asemenea, o tara cu un sector dezvoltat al bunurilor exportabile poate plati datoriile externe mai rapid, fiind necesara pentru aceasta o parte mai mica din exporturi. Si acesti indicatori semnalizau o reducere a sustenabilitatii la nivelul anului 1999, cand economia se afla in al treilea an consecutiv de scadere, iar gradul de deschidere al economiei trena de 4-5 ani undeva in jur de 60% din PIB. Evolutiile ulterioare sunt in favoarea intaririi sustenabilitatii sectorului extern, economia atingand un ritm de crestere de cca 5% pe an, prognozat a se mentine si in perioada urmatoare, iar pe de alta parte gradul de deschidere a economiei a ajuns la 80% din PIB.
Din perspectiva structurii pasivelor externe e important a se face distinctia intre finantarea deficitelor prin investitii straine si prin imprumuturi externe. Socurile externe vor fi mai usor absorbite in economiile bazate pe finantarea prin investitii, de asemenea e de dorit ca indatorarea sa fie una preponderenta pe termen lung. Si in acest context se observa in prezent o imbunatatire sensibila fata de perioada 1998-1999, desi nivelul investitiilor straine nu a crescut semnificativ, se constata o crestere a investitiilor de portofoliu si a indatorarii pe termen lung.
In concluzie, sustenabilitatea contului curent poate fi considerata una acceptabila, iar eforturile autoritatilor ar trebui sa se concentreze spre reformele in economia reala, care pe termen mediu vor avea la randul lor un impact pozitiv in sustinerea pozitiei externe. Evenimente viitoare ce ar putea periclita sustinerea pozitiei externe, precum liberalizarea contului de capital sau migrarea productiei in lohn catre alte destinatii, ar putea fi surmontate prin cresterea rezervei valutare si a ponderii in structura exporturilor a produselor cu grad mai ridicat de prelucrare, evolutii care deja s-au conturat in ultimii 3-4 ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
