În anul 2004 am fost rugat de ZF să scriu un scurt comentariudespre cum mi-aş dori să sune o analiză făcută despre România 6 animai târziu, în 2010. Eram conştient de la bun început că voi desenao situaţie ideală, care are şanse minime să se împlinească, darnutream speranţa că măcar o parte ar putea avea şanse dereuşită.
Alegerile din 2005 au adus, conform alternanţei la putere dejatradiţionale, o nouă schimbare menită să alimenteze aşteptărileromânilor. Din păcate, reformele au trecut pe locul doi în faţadisensiunilor interne ale coaliţiei, care au sfârşit prin a produceun guvern minoritar care, chiar de ar fi vrut, tot nu avea cum săcontinue reformele necesare în România. Premisele erau create,România fiind, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, pepropriile picioare, scăpată de încorsetările FMI-ului. A fost operioadă cu rate de creşteri înalte şi în care investiţiile străinedirecte au transformat România într-unul dintre campionii regiunii.Din păcate, în loc ca acestea să devină atuuri pentru a reformasectoarele neperformante într-un mod mai puţin dureros, ele auajutat la mascarea şi la finanţarea unor tendinţe divergente şinesustenabile evidente: creşterea numărului de asistaţi social înraport cu cel al angajaţilor, creşterea pensiilor
într-un ritm mult mai accelerat decât al salariilor, creştereasalariilor peste rata productivităţii, continuarea pompării de baniîn firme de stat nerestructurate şi neviabile şi aşa maideparte.
Peste aceste tendinţe s-a suprapus boom-ul creditelor bancare,care nu a făcut decât să crească deficitele externe şi, în final,să contribuie şi ele la supraîncălzirea economiei. Cu toate că toţiindicatorii economici "strigau" că este nevoie de o frână, politicaeconomică nu numai că nu a frânat, dar a apăsat şi mai tare peaccelerator, lăsând deoparte reformarea economică şi morală asistemului. Reţeta poloneză a prudenţei şi înţelepciunii economicenu şi-a găsit aderenţi în România, unde orizontul de planificare aldecidenţilor a continuat să nu depăşească un ciclu electoral. Dinacest motiv, în pofida unei aparente recuperări a distanţei faţă dePolonia, având în vedere condiţiile nesustenabile în care a fostrealizată, distanţa s-a mărit considerabil în perioada de criză.Ajustarea economică a României a fost dramatică, pe când Polonia arămas unul dintre statele europene cel mai puţin zguduite de crizarecentă.
Colaborarea dintre guverne şi BNR a şchiopătat în mod constant.Măsura cea mai bună a acestei situaţii a fost ratarea constantă aţintelor de inflaţie stabilite de BNR, regimul de ţintire ainflaţiei având la bază în teorie, în mod esenţial, coordonareapoliticilor economică şi monetară. Cursul de schimb a rămasprincipala ancoră inflaţionistă folosită de BNR, în condiţiile încare mecanismul de transmisie a dobânzii de politică monetară îneconomie a rămas deficitar.
Cu toate că BNR a avertizat constant în ce priveşte pericolulsupraîncălzirii economiei, beneficiile şi iluziile temporareoferite de această situaţie economică a fost cântecul de sirenăcare a întârziat măsurile de corecţie care se impuneau. Din acestmotiv, evenimentele externe nu au făcut decât să precipiteinevitabilul, şi anume o aterizare dură a economiei care a presupusinclusiv o depreciere a monedei şi creşterea semnificativă adatoriei externe şi a deficitului bugetar. În aceste condiţii,întârzierea aderării la zona euro este încă un preţ plătit pentrulipsa de clarviziune şi măsura în administrarea economiei. Aceastăîntârziere pune BNR într-o situaţie dificilă în perioada următoaredeoarece perspectiva aderării la euro a fost considerată de bancacentrală o nouă ancoră (după aderarea la UE) menită să motivezedecidenţii politici. Acum, acceptarea tacită de către BNR aeuroizării economiei, în aşteptarea aderării în 2013, limiteazămarja de manevră pe care o are în ce priveşte politica monetară,care se va subordona predominant ţintirii cursului pentru operioadă mai lungă decât preconiza.
Concluzionând, constat cu regret că cedările de care mă temeamau avut loc şi, coroborate cu lipsa de capacitate de a beneficia definanţările Uniunii Europene şi cu lipsa reformei morale asocietăţii, pun sub un serios semn de întrebare încununarea cusucces a procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.În acest context, lipsa demersurilor pentru aderarea la OECD,clubul select din care fac parte mai toate ţările central-europenemembre ale UE şi care este recunoscut îndeobşte ca un club alţărilor cu economii mature, prietenoase pentru investitorii străiniprin standardele de transparenţă şi etică pe care le respectă poatefi văzut şi el ca un simptom al ierarhizării greşite apriorităţilor.
Radu Crăciun este directorul de investiţii al Eureko Pensii
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
