Opinii

Daniel Daianu despre salariul minim: marea problema este de fapt ca în România salariaţii primesc 31% din PIB, pe când în UE primesc 50% din PIB

Daniel Daianu despre salariul minim: marea problema este de fapt ca în România salariaţii primesc 31% din PIB, pe când în UE primesc 50% din PIB

Autor: Daniel Daianu

17.12.2015, 11:02 3839

Salariul minim este o problema controversata nu de ieri de azi. Cercuri de afaceri se opun unei asemenea masuri  recuzand principial interventia statului in economie.  Alt argument, intr-un fel  inrudit, priveste functionarea pietelor:  cresterea salariului minim ar limita accesul pe piata; salariile trebuie sa gaseasca nivele de echilibru fara restrictii, la intersectia intre cererea si oferta de munca. Pietele au insa  imperfectiuni.  Iar piata muncii nu face exceptie; exista pozitii dominante, structuri “’monopsoniste”’ (asimetrii de putere), ce impiedica o functionare concurentiala adecvata.

Salariul minim face parte dintr-o legislatie ce s-a dezvoltat in secolul XX pentru a imblanzi pietele. Insa, cum organizatii (sindicate) au aparut pentru a proteja lucratorii si acestea pot deveni structuri inchise, ce protejeaza grupuri de salariati in detrimentul altora –este disputa intre  “’insiders” (cei din interior) si outsiders” (cei din “’afara sistemului’). In  multe tari din UE, in SUA, Australia, Noua Zeelanda, etc. exista salariu minim.  Legislatia muncii, chiar si atunci cand are intentii dintre cele mai bune, poate avea insa efecte indezirabile. Cum se spune, diavolul este in detalii.

Cat sa fie salariul minim in Romania este de examinat inclusiv din perspectiva relatiei cu venitul minim garantat. Trebuie discutat in continuare despre contributiile la asigurari, care maresc  costul cu munca. Este cunoscut ca numeroase companii folosesc salariul minim ca vehicul pentru a plati fiscului cat mai putin. Aceasta se vede in ponderea veniturilor fiscale in PIB, care este foarte scazuta (27-28% din PIB in timp ce media din UE este peste 40%) si care exprima evaziune fiscala si evitare a platii taxelor si impozitelor (tax avoidance), dimensiunea economiei subterane. Judecarea chestiunii salariuluiui minim trebuie sa distinga deci intre un context economic cu relatii clare si transparente intre stat (fisc) si platitorii de taxe si impozite si unul cu evaziune fiscala pe scara larga, cu o “’cultura a non-platii”.  

Pledoaria pentru cresterea salariului minim porneste de la un nivel  foarte scazut in Romania cu ani in urma; acum este peste 200 euro lunar. Numai Bulgaria are un nivel inferior in UE, sub 190 euro;  salariul minim este de 360 euro in Letonia, de 380 in Estonia, de 333 euro in Ungaria, iar in Polonia este cca. 400 euro. In tarile vestice nivelul este mult mai ridicat (in jur de 1500 euro), dar si nivelul de dezvoltare economica este mult mai inalt.  Comparatia cu economii emergente din Asia si America Latina are relevanta limitata daca avem in vedere structura de productie si nevoia de a realiza  avantaje competitive noi. Cu salarii mici si foarte mici, Romania poate ramane impietrita in retele de productie traditionale.  Argumentul ca factori de productie inferiori calitativ (ex: infrastructura) trebuie compensati cu forta de munca ieftina duce cu gandul la relatia intre productivitatea  muncii si  productivitatea totala a factorilor de productie. Pe de alta parte, in Romania se fac investitii ce valorifica forta de munca cu calificare superioara, priceperea multor lucratori in industria IT si alte sectoare cu tehnologie peste medie.  Mai este de observat ca,  desi salariul minim a crescut in ultimii ani avand reverberatii pe scala salariilor, dinamica exportului nu a fost lovita; aceasta  sugereaza schimbari pozitive in structura de productie, orientare mai accentuata  a resurselor catre sectoare de “tradables.Deci, este bine sa fie evitate verdicte.  

Intensitatea utilizarii fortei de munca conteaza si un salariu minim excesiv afecteaza numarul de lucratori in intreprinderi  ce utilizeaza multa forta de munca. Este de notat aici ca, in conditiile in care salariul minim a crescut puternic in ultimii ani, o evolutie ascendenta a avut si numarul celor platiti oficial cu salariul minim; ca si cum salariul minim crescut a fost contracarat prin cresterea numarullui de lucratori platiti cu salariul minim.

Controversa privind salariul minim poate oculta insa veritabila problema pe piata muncii autohtona. ‘’Elefantul in incapere” este altul; este vorba de distributia PIB-ului intre detinatorii de active (capital) si salariati. 31-32% din PIB cat au primit salariatii in Romania, in anii din urma, fata de cca. 54% din PIB detinatorii de capital, este una dintre cele mai disproportionate relatii in UE –  in Bulgaria, raportul era in 2012 de 38 la 48,4% (date Eurostat), iar in Ungaria, ponderea profiturilor a fost de cca.40% din PIB in acel an. In UE 15 (tarile mai dezvoltate) salariile au avut in anii din urma o pondere de peste 50% din PIB, in timp ce ponderea profiturilor a fost in jur de 38%. Raportul in cazul Romaniei este de-a dreptul neverosimil pentru o economir europeana, care si  face parte din Uniune. Este drept ca ultimele decenii au consemnat o scadere a ponderii veniturilor din munca in PIB in lumea industrializata (arata studii ale OCDE, FMI, etc). Dar cifra pentru Romania este de mirare. Numarul liberilor profesionisti, mare parte din populatie ce traieste in mediul rural avand venituri extrem de mici, numarul mare de pensionari dintre care numerosi sunt inca pe piata muncii si au salarii mici, numarul de PFA (persoane autorizate), ce, de facto, sunt salariati, manageri care sunt platiti prin contracte de consultanta si alte modalitati, pot intra intr-o ecuatie explicativa. Dar dezechilibrul  este oricum iesit din comun. Marea problema pe piata muncii, in Romania, merge dincolo de chestiunea salariului minim. 

Mai este un aspect ce merita atentie. Daca atat de mult din valoarea adaugata anuala ia calea castigurilor capitalului, cum se face ca atat de numeroase  intreprinderi  gafaie in materie de profitabilitate, cel putin in contabilitatea oficiala? Si aceasta in conditiile in care impozitul pe profit (cota unica) este la un nivel rezonabil fata de ce intalnim in majoritatea statelor din UE.  Este  de presupus ca se folosesc procedee ce minimizeaza castigurile impozabile in timp ce mare parte din venitul net este  externalizat prin preturi de transfer si alte mijloace.  Si anii de criza accentueaza o asemenea conduita.

Este corecta observatia lui Florin Citu si a altora ca salariul minim din Romania,ca procent din cel mediu (43% in 2015), este comparabil cu ce se observa in alte state din UE ( in Cehia si Estonia, 40%; in Spania, 41% tot in 2015). Dar aceasta stare de fapt este de judecat in raport cu ponderea salariilor in PIB. Aici este o problema distributionala majora. De ce plecarea migratia masiva din ultimul deceniu nu a influentat mai mult dinamica salariului amplifica un puzzle. Si nu numai legislatia muncii are de dat un raspuns, ci mai ales politica economica in ansamblu, politicile companiilor. 

Exista argumente pro si contra ridicarii salariului minim  la 1200 lei. Dar este nevoie si de o analiza mai ampla privind relatia intre salarii si productiivitatea muncii, nivelul salariilor in Romania din perspectiva modelului de dezvoltare, a nevoii de a evita capcana venitului mediu (middle income trap), de a realiza convergenta reala si structurala cu tarile dezvoltate din UE.

 
AFACERI DE LA ZERO