• Leu / EUR4.7142
  • Leu / GBP5.3592
  • Leu / USD4.1491
Opinii

Datoriile suverane ale Occidentului. Cât mai poate dura finanţarea consumului ţărilor occidentale bogate cu banii economisiţi de populaţia din ţările în curs de dezvoltare sau sărace?

Datoriile suverane ale Occidentului. Cât mai poate dura finanţarea consumului ţărilor occidentale bogate cu banii economisiţi de populaţia din ţările în curs de dezvoltare sau sărace?

Autor: Florin Luca

10 nov 2016 3615

Conducatorii acestei lumi se zbat de aproape zece ani pentru gasirea unor parghii de asigurare a unei cresteri economice durabile la nivel planetar. Se creeaza strategii, se lanseaza planuri de investitii, se tin reuniuni la nivel inalt la Davos sau in cadrul altor forumuri, se negociaza parteneriate economice ce vizeaza aducerea pe o piata unica a majoritatii resurselor existente pe Terra. In paralel, aceeasi conducatori fixeaza embargouri, declanseaza crize militare, razboaie, dar raman inmarmuriti cum securitatea de zi cu zi a Umanitatii este pusa din ce in ce mai mult in pericol. Putini sunt cei care vorbesc insa de un lucru foarte important, ce ne poate afecta pe fiecare din noi in viata de zi cu zi : majoritatea tarilor occidentale sunt sufocate de povara datoriilor suverane, adica datoriile statelor fata de terti.

Dar de unde vine notiunea de datorie suverana ? Cum a evoluat acest concept de-al lungul istoriei ?  Unde suntem acum ? Ce principii trebuie sa ghideze deciziile marilor actori ai Planetei? Ce trebuie facut ?

Cum au aparut datoriile ? De la inceputurile istoriei umanitatii, nevoile urgente, dorintele, determinarea sau visele i-au facut pe oameni sa ia de la altii resursele necesare ca sa-si duca la capat proiectele, sa-si creasca averea sau sa-si consolideze puterea. Mai tarziu, in acelasi scop, au inceput sa imprumute. A imprumuta a insemnat in acelasi timp dorinta de a face un pariu pentru un viitor mai bun. Imprumuturile au inceput dupa aceea sa fie gestionate la nivelul comunitatilor sau statelor de catre suverani, care se indatorau in interiorul sau exteriorul spatiului ce-l controlau. Multa vreme, un suveran isi rambursa datoriile prin intermediul razboaielor sau a impozitelor speciale doar catre acei creditori cu care dorea sa mai intretina relatii bune in vederea contractarii unor noi credite. In timp, cand notiunea de suveranism s-a extins la nivelul unui stat national, seducatorii creditorilor nu au mai fost regii, printii, armata sau clasa clericala, ci guvernele. Guvernele sunt cele care, in momentul de fata, trebuie sa convinga ca Statul poate rambursa datoria la timp si fara probleme. Odata cu aparitia pietelor financiare, creditorii au posibilitatea sa-si cedeze creantele. Pietele finanteaza marile corporatii si statele, pe care ajung astfel, in mare masura, sa le controleze.

Rolul statului s-a extins si a evoluat catre ce este astazi: aparatorul securitatii si prosperitatii cetatenilor sai prin intermediul infrastructurii si a serviciilor de transport, comunicatii, securitate, aparare, invatamant, sanatate, pensii… Cum asteptarile din partea populatiei sunt din ce in ce mai mari si, in mod natural, cresterea impozitelor pentru asigurarea unor resurse suplimentare la buget este foarte greu de realizat, majoritatea statelor sunt obligate sa se indatoreze. Statele puternice, avand monopol sau pozitie dominanta pe piete,  si-au creat propriile instrumente financiare pentru a se imprumuta. Instrumentele financiare au fost dupa aceea transmise si marilor corporatii private, ce s-au indatorat la randul lor pe cont propriu pana in momentul aparitiei crizelor si obligarea Statului sa intervina in favoarea lor!

Catre ce au evoluat datoriile in timp? Nimanui nu-i place sa aiba datorii. Iar cei ce accepta cel mai putin sa aiba datorii sunt statele suverane, pentru ca ele, prin definitie, nu datoreaza nimic nimanui. Un stat suveran imprumuta in general unui alt suveran ce asigura hegemonia la nivel regional sau global pentru ca mai tarziu sa-i ia locul si, dupa o vreme sa fie si el pus in situatia de a fi debitor catre un alt stat mai putin puternic ce-l va inlocui in pozitia sa hegemonica. Asa s-au impreunat geopolitica, diplomatia si lumea finantelor. 

Cele doua Razboaie Mondiale au adus Statele Unite ale Americii in pozitia de principal finantator al statelor Europei Occidentale, pe fondul supraindatorarii acestora din urma. Incepand cu 1965, finantele publice ale Statelor Unite incep sa se degradeze din cauza Razboiului din Vietnam, in timp ce Germania si Japonia incep sa acumuleze rezerve consistente in dolari pe fondul unei inflatii ridicate. Identificand tentatia acestor doua tari de a-si converti rezervele in aur, in august 1971, Presedintele american Nixon suspenda convertibilitatea dolarului in aur. In paralel, pentru a scapa de consecintele legate de subevaluarea monedelor straine suprataxeaza cu 10% toate importurile provenind din Germania si Japonia si dupa aceea devalorizeaza dolarul. Toate aceste masuri nu au impiedicat insa la acea vreme Japonia sa devina primul creditor al lumii. Dar dupa aceea datoria americana s-a diluat iar in inflatie, ajungand in 1975 la aproximativ 35% din PIB, nivel apropiat de anul 1918. Refuzand o repartizare mai echitabila a PIB sau o crestere a cheltuielilor publice, sistemul american a preferat o incitare a creditului si implicit a datoriei private, creindu-se astfel efectul de parghie al datoriei private ca si sursa de finantare a consumului si implicit de crestere a economiei. Un fenomen relativ asemanator s-a produs si in Romania ultimilor 10 ani, unde o stimulare a creditarii private a incitat cresterea economica prin consum.

Odata cu crearea Clubului de la Paris ce reuneste marii creditori mondiali si a FMI (« Consensul de la Whashington »), se impun conditii foarte stricte de austeritate pentru tarile din Sud si Europa de Est. Intre 1956 si 2006 creditorii Clubului de la Paris au negociat cu peste 80 de tari restructurari ale datoriilor suverane ce depaseau peste 520 de miliarde de dolari. Cateva intrari in incapacitate de plata au marcat istoria finantelor (Mexicul in 1982, Ecuatorul in 1983, Argentina in 2001), iar ritmul nu a fost incetinit decat temporar, prin conversia creantelor bancilor straine asupra tarilor supraindatorate in bonduri Brady, garantate de Trezoreria Americana.

Din 1980 incoace, majoritatea statelor s-au confruntat cu o crestere masiva a nevoilor de asistenta si servicii publice pe fondul unei stagnari a majorarii salariilor. Pentru a face fata acestor nevoi, au fost obligate sa se indatoreze si sa imprumute bani economisiti in intreaga lume. In timp ce statele sarace treceau prin revolutii si planuri de austeritate, tarile bogate isi creeaza noi instrumente financiare ce dereglementeaza pietele si atrag resursele capitalistice de pe intreg mapamondul. Aceste actiuni, cat si inflatia, au facut ca, in general, pana la mijlocul anilor ’90, datoria publica a tarilor occidentale dezvoltate sa ramana scazuta. Dar dupa aceea riscul suveran incepe sa dea semne de slabiciune in tari precum Japonia sau Suedia, luandu-se inclusiv masuri de reducere a cheltuielilor publice si nationalizare provizorie a bancilor. Datoriile suverane incep sa creasca in Franta si Marea Britanie, pentru ca anii 2007-2008 sa bulverseze intregul sistem financiar-bancar cu consecintele deja cunoscute astazi. Din acest moment, tarile occidentale incep sa imprumute de la tarile pe care le creditau odinioara. Statele bogate ale lumii occidentale se gasesc a fi indatorate fata de state presupuse ca fiind mai sarace decat ele. China, pentru care aceasta criza este o mana cereasca, continua cumpararea de dolari si cresterea necontenita a rezervelor. Culmea este ca principalele tari occidentale nu mai pot sa-si dicteze conditiile nici macar tarilor sarace, ce incep sa se imprumute direct din China. Creditele rigide ale FMI si Bancii Mondiale nu mai folosesc de multe ori decat sa subventioneze, daca este cazul, imprumuturile acordate fara prea mari constrangeri de catre chinezi. « Consensul de la Pekin » este astfel pe cale sa inlocuiasca consensul de la Whashington.

S-a ajuns astfel la strania situatie in care tari in curs de dezvoltare cu salarii inferioare la 1.000 EUR / luna (ponderea mare aici o are China) finanteaza salariile functionarilor publici, medicilor si soldatilor americani ce castiga de zeci de ori mai mult ! Sistemul financiar-bancar mondial intermediaza finantarea consumului tarilor occidentale bogate cu banii economisiti de populatia din tarile in curs de dezvoltare sau sarace. Pe de alta parte, tarile est-europene cu suveranitate pe cale de disparitie, precum Romania, aflate sub lupa creditorilor si organelor sale de tutela, nu pot creste prosperitatea propriei populatii din cauza obligatiilor de tip covenants si a presiunilor ce vin de la Bruxelles, FMI sau alti creditori.

Ce spun cifrele ? Suma datoriei publice mondiale s-a dublat intre 2007 si 2016, pentru a ajunge la sfarsitul lunii septembrie 2016 la aproximativ 60.000 miliarde USD, dovedind astfel cum aproape toate politicile de austeritate au fost un esec. La sfarsitul lui 2015,  Japonia avea o datorie ce reprezinta 240% din PIB, SUA – 104%, Marea Britanie – 90%, Franta – 96%, Italia – 133%, Canada – 92% , Germania – 71%, Spania – 99%… In cadrul BRICS situatia este eterogena : Rusia are o datorie publica ce reprezinta 17% din PIB, Brazilia - 66%, India - 67%, China - 44%... Romania era la sfarsitul lui 2015 la un nivel de aproximativ 38%, apropiat de tari precum Cehia, Australia sau Qatar.

Ruinarea Occidentului pare in momentul de fata destul de putin probabila, dar nu este deloc imposibila. Situatia aceasta incredibila unde fostii saraci ai Planetei finanteaza nivelul de viata al celor bogati si unde datoriile publice ale acestora din urma raman suportabile doar prin mentinerea la un nivel foarte scazut a dobanzilor, nu va mai dura mult timp. Ce se va intampla insa ? Care vor fi factorii ce ne vor schimba radical viata plecand de la situatia actuala a datoriei suverane ? De ce trebuie sa tinem cont ? Ce trebuie sa facem ?

Niciodata, in afara perioadelor de razboi, cele mai puternice tari occidentale nu au fost lovite de un nivel de supraindatorare atat de mare, ce supune unor riscuri enorme nu numai popoarele statelor respective, dar si o mare parte din umanitate. Chiar daca acest subiect are o dimensiune tehnica ce nu este de neglijat, magnitudinea sa capata o conotatie mult mai mare : vorbim , de fapt, despre destinul nostru.

Conform estimarilor multor economisti, datoria tarilor occidentale dezvoltate va continua sa creasca. Daca se va mentine acelasi ritm este posibil ca in 2050 sa se ajunga la un nivel de indatorare al tarilor occidentale dezvoltate de peste 250% din PIB. Acest nivel nu va fi sustenabil din punct de vedere economic. China va deveni in curand cel mai mare creditor mondial, depasind Japonia.

Pe fondul acelorasi tendinte, in urmatorii 5-10 ani, pietele isi vor pierde increderea in capacitatea statelor occidentale de a-si gestiona propriile datorii suverane si atunci vor paria pe ruinarea acestora, ceea ce va duce la o crestere a costurilor de finantare externa, cu decalaje enorme intre tarile membre ale zonei euro. Este posibil ca bancile sa fie scoase drept « tap ispasitor » si unele dintre ele sa fie nationalizate. Conform analistilor, Statele Unite si Marea Britanie vor incerca sa se eschiveze, aruncand responsabilitatea pe umerii Europei. Jocul a inceput dealtfel cu Brexit-ul. Cei mai afectati vor fi insa oameni de rand care-si vor vedea o parte din investitii spulberate de o criza a carei magnitudine nu ne-o putem imagina in momentul de fata.

In acest context, chiar daca americanii vor incerca sa-si dilueze datoria in inflatie, dolarul american va mai putea fi sustinut doar dupa bunul plac al Beijingului. Data fiind insa dependenta economiei chineze de tehnologia si mai ales importurile occidentale, un astfel de scenariu risca sa provoace si caderea Chinei.

Fiecare din marile puteri va lua in calcul mai multe parghii de analiza si actiune. SUA si Europa Occidentala vor trebui sa negocieze cu Japonia, Rusia si China. Nici Romania nu va scapa acestui fenomen de importanta magnitudine.

De ce trebuie sa tinem cont pe viitor ? Cateva principii de analiza vor fi esentiale :

1)    Indatorandu-se, Statul se arunca in mainile pietelor financiare si a instrumentelor acestora (Exemplu - CDS – Credit Default SWAPS), ce se pot intoarce impotriva sa. Increderea pietelor se bazeaza mai mult pe factori subiectivi, emotionali, decat pe respectarea cu strictete a unor indicatori macroeconomici. Acest lucru a fost insa destul de putin luat in calcul la noi, in Romania, unde s-a dorit mereu « sa demonstram ca suntem elevi buni ».

2)    Datoria publica este cu atat mai sustenabila cu cat este finantata din resurse si economii interne. Este cazul Japoniei, stat ce-si permite sa aiba o datorie ce reprezinta peste 200% din PIB, pentru ca este finantat aproape in exclusivitate din banii economisiti de japonezi. Este cazul Rusiei si Chinei, ce au un nivel de indatorare scazut. De ce n-am finanta si noi proiectele de invatamant, sanatate si infrastructura macar cu o parte din cele 250-260 de miliarde de lei ce reprezinta economiile populatiei si companiilor gazduite in sistemul bancar ?

3)    Datoria publica este un pariu pentru viitor si in primul rand un angajament al generatiilor actuale pentru generatiile viitoare, ce vor trebui sa suporte consecintele (pozitive sau negative) ale acestui angajament. Cheltuieli utile necesare generatiei actuale sunt astfel finantate cu banii produsi de generatiile viitoare.

4)    Exista o legatura intima intre geopolitica si datoria suverana. Riscurile economice generate de datoriile publice creeaza tensiuni politice. Astfel, sunt situatii geopolitice in care statele suverane decid ca alte tipuri de cheltuieli sunt mai importante decat rambursarea datoriilor. Vor evoca oare SUA motive geopolitice sau diferentele ideologice pentru a trece cu vederea o parte din datoriile pe care le au fata de China, de exemplu ? Chiar daca acest lucru pare de neimaginat acum (In momentul de fata majoritatea tarilor supraindatorate considera ca se afla intr-o situatie speciala din care vor iesi fara probleme.), istoria ne-a aratat de mai multe ori ca astfel de demersuri nu au fost excluse de statele suverane indatorate aflate in pozitie de forta. Tot istoria ne-a aratat ca majoritatea tarilor supraindatorate au intrat la un moment dat in incapacitate de plata. Putini sunt cei care cred ca acest lucru ar fi posibil, dar daca ne uitam in spate putem constata ca tari occidentale importante au intrat in incapacitate de plata de multe ori de-a lungul istoriei, iar tarile Americii latine au cunoscut peste 100 de astfel de fenomene, in timp ce Africa peste 60. Mari puteri economice precum Venetia, Spania sau Tarile de Jos s-au prabusit dupa crize ale datoriei suverane. Este de aceea foarte important ca un stat sa se indatoreze la nivelul capacitatii sale de rambursare.

5)    Parghiile de management si reducere a datoriei suverane sunt multiple (cresterea impozitelor, reducerea cheltuielilor publice, reducerea dobanzilor, alimentarea cresterii economice, ajutor extern, incapacitate de plata, razboi…), dar inflatia ramane cea mai subtila si des folosita.

6)    Datoria publica poate alimenta cresterea economica. Este insa foarte important ca valoarea totala a veniturilor generate de datorii sa fie superioara soldului total al datoriei. Aceasta inseamna ca activele finantate prin datorie publica trebuie sa creasca valoarea activelor de care vor beneficia generatiile viitoare. Concret, pentru o tara ca Romania, datoria publica trebuie sa creasca pentru a finanta cele 3 mari prioritati ale noastre: invatamantul, sanatatea si infrastructura. Cresterea datoriei publice pentru finantarea cheltuielilor bugetare curente nu trebuie sa fie acceptata.

Lucrurile sunt foarte greu de monitorizat insa pentru ca putine sunt tarile ce reusesc sa traseze o frontiera intre creditele de investitii si creditele pentru finantarea activitatii curente, asa cum fac, de exemplu, marile corporatii. Aceasta separare ar permite practic delimitarea datoriilor suverane “sanatoase” de cele “impovaratoare”.

Dar ce este o « datorie suverana sanatoasa »? In principiu, o datorie suverana este “sanatoasa” din punct de vedere economic daca beneficiile pe care le aduce sunt superioare cheltuielor efectuate pentru contractarea acelei datorii (dobanzi, comisioane,…). Aceste beneficii sunt generate mai ales de proiectele ce au magnitudine strategica in evolutia respectivei tari. In cazul Romaniei, vorbim despre invatamant, sanatate, infrastructura. Dupa aceea, aceste datorii “sanatoase” trebuie integrate intr-un Fond National de Investitii, pentru a avea o monitorizare si o utilizare mult mai precisa. Trebuie urmarit si principiul ca datoria sa fie inferioara valorii activelor ce pot sa contribuie la rambursarea ei. O datorie « sanatoasa », conform standardelor, nu trebuie sa depaseasca 60% din PIB. Serviciul datoriei (ratele anuale de rambursare) trebuie sa ramana inferioare surplusului primar de buget.  O finantare a datoriei suverane facuta in moneda straina este supusa riscului valutar. Din acest punct de vedere, Japonia poate sa-si permita o datorie suverana mare pentru ca, printre altele, dincolo de competitivitatea economiei sale, ea are datoria publica finantata in foarte mare masura in moneda nationala, cu banii economisiti de populatia si companiile nipone. Acest lucru ii faciliteaza accesul si la pietele externe, imprumutand la dobanzi foarte mici.

Concluzie: Este absolut necesara o strategie mondiala de gestiune a datoriilor suverane. Acum, asa cum s-a mai intamplat dealtfel in istorie, un nou venit (China) are la dispozitie resurse pe care nu le utilizeaza pe piata interna si le distribuie in exterior catre puterile in declin (SUA si o parte din tarile vest-europene). Acestea din urma se servesc de resursele venite din afara granitelor pentru a-si mentine standardele de viata, nu pentru a pregati viitorul. Creditorii nu vor avea insa interesul sa-si aduca debitorii in incapacitate de plata. Tinand cont de lipsa existentei unei arhitecturi de gestiune a datoriilor suverane (Banca Reglementelor Internationale, FMI, Banca Mondiala, G7,… nu se coordoneaza intre ele.) va fi determinant modul in care tarile occidentale vor reusi sa gestioneze in mod unitar resursele ce le vin din exterior. Lipsa lor de unitate le va duce la pierzanie.

Florin Luca este preşedinte al FinAnge Conseil şi Secretar General al Fundaţiei Europene Titulescu. 

 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7142
Diferență: 0,1296
Ieri: 4.7081
Azi: 4.1491
Diferență: 0,2755
Ieri: 4.1377
Azi: 5.3592
Diferență: 0,7387
Ieri: 5.3199
Azi: 4.1621
Diferență: 0,2891
Ieri: 4.1501