Acum o săptămână, am avut la Arad Conferinţa ZF Investiţi în România!, organizată împreună cu CEC Bank (un turneu în oraşele ţării), unde a fost o discuţie extrem de interesantă şi aprinsă cu antreprenorii locali din această zonă, având ca temă următoarele subiecte:
- Guvernul, adică cei de la Bucureşti, iau decizii împotriva economiei, împotriva companiilor, nimeni nu se consultă cu noi;
- evoluţia economiei – economia se târâie;
- industria – nu mai avem industria pe care o aveam în perioada comunistă şi în perioada interbelică;
- forţa de muncă – statul trebuie să găsească şi să vină cu soluţii;
- educaţia – nu mai avem şcoală, nu se mai învaţă ca înainte, absolvenţii sunt total nepregătiţi, nu ştiu ce înseamnă munca;
- lipsa finanţării din partea băncilor – avem nevoie de scrisori de garanţie ca să intrăm la licitaţii iar băncile nu ne dau, dobânzile sunt mari iar străinii vin cu finanţări de afară la dobânzi mai mici şi nu putem concura cu ei;
- lipsa capitalului autohton – nu putem concura cu firmele străine care au capital propriu;
- viitorul Aradului, viitorul judeţului – care sectoare ar putea să crească: logistică, energie, agricultură.
Fiecare antreprenor are părerea lui, fiecare vede lucrurile într-un anumit fel.
Ce m-a frapat este faptul că oamenii de afaceri, antreprenorii de la nivel local nu prea cred că economia a crescut, deşi au cel mai bun exemplu - că businessul lor a crescut.
Economia României s-a dublat în ultimul deceniu iar PIB-ul, care exprimă valoarea adăugată de către companii într-un an, a crescut de la 140 de miliarde de euro în 2014 la 280 de miliarde de euro în 2022 şi va încheia acest an cu 320 de miliarde de euro.
Ei privesc datele statistice cu neîncredere, cu circumspecţie, deşi ei au contribuit, prin businessul lor, prin ceea ce au realizat şi realizează zi de zi în activitatea lor economică, la această creştere a PIB-ului.
Dacă ei văd aşa, atunci cum privesc locuitorii oraşului/judeţului, angajaţii lor, evoluţia economiei?
Iar aici ajung la ideea acestui articol: nu cred că Aradul este din punct de vedere economic un oraş sărac şi un judeţ sărac, cu antreprenori săraci, ci dimpotrivă, dar în schimb centrul Aradului, cel pe care îl vezi cu ochiul liber, emblema unei întregi zone, cade efectiv peste tine, la propriu şi la figurat.
Centrul Aradului este foarte mult rămas în urmă, sunt clădiri care rivalizează cu clădirile bombardate din Ucraina, iar în magazinele din centru poţi oricând să filmezi o secvenţă de film care să amintească de perioada comunistă (Demult nu am mai văzut un magazin de feronerie).
Pentru că centrul oraşului este cum este, locuitorii, cei care trăiesc acolo, cred că nu s-a schimbat nimic în ultimele decenii, cred că acest capitalism nu a adus nimic bun ci dimpotrivă, doar i-a îmbogăţit pe unii, iar pe cei mai mulţi i-a trimis în sărăcie. Copiii au plecat din oraş fie în Timişoara, fie în Cluj, fie în Ungaria, fie în lumea occidentală, iar populaţia pe care o întâlneşti în centru îmbătrâneşte an de an.
Mulţi se întreabă, chiar şi dintre antreprenori, ce ne-a adus intrarea în Uniunea Europeană în afară de faptul că străinii, multinaţionalele au venit să ne folosească forţa de muncă ieftină şi să scoată profitul din ţară, ne-au furat oamenii, care au plecat la muncă în afară, ne-au luat fetele.
Mulţi se uită peste drum, în Ungaria, şi cred că Orban face mai multe lucruri pentru ţara lui decât fac cei de la Bucureşti pentru România (nimeni nu crede, dintre antreprenori, dacă le spui că în perioada Orban economia Ungariei a scăzut, iar România a crescut - Ce model politic şi economic preferaţi? Cel al lui Viktor Orban din Ungaria, cu retorica lui naţionalistă, împotriva Bruxelles-ului şi remaghiarizarea economiei, sau modelul românesc, cu Iohannis absent, cu cumetria politică de la noi, cu guvernele de la Palatul Victoria fără nicio strategie?)
Pentru că le-au plecat copiii de acasă, părinţii sunt supăraţi şi nervoşi pentru ceea ce se întâmplă în România. Iar centrul Aradului, care cade peste tine, le confirmă zi de zi faptul că lucrurile merg din ce în ce mai rău.
În datele statistice din Anuarul de business al României pe care îl realizează Ziarul Financiar, Aradul nu stă aşa de rău din punct de vedere economic: a reuşit să atragă investiţii străine de 1,5 miliarde de euro (alte judeţe nu au depăşit nici 50 de milioane de euro în 30 de ani), iar PIB-ul pe cap de locuitor a ajuns la 14.600 de euro, faţă de 18.500 de euro în Timiş şi faţă de 12.200 de euro în Bihor.
Dacă ne uităm la numărul de maşini la 1.000 de locuitori, vedem că Aradul are 436, faţă de 472, cât are Timişul.
La nivelul puterii de cumpărare, Aradul este la 112% peste media naţională, Timişul este la 120%, Bihorul este la 96%, în condiţiile în care media naţională este 8.000 de euro pe cap de locuitor.
Raportat la numărul de companii înfiinţate la 10.000 de locuitori, Aradul are 54, Timişul are 79, Bihorul are 64, iar Iaşiul are 57.
Cifra de afaceri a companiilor din judeţ a ajuns la 31 de miliarde de lei la finalul lui 2022, faţă de Bihor, care are 39 de miliarde de lei şi faţă de Timiş, care are 74 de miliarde de lei.
Pentru că are o scădere demografică mai accelerată, în Arad s-au livrat în perioada 2017-2021 doar 3.700 de locuinţe noi, faţă de 8.900 în Bihor şi 26.500 în Timiş.
Creditele ipotecare acordate de către bănci au ajuns la un sold de 1,48 de miliarde de lei în Arad, faţă de 6,1 miliarde de lei în Timiş şi 2,2 miliarde de lei în Bihor.
La nivelul şcolilor, Aradul înregistrează o scădere de 10%, ajungând la 158 de şcoli, faţă de 240 de şcoli în Timiş, care o scădere de 6%, şi 206 şcoli în Bihor, care are o creştere de 0,5%.
Salariul mediu a fost în ianuarie 2023 de 3.668 de lei net în Arad, faţă de 4.613 lei în Timiş şi 3.373 de lei în Bihor.
Iaşiul a reuşit să reînvie din punct de vedere economic pentru că Iulian Dascălu a făcut complexul Palace în centrul oraşului, ceea ce a atras după sine construcţia de clădiri de birouri şi a temperat exodul tinerilor în afara ţării. Pentru că a avut mall şi clădiri de birouri, Iaşiul a reuşit să atragă investiţii străine care să folosească aceste clădiri de birouri, acolo unde valoarea adăugată şi salariile sunt mai mari.
La fel s-a întâmplat şi în Timişoara, ca să nu mai vorbim de Cluj.
Aradul are 692 de angajaţi în IT conform datelor statistice naţionale, Timişul are 14.900, Bihorul are 1.500, Clujul are 22.600, iar Bucureştiul peste 60.000.
Aceasta este doar o succesiune de date statistice, dar ceea ce se vede cu ochiul liber rămâne pe retină şi în mintea (în primul rând) a locuitorilor, a celor care trăiesc acolo.
Locuitorii, antreprenorii, oamenii de afaceri aşteaptă totul de la autorităţile locale şi centrale. De la Bucureşti, Guvernul poate da doar nişte bani, dar viaţa într-un oraş aparţine doar celor care stau acolo.
Antreprenorii au alternative, se pot duce la Timişoara, la Budapesta, sau chiar la Viena. Ceilalţi, pentru că au mai puţini bani, sunt blocaţi la nivel local şi se uită în jur.
Nu poţi să ţii copiii acasă, nu poţi să atragi alţi copii sau alte familii dacă nu ai ce să le oferi. Nu este vorba doar despre un loc de muncă, ci este şi despre entertaiment, despre mall-uri, despre cinematografe etc. Dacă nu ai aceste lucruri, tinerii vor căuta să plece.
Exemplul Aradului, unde infrastructura internă cade peste tine, se regăseşte în foarte multe oraşe din România. În schimb, la nivel local, antreprenorii sunt cu mult peste starea oraşului.
