Opinii

Femeia de serviciu

Opinie Iulian Anghel, editor ZF

Femeia de serviciu

Autor: Iulian Anghel

07.06.2020, 12:22 3060

Am nişte vecini minunaţi. Ziua morţilor, ziua tuturor sfinţilor şi a tuturor panaramelor de pe lume - ei, jap la mine cu o farfurie de mâncare şi o jumate de cozonac. La rândul meu, la fel, ca nu-s prost să mă facă ei. Mă duc în piaţă să iau un peşte, dar iau doi şi, apoi, jap la ei cu un peşte la cuptor. Fac o tocăniţă, jap la ei cu un castron. Fac o ciulama, jap la ei cu o farfurie.

Ei, ca nebunii, din nou, şi mai şi, că-s încăpăţânaţi rău. Mai vine un sfânt, jap cu un cozonac la mine. Iar calendarul e plin de sfinţi, Isuse – Doamne nimeni nu ştie ca tine să facă atâtea catedrale.

Jap dimineaţa un cozonac, jap la pranz o friptura, jap seara un pilaf. Am ajuns mai mare pe lăţime decât pe lungime, de la atâta friptură.

Unde-i criza? S-au făcut porumbeii ce-mi vin la fereastra dimineata cât nişte curcani din cei mari, 30 de kile doar dacă îşi pun o labă pe cântar şi doar de la cât cozonac au băgat în ei, în ultimele 3 luni. Trebuie să vină pe rând la masă că, dacă-s câte doi, se face întuneric în casă, ca la eclipsă.

Povestea acestei crize ciudate va trebuie să fie, începând de azi, subiect de adâncă meditaţie. Am văzut, în blocul nostru comunist, atâta solidaritate cât nu-mi puteam închipui că există. „Femeia de servici”, angajată la ADP, în sectorul 2, mătură, zi de zi, aleile din parcul din faţa primăriei. Înainte de jobul ei public, vine, la 6 dimineaţa, şi face curat în blocul nostru. Apoi, după job-ul public, mai vine şi mai face curat, încă o dată. Niciodată nu am văzut pe cineva muncind mai mult şi, în toate aceste luni complicate pentru mulţi dintre noi, această femeie a bătut la fiecare dintre uşile celor fără putere şi năpăstuiţi:  “Aveţi nevoie de ceva”?; “Pot să merg să vă cumpăr ceva”?

Fără să vrea nimic în schimb. Nimic. Această femeie este o minune pe care eu nu am observat-o ani în şir: “femeia de servici”.

Acum, când pare că scăpăm din această nebunie, nu avem voie să uităm lecţiile de bunătate şi nu avem voie să uităm solidarita între oameni . Dimpotrivă, trebuie să o consolidăm.

Amărâţi, în lunga noastră singurătate, am uitat unul de celălalt. Sunt uluit de respectul pe care oamenii din cartierul în care stau şi-l arată unuia celuilalt azi şi cred, în mod bizar, că această criză ne-a făcut bine, în ciuda multelor dureri, a cumplitelor dureri pentru unii dintre noi.

Putem pune cap la cap judecăţile nostre şi puterea noastră de a face bine, uluitoare. Are dreptate aici Sfântul Augustin în acest paradox al lui: întunericul nu este decât absenţa luminii.

Putem să construim împreună şi nu avem dreptul să uităm că am trecut prin această teamă, ajutându-ne unul pe celalalt.

Ştiu că sunt desuet, dar il voi cita pe acelaşi Albert Camus, atât de invocat în aceste luni. Dar nu din “Ciuma”, ci din alt roman, cred că în “Străinul”, în care el îl descrie pe un bătrân şi pe câinele lui, ambii mergând pe o plajă. Ambii şchiopătând. Câinele împrumutase mersul stăpânului.

Împrumutăm, unul de la celălalt, şi bunătatea şi metehnele.

Uitaţi-vă în inimile vostre. Mergeţi pe stradă şi, când un oarecare vă enervează, uitaţi-vă în inimile voastre. Nu ştii niciodată ce-i cu acel om. De ce-i supărat sau întristat. Veţi găsi în inimă cumplite resurse de bunătate. Dar trebuie să te uiţi în inima ta.

Ne plângem de milă, în singurătatea noastră, fără a şti cât de puternici suntem.

AFACERI DE LA ZERO