Opinii

Ionuţ Dumitru, Raiffeisen: Trei direcţii de acţiune pentru o creştere economică sustenabilă

Ionuţ Dumitru, Raiffeisen: Trei direcţii de acţiune...

Autor: Ionuţ Dumitru

06.03.2023, 00:19 2226
  1. Convergenta reala a avansat rapid, dar avem nevoie de mai multa convergenta si in interiorul Romaniei

Romania a avut in ultimele 2 decenii o convergenta reala foarte rapida, Produsul Inter Brut per capita la paritatea puterii de cumparare crescand de la 26.4% din media UE27 in anul 2000 la 74.2% in 2021, Romania avand astfel cea mai rapida crestere relativa a PIB/capita din Uniunea Europeana. De altfel, Romania a avut cu adevarat convergenta reala abia incepand cu anul 2000, primii 10 ani de tranzitie dupa 1989 fiind mai degraba un „deceniu pierdut” din aceasta perspectiva.

Romania avea in 2021 un PIB per capita la PPS mult mai mare decat Bulgaria (de care ne-am detasat semnificativ incepand cu 2007), dar mai mare chiar si fata de unele tari din zona euro (Grecia, Slovacia, Croatia – intrata in zona euro in 2023, Letonia) si foarte aproape de Ungaria, Portugalia sau Polonia.

Romania are deja un nivel al PIB/capita la PPS mai mare decat cel inregistrat in mai multe tari in momentul acceptarii aderarii lor la zona euro (spre exemplu, Croatia a aderat la zona euro in 2023 si avea in 2021 69.6% din media UE27, Slovacia a aderat in 2009 si avea in 2007 68% din media UE27, Estonia a aderat in 2011 si avea in 2009 un nivel de 69.2%, Letonia a aderat in 2014 si avea in 2012 61%, Lituania a aderat in 2015 si avea in 2013 un nivel de 74.1% din media UE27). Cu toate acestea, convergenta reala necesara pentru aderarea la zona euro, desi nu exista criterii formale din acest punct de vedere, trebuie judecata dupa mai multe aspecte, nu doar dupa nivelul PIB/capita. De altfel, experienta unor tari precum Grecia, Portugalia, Slovacia, Spania sau Italia, al caror PIB/capita la PPS a scazut in ultimii ani, ne arata ca nu exista nici o garantie ca avansul PIB/capita este pe o strada cu sens unic, regresele fiind posibile daca economia nu este suficient de pregatita si de competitiva.

De aceea, trebuie sa ne asiguram in primul rand ca avem o crestere economica sanatoasa si sustenabila pe termen lung si respectiv ca stimulam potentialul de crestere economica pe termen lung si nu creem doar „focuri de paie”.

In plus, trebuie sa ne preocupe nu numai convergenta economiei Romaniei cu cea a Uniunii Europene, ci si convergenta in interiorul Romaniei, convergenta regionala. Din pacate, decalajele regionale de dezvoltare sunt foarte mari si s-au accentuat in timp. Raportul dintre judetul cu cel mai inalt PIB/capita (Bucuresti) si judetul cu cel mai mic PIB/capita (Vaslui) a fost de circa 5.8:1 in 2019 (anul cu cele mai recente date disponibile), in crestere de la 5:1 in 2000. De altfel, acest raport al Romaniei este printre cele mai ridicate din cadrul Uniunii Europene. Din 42 de judete, doar 15 au avut o dinamica mai rapida a PIB/capita la PPS decat media nationala in perioada 2000-2019, celelalte 27 avand o dinamica mai slaba, deteriorandu-si pozitionarea relativa fata de media nationala. Judetele care „alearga” cel mai rapid in cursa convergentei sunt: Bucuresti, Cluj, Timis, Alba, Salaj, Tulcea si Sibiu. Judetele care au pierdut cel mai mult in pozitionarea relativa fata de media nationala a PIB/capita sunt:  Covasna, Ilfov, Constanta, Harghita, Mures, Galati, Vrancea, Bihor si Bacau.

Romania este o tara a extremelor. Avem pe de o parte regiunea Bucuresti-Ilfov (dupa clasificarea NUTS2) care ocupa in 2020 locul 14 din 242 regiuni NUTS2 la nivelul Uniunii Europene dupa cel mai mare PIB/capita la PPS cu un nivel de 164% fata de media UE27 (media nationala era la 72.7% din media UE27), peste regiuni ca Stuttgart, Viena, Bremen, Koln si altele. Pe de alta parte, avem si regiunea Nord-Est a tarii, care avea in 2020 doar 46% din PIB/capita al UE27 la PPS, la coada clasamentului pe regiuni NUTS2 la nivelul UE27 (locul 226 din 242 regiuni NUTS2 la nivelul Uniunii Europene). La nivel mai granular, dupa clasificarea NUTS3 a regiunilor la nivelul UE, judetul Bucuresti ocupa in 2019 pozitia 41 din 1166 regiuni NUTS3 la nivelul UE27 cu PIB per capita la PPS de 182% din media UE27, iar judetul Vaslui ocupa pozitia 1156 din 1166 regiuni NUTS3 la nivelul UE27.

 
  1. Refacerea si mentinerea echilibrelor macroeconomice

Romania a avut un proces rapid de convergenta reala dupa anul 2000, dar se remarca 2 perioade de timp in care aceasta a fost mai accelerata: perioada 2005-2008 si perioada 2015-2022. Dupa perioada de convergenta rapida 2005-2008 cand PIB/capita la PPS a crescut de la 35.7% din media UE27 in 2005 la 51.5% in 2008 a urmat o perioada de stagnare/incetinire a convergentei in perioada crizei financiare, PIB/capita crescand doar de la 51.5% in 2008 la 55.6% din media UE27 in 2014. Explicatia pentru aceasta evolutie este acumularea unor dezechilibre macroeconomice mari in perioada 2005-2008 care au fost corectate in perioada 2009-2014, cu costuri reflectate in stagnarea/incetinirea procesului de convergenta reala. Problema perioadei 2005-2008 a fost acumularea unor dezechilibre macroeconomice mari (deficit bugetar care a crescut de la 0.8% din PIB in 2005 la 5.4% din PIB in 2008 - an in care economia a avut o crestere economica reala uriasa, de 9.3%, iar deficitul de cont curent a crescut pana la 13.6% din PIB in 2007). Dezechilibrul extern (deficitul de cont curent) foarte mare acumulat pana la declansarea crizei in 2007-2008 a fost manifestarea unor dezechilibre/excese mari in principal in sectorul privat, amplificate de cresterea foarte rapida a deficitului in sectorul public.

Incepand cu 2010-2011, deficitul de cont curent a fost explicat intr-o proportie covarsitoare de deficitul sectorului public, sectorul privat avand in aceasta perioada un sold economisire-investire aproape echilibrat. Reinflamarea deficitului de cont curent incepand cu 2015-2016, dupa ce fusese corectat pana la -0.3% din PIB in 2014, s-a datorat expansiunii sectorului public, deficitul bugetar crescand de la -0.5% din PIB in 2015 la -4.3% in 2019 (cel mai mare deficit bugetar din UE la acel moment). De altfel, incepand cu 2010 si pana astazi deficitul bugetar a fost aproape egal cu cel de cont curent, ceea ce inseamna ca avem asa numitele deficite gemene, deficitul de cont curent avand in principal o cauza fiscala, adica ajustarea deficitului de cont curent depinde in principal de ajustarea deficitului bugetar.

Deficitul de cont curent a atins in 2022 un nivel foarte inalt, de peste 9.2% din PIB, probabil al doilea cel mai mare din Uniunea Europeana. De remarcat ca foarte multe tari europene au inregistrat in 2022 o deteriorare a pozitiei contului curent, cel mai probabil ca urmare a unei efect nefavorabil la nivelul „termenilor de comert” (engl. Terms of trade ToT), preturile bunurilor importate crescand foarte mult, in special pe componenta de bunuri energetice. Probabil ca deteriorarea deficitului de cont curent in Romania de la 7.2% in 2021 la 9.2% in 2022 a avut in cea mai mare masura aceeasi cauza. Ramane insa problema structurala care a condus la cresterea deficitului de cont curent in perioada 2015-2021.

Reechilibrarea balantei de plati, in special prin corectia deficitului bugetar, trebuie sa fie o prioritate a anilor urmatori. Nu putem avea crestere economica sustenabila si continuarea procesului de convergenta reala fara sa restabilim echilibrele macroeconomice.

Cheia este consolidarea fiscala. De altfel, Romania este singura tara din UE in procedura de deficit bugetar excesiv, avand obiectivul ca pana in 2024 sa iasa din aceasta procedura. Nu este insa clar cum reducem deficitul bugetar sub 3% din PIB pana in 2024, planul de consolidare fiscală prezentat de guvern generand semne majore de intrebare privind fezabilitatea sa.

Romania are in momentul de fata un deficit bugetar foarte inalt, estimat de Comisia Europeana la 6.5% din PIB pentru 2022 dupa standarde ESA2010, cel mai mare din Uniunea Europeana (media UE este estimata la 3.4% din PIB). De altfel, pandemia a condus la deficite bugetare foarte mari aproape in toate tarile membre UE, insa acestea au scazut foarte rapid in 2021 si 2022 in mare parte a tarilor UE. In Romania insa, deficitele bugetare au ramas foarte mari si dupa pandemie, ceea ce arata ca deficitul bugetar mare din Romania are cauze structurale si nu conjuncturale/tranzitorii. Romania a intrat in pandemie avand in 2019 cel mai mare dificit bugetar din UE si a iesit din pandemie avand in 2022 tot cel mai mare deficit bugetar din UE.

Deficitele mari de natura structurala din Romania au facut ca ponderea in PIB a datoriei publice din anul 2022 sa fie in continuare mai mare decat cea inregistrata in 2020 (2020 a fost anul in care datoriile publice au crescut mult fata de 2019 in foarte mult tari europene), in ciuda unei cresteri nominale mari a PIB (20.2% in 2022 fata de 2021 si 11.3% in 2021 fata de 2020).

Ecuatia bugetara a anilor urmatori este si asa destul de complicata. O sursa de presiuni suplimentare in buget este rata dobanzii mult mai mare la care finantam deficitul bugetar si refinantam datoria publica. Asta face ca procentul din PIB alocat in buget pentru plata dobanzilor sa cresca de la circa 1% din PIB in 2018-2019 la peste 2% din PIB in 2023-2024. Dobanzile la datoria publica, cheltuiala obligatorie in buget, vor consuma in 2024 conform proiectiilor Comisiei Europene circa 8.8% din total venituri incasate de stat din taxe si impozite (doar Italia si Ungaria ar avea o pondere mai mare la nivelul UE), fata de o medie la nivelul UE de 3.8%.

Consolidarea fiscala este absolut necesara nu numai din perspectiva necesitatii restabilirii echilibrelor macroeconomice, dar si dintr-o perspectiva foarte pragmatica, respectiv cea a existenţei unor posibilitati concrete de finantare a unei datorii publice din ce in ce mai mari. Cea mai mare parte a datoriei publice a Romaniei este detinuta de nerezidenti (in Polonia sau Ungaria cea mai mare parte a datoriei publice este detinuta de rezidenti), iar datoria publica detinuta de rezidenti este finantata in cea mai mare parte de bancile locale. Bancile din Romania au cea mai mare expunere (circa 23-24% din activele acestora) fata de stat in comparatie cu toate celelalte state europene. In plus, peste 55% din datoria publica este denominata in valuta, doar doua tari europene avand o pondere mai mare a datoriei in valuta, Bulgaria si Croatia, dar acestea nu au risc valutar, intrucat Bulgaria are curs fix fata de euro (consiliu monetar) si Croatia a adoptat euro la 1 ian 2023. Polonia si Ungaria au o pondere mult mica a datoriei in valuta. Prin urmare, adancimea relativ redusa a pietelor financiare locale si dependenta mare de nerezidenti in finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice este constrangerea principala in cresterea datoriei publice. Referinta de 60% din PIB datorie publica aferenta criteriilor de la Maastricht nu are nici o relevanta pentru noi, pentru ca acest nivel ar fi prea mare pentru nivelul actual de dezvoltare al pietelor financiare locale.

            Ratele dobanzii platite de statul roman la datoria publica sunt relativ mari, in primul rand ca o consecinta a unei prime de risc de tara ridicate, dar si a unei oferte (necesar de finantare) relativ mari. Romania are un rating relativ slab la nivelul de PIB/capita pe care il avem pentru ca avem dezechilibre macroeconomice mari. Imbunatatirea ratingului de tara, cu efecte favorabile la nivel de costuri de finantare este absolut necesara.

 
  1. Reforma pietei muncii

Din perspectiva cresterii economice pe termen lung, factorul munca joaca un rol important, mai ales intr-un context de imbatranire a populatiei ca tendinta globala, si in particular in Romania unde evolutiile demografice sunt chiar mai nefavorabile.

Sunt cateva lucruri care ies in evidenta atunci cand analizam cifrele din piata muncii din Romania. Populatia in varsta 15-64 de ani are o pondere de circa 65% in total, similar cu alte state din regiune sau cu media europeana. Insa, atunci cand ne uitam la populatia activa in intervalul de varsta 15-64 de ani, observam ca avem in Romania o pondere a acesteia in grupa sa de varsta de doar 65% populatie (a doua cea mai mica pondere din UE27, dupa Italia), cu aproape 10 pp sub media europeana si mult sub celelalte state din Europa Centrala si de Est. Prin urmare, avem o pondere ridicata a populatiei inactive: elevi/studenţi, pensionari, persoane casnice, persoane întreţinute de altă persoană, persoane întreţinute de stat sau de alte organizaţii si alte categorii.

Conform recensamantului din 2022, populaţia activă a scăzut în ultimii 10 ani cu circa 1 mn de persoane. Din populaţia totală de 19053815 persoane a României, 8185049 reprezintă persoane active (în 2011, la precedentul Recensamant, din populaţia totală de 20121641 persoane, populaţia activă era de 9180337 persoane). Populaţia inactivă este la recensamantul din 2022 de 10868766 persoane (fata de 10941304 persoane inactive la recensământul din 2011). Din cele 10868766 de persoane inactive, elevi/studenţi sunt 3477027 persoane, pensionari sunt 4288077 persoane, 1169829 persoane casnice, 1049167 persoane întreţinute de altă persoană, 112636 persoane întreţinute de stat sau de alte organizaţii, 273215 persoane întreţinute din alte surse şi 498815 persoane care au declarat „altă situaţie economică”. Prin urmare, in circa 10 ani, populaţia României a scazut cu circa 1 mn persoane si scaderea se produce în zona persoanelor active, în timp ce populaţia inactivă rămâne relativ constantă.

Pe baza datelor din tabel, aferente anului 2021, pe segmentul de varsta 55-64 de ani se constata ca doar 46% din populatie este activa in piata muncii, cea mai mica pondere din UE, media UE fiind 64%. Adica, din persoanele in varsta de 55-64 de ani, doar mai putin de una din doua persoane muncesc, iar cei care sunt in afara pietei muncii spun in proportie de 94% ca nu vor sa munceasca (mult peste procentul de 80% la nivel european). O explicatie pentru aceasta situatie este fara indoiala numarul relativ mare de pensionari specialiş1ţ iesiti la pensie si la varste usor peste 40 de ani. De altfel, dura vietii active in muca in Romania este de doar 31.3 ani, cea mai mica din UE.

        

 

Mai departe, din persoanele care muncesc doar 53% sunt salariati (inclusiv salariati in economia neobservata), iar din acestia doar 78% platesc taxe si impozite, restul fiind salariati la negru. Din salariatii care platesc taxe si impozite, circa 25% sunt in sectorul public.

Cred ca este evident ca avem o problema serioasa in piata muncii. Avem o participare prea mica la activitatea economica, iar stimulentele pentru a munci sunt slabe. Avem un abuz de pensii speciale la varste foarte mici si oameni care ies la pensie prea repede, pentru care statul a cheltuit resurse insemnate pentru a-i pregati, permitandu-le sa iasa la pensie probabil in varful vietii lor profesionale (45-50 de ani). Avem prea putini salariati si multe alte forme de venit mult mai avantajoase din punct de vedere fiscal (PFA, PFI, drepturi de autor, venituri salariale mascate in dividende la microintreprinderi). Avem de asemenea multa munca la negru si foarte multi salariati cu salariul minim pe economie (care probabil sunt platiti suplimentar la negru din dividende pe care compania le retrage la un cost fiscal mult mai mic).

Rezolvarea problemelor din piata muncii semnalate mai sus consta in primul rand (nu neaparat in ordinea importantei) in reforma sistemului de pensii in general si stimularea prelungirii vietii active si regandirea din temelii a sistemului de pensii speciale care este astazi un abuz din multe puncte de vedere (in special din perspectiva varstei prea mici de pensionare si din perspectiva cuantumului mult prea generos al pensiei speciale, care de foarte multe ori depaseste chiar nivelul de venit din viata activa). In al doilea rand, trebuie regandite stimulentele fiscale. In aceste sens, trebuie redusa povara fiscala pe munca salariala care este astazi prea ridicata si crescuta sarcina fiscala la alte forme de venit, in special cele mai susceptibile ca mascheaza de fapt venituri salariale.

 


Pentru a evita confuzia care exista in spatiul public romanesc, conform Comisiei Europene, o pensie este considerată o „pensie specială” dacă este simultan: (i) alocată pe baza activităţii profesionale sau a statutului special; (ii) finanţata public – „Pilonul 1”; şi (iii) mai avantajoasa decât schema generală. Avantajele comparativ cu schema generală includ unul sau mai mulţi dintre următorii factori: (i) perioada de cotizare contabilizată mai favorabil; (ii) beneficii de pensie mai mari; (iii) regula de indexare mai favorabilă; (iv) vârsta de pensionare mai mică; (v) finanţare de stat mai mare; şi (vi) alte beneficii în comparaţie cu sistemul principal. Mai multe detalii la link-ul de mai jos:

https://economy-finance.ec.europa.eu/system/files/2020-04/dp125_en.pdf


Ionuţ Dumitru este economistul-şef al Raiffeise Bank România.

Această analiză a fost susţinută la Banca Naţională, într-o conferinţă organizată de Curs de Guvernare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO