Din 1901 până în 2016, 197 de evrei sau cu ascendenţă evreiască au luat premiul Nobel – adică 22% din toate premiile Nobel (sursă Wikipedia), deşi Israelul e o ţară mică, cu doar 10 milioane de locuitori. Desigur, sunt mulţi evrei peste graniţe. Dar 20% din populaţia Israelului este arabă, majoritar musulmană. Aşa că putem conveni, cumva, că evreii sunt cam 10 milioane în lume. Un popor de 10 milioane de locuitori ia 22% din premiile Nobel! 38% din premiile Nobel pentru economie au fost luate de evrei.
Premiile Nobel luate de evrei
► chimie (36 de laureaţi, 21% din totalul mondial);
► economie (30 de laureaţi, 38% din totalul mondial);
► literatură (15 laureaţi, 13% din totalul mondial);
► pace (9 laureaţi, 9% din totalul mondial);
► fizică (52 laureaţi, 26% din totalul mondial);
► fiziologie sau medicină (55 laureaţi, 26% din totalul mondial)
Sursa: Wikipedia
După distrugerea Ierusalimului de către romani (anul 70) evreii s-au împrăştiat în toată Europa. Când creştinismul a luat avânt, evreii au fost condamnaţi, omorâţi, alungaţi în Occident şi în Răsărit pentru că „l-au omorât pe Isus“. Ceea ce nu luau în calcul creştinii de atunci era că Isus însuşi era evreu (descendenţa evreiască îţi este recunoscută doar dacă eşti născut dintr-o mamă evreică, iar Maria, mama lui Isus, era evreică), aşa că, omorându-l, ei îl răstigneau a doua oară pe Isus. Şi nu au luat în calcul că religia creştină adoptase credinţa vechilor greci, anume că destinul omului e scris înainte ca el să se nască. Amintiţi-vă mitul: Oedip nu a putut scăpa de ceea ce i-a prezis Oracolul, aşa că l-a ucis pe tatăl său şi s-a însurat cu mama sa. Cum i-a fost scris. Aşa că, dacă-l învinovăţeşti pe Iuda pentru că l-a vândut pe Isus, atunci îl învinovăţeşti pe Dumnezeu, care i-a scris destinul lui Iuda. Un destin pe care Iuda nu l-a dorit pentru că, altminteri, nu s-ar fi înscris în tabăra lui Isus doar ca să se plimbe cu punga plină de bani, cum apare el în „Cina cea de taină“ a lui Da Vinci. Iar dacă îi învinovăţeşti pe evrei pentru că l-au ucis pe Isus, de fapt, îl învinovăţeşti pe Dumnezeu-tatăl, care i-a scris destinul fiului său.
Religiile sunt complicate, credinţele sunt cumplite şi nimeni nu va afla adevărul vreodată. Dar alte lucruri, pământeşti, sunt la vedere.
38% din laureaţii premiului Nobel pentru economie sunt evrei sau cu ascendenţă evreiască, la un popor de 10 milioane de oameni, la jumătate cât poporul României. Cum aşa?
Pe lângă faptul că „l-au omorât pe Isus“, evreii din Europa mai aveau un defect: erau mai bogaţi decât ceilalţi. Şi ăia ce ziceau? Dar cum se face că ăştia-s bogaţi şi noi săraci? Cu siguranţă fac ei ceva, vreo cabală, vreo şmecherie! Aşa nazismul a fost tolerat în Germania, pâna în punctul în care oamenii rezonabili, cu siguranţă zeci de milioane, nu i-au mai putut ţine în frâu pe nazişti.
Dacă evreii sunt pricepuţi în afaceri şi, prin urmare, mai avuţi e pentru că, de dinaintea naşterii lui Isus, de peste 2.000 de ani, aşadar, ei şi-au trimis copiii, la şcoală. „Talmudul“ („Învăţătura“, în traducere) nu este doar despre care şi cine se roagă în templu, ci şi despre cum se ară pământul roşu al deşertului. Mergeţi de la Ierusalim până la Ramallah, capitala Palestinei.Veti vedea de pe şoseaua îngustă, prin deşertul roşu, livezi de măslini. Înseamnă că cineva i-a cultivat, i-a crescut şi le culege roadele. În deşertul roşu al Iudeei.
În Afganistanul de azi, fetele nu mai au voie să înveţe. Iar femeile nu au dreptul să lucreze. Dar li se permite să cerşească, ca să-şi crească pruncii care nu vor avea dreptul să înveţe.
În şcolile ebraice de acum 2.000 de ani copii, fete şi băieţi, învăţau nu doar credinţa, ci şi cum să cultivi plantele, cum să-ţi aranjezi casa. De aceea au fost mai pricepuţi în afaceri, într-o lume în care a scrie şi a citi era o ruşine. Educaţia i-a făcut să fie peste ceilalţi care nu ştiau să scrie sau să citească.
Evreii au o mare durere. Nu au un templu al lor. Templul lor a fost distrus acum 2000 de ani şi nimeni nu l-a mai reconstruit. Dar au şi o zicală: „Nu opreşti copilul de la şcoală nici pentru reconstrucţia templului.“
Un copil mic a murit în România pentru că mama lui i-a dat un medicament nepotrivit. Nu e îndoială că mama îşi iubea copilul, cum altfel? Doar că ea nu ştia să citească. Şi nu a ştiut să citească prospectul care arăta că medicamentul pe care ea îl lua este bun pentru adulţi, dar este interzis copiilor.
Degeaba lansezi programe pompoase ca „România educată“, dacă nu aloci resurse pentru ele. Este inadmisibil ca, în România de azi, să existe oameni care să nu ştie să citească sau să scrie. Degeaba ai programul „România educată“ dacă aloci doar 2,5% din PIB pentru educaţie, când ceilalţi de lângă tine pun 7% din PIB pentru învăţătură.
„Nu opreşti copilul de la şcoală nici pentru reconstrucţia templului.“
