• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Opinii

Iulian Anghel, ZF: Rusia, a treia Romă: o poveste deşartă

Iulian Anghel, ZF: Rusia, a treia Romă: o poveste deşartă

Autor: Iulian Anghel

27.01.2022, 17:03 2954

În vremea ţarului Ivan al III-lea, puţin după ce turcii au cucerit Constantinopole (1453), azi Istambul, Rusiei i-a venit ideea ca poate să fie “a treia Romă”. Imperiul roman de Apus căzuse de multă vreme, ultimul împărat al Imperiului de Apus a fost un “non roman”. Dar imperiul de Răsărit, a rezistat încă 1.000 de ani.

După căderea Constantinopole, de la ţarina Ecaterina (care era de origine germană) până la ţarul Petru (cel care l-a găzduit pe eruditul Dimitrie Cantemir, fost domn al Moldovei) şi multa apoi, până la perioada bolşevică, Rusia a crezut că destinul ei este să fie “a treia Romă”. S-au luptat ruşii nu doar cu lumea musulmană, ci şi cu lumea catolică. Şi noi, ca şi ruşii, suntem ortodocşi. E greu de explicat lumii de azi “Trinitatea”, e greu de explicat “Marea Schismă” din 1054 care a rupt creştinismul şi l-a împărţit în catolici şi ortodocşi (chiar şi etimologiile sunt greu de înţeles), e greu de explicat judecata Sf. Augustin care arată, în scrierile sale, cum este posibil ca omul să fie, în aceeaşi vreme, sub imperiul “destinului”, dar să poată şi “alege”, chiar dacă destinul i-a fost conceput de la începutul veacurilor.

Nu ştim ce-a fost la începutul veacurilor, ce ştim cu siguranţă este că Rusia a preluat acest stindard al Ortodoxiei şi, în felul ei, susţine că-i apără pe ceilalţi. Nu i-a apărat. Nu a apărat România, ortodoxă, nu a apărăt Ucraina, ortodoxă, nu a apărat Georgia, ortodoxă. Un lucru trebuie spus însă: fără sprijinul Rusiei, independenţa României ar fi fost mult amânată. României i-a prins bine sprijinul Rusiei şi apoi a trebuit să plătească pentru el cât niciun bivol gras nu poate duce în spate povara. Aceasta este istoria.

Ţarii ruşi au visat să se încoroneze în catedrala “Sfânta Sofia”, acum moscheie din Istambul, (fostul Constantinopol) - sofia, în greacă înseamnă “înţelepciune”.

E greu de judecat azi “înţelepciunea” Rusiei.

Din păcate pentru Rusia de azi, “a treia Romă” nu este Rusia, ci UE. Toţi oropsiţii lumii vor sa fugă în UE, ci nu în Rusia. Cel puţin una dintre fiicele dl Putin trăieşte în Occident, nu în Rusia. Aici este drama Rusiei. Drama nu este a Occidentului, ci a Rusiei. “A treia Romă” este Uniunea Europeană, nu Rusia.

NATO, prin vocea şefului ei, spune că nu va accepta niciuna din cererile Rusiei – anume de al pleca din Est, adică şi din România. “A treia Romă”, cum s-a visat Rusia este o poveste deşartă. Poate fi o poveste sângereroasă, dar tot deşartă rămâne.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107